Rămas bun casei părintești – Ileana Vulpescu (recenzie)

Autor: Ileana Vulpescu

Naționalitate: română

An apariție: 1990

Nota mea: 5/5

Alte cărți: De-amor, de-amar, de inimă albastră , Arta conversației

 Este a doua carte a Ilenei Vulpescu pe care am citit-o până acum și cred că stilul său este foarte asemănător cu cel din De-amor, de-amar, de inima albastră.

Romanul aduce în prim-plan o galerie amplă de personaje, fiecare purtând cu sine o poveste de viață complexă, marcată de iubiri, pierderi și transformări interioare. Firul narativ se desfășoară pe mai multe planuri temporale, surprinzând în detaliu parcursul sufletesc și existențial al ființei umane, într-o lume aflată mereu sub semnul trecerii timpului.

La începutul romanului facem cunoștință cu doctorul Șerban, un personaj aflat într-un moment de răscruce al existenței sale, pe punctul de a vinde casa în care au trăit generații întregi de înaintași. Această decizie declanșează un amplu proces al rememorării, prin care trecutul prinde viață, iar destinele străbunilor săi se conturează cu claritate în fața cititorului.

Un loc important îl ocupă povestea Melinei, grecoaica ce se căsătorește cu Costi Mavros și care, rămasă văduvă, își reface viața alături de Ienache Krețulescu. Destinul ei se intersectează cu cel al Agripinei Vălescu, văduva lui Sache Poenaru, o femeie pasională și vulnerabilă, care trăiește mai întâi o poveste de iubire cu Dinu Serafiotti, pentru ca mai apoi să se îndrăgostească de același Ienache. După moartea Melinei, Agripina și Ienache se căsătoresc și au împreună o fetiță, însă fericirea lor este de scurtă durată, Agripina stingându-se prematur din cauza unei boli necruțătoare.

Doctorul Șerban este martorul tăcut al acestor destine, cel care reconstituie cu ochii minții viețile celor care l-au precedat, privind cu nostalgie portretele îngălbenite de vreme și încercând să înțeleagă sensul propriei existențe prin prisma trecutului familial.

Ileana Vulpescu se remarcă și în acest roman printr-o profundă sensibilitate și prin capacitatea de a crea personaje memorabile, cu o eleganță morală și spirituală rar întâlnită. Chiar dacă autoarea recurge uneori la descrieri ample, lectura rămâne captivantă, deoarece fiecare pagină poartă o încărcătură emoțională aparte. Această carte m-a fermecat prin autenticitatea poveștilor de viață și prin rafinamentul personajelor, care par să aparțină unei lumi mai demne și mai profunde decât cea contemporană. O recomand cu căldură, fiind o lectură din care se pot desprinde numeroase învățăminte, așa cum se întâmplă, de altfel, cu toate cărțile deosebite ale Ilenei Vulpescu.

CITATE

Toți suntem datori cu-o moarte, asta știm cu toții, dar uităm că mai înainte suntem datori cu-o viață, și asta este mult mai greu.

Unii se plimbă mult fiindcă vor o varietate de peisaj, alții iubesc constant pe cineva, au un port și-o dană, fixe, și-și îmbogățesc peisajul cu iubire, mai bine zis cu ispite trecătoare.

Când nu ești de-o anumită calitate sufletească. bunăstarea, mai ales când nu-i moștenită măcar de câteva generații, te face să-ți pierzi busola; iar carența asta se manifestă prin falsificarea planurilor de-nțelegere și-a raporturilor, prin confundarea valorii cu succesul și prin tendința de-a-i umili pe alții, fiindcă li te simți superior.