Autor: Tan Twan Eng
Naționalitate: malaeziană
Titlu original: The Gift of Rain
An apariție: 2007
Nota mea: 4/5
PREZENTARE
Nominalizat pentru Premiul Man Booker Prize, Darul ploii evocă povestea unei complicate prietenii ce învinge rigorile timpului și sfidează atrocitățile războiului. Presărat cu intrigi și răsturnări neașteptate de situații, romanul dezvăluie prețul loialității și al trădării, într-o poveste sfâșietoare despre onoare și dragoste.
Suntem în anul 1939, iar Philip este fiul cel mic al unuia dintre afaceriștii englezi care dominau companiile comerciale din Penang. De la moartea mamei sale, Philip a devenit un singuratic. Cea mai mare plăcere a lui este de a se furișa pe insula nelocuită din apropierea casei părintești. Spre disperarea lui, aceasta este în scurt timp închiriată unui diplomat japonez, iar lui i se interzice să mai meargă acolo.
Intâlnirea neașteptată cu misteriosul locuitor al insulei devine preludiul unei prietenii complicate, care ii va schimba fundamental viața tânărului Philip. Maestrul de aikido, Hayato Endo, se dovedește a fi spion japonez, iar Philip este prins între datoria față de amicul său și loialitatea pe care o datorează familiei și conaționalilor săi.
O poveste plină de vrajă și dramatism, care ne face martorii unor momente importante ale istoriei: ultimele zile ale Chinei imperiale, expansiunea colonială a Marii Britanii, deschiderea Japoniei către Vest.
PĂREREA MEA
Atunci când am ales să citesc acest roman aveam impresia că autorul său este japonez, ca mai apoi să aflu că este din Malaezia. Nu sunt prea acomodată cu stilul autorilor din Asia, cred că singura carte citită de un asiatic era doar Cronica păsării-arc, a lui Haruki Murakami, care sinceră să fiu nu prea m-a impresionat. Nici acum, după vreo 3 săptămâni de la lectura acestei cărți, nu îmi sunt clare impresiile, deoarece am devenit foarte confuză pe parcursul lecturii. Același autor a mai scris un roman, Grădina cețurilor din amurg, pe care încă nu am citit-o.
Am stat într-o ceainărie şi m-am gândit din nou la bunicul meu. M-am întrebat ce fel de om era, astfel încât s-o alunge de tot pe mama. Ce era atât de greşit în a te căsători cu cineva din afara poporului tău? De ce era lumea atât de preocupată de astfel de chestiuni?
Vă dați seama că dacă a primit un premiu, nu avea cum să fie o carte proastă, doar că pe mine nu m-a prins foarte tare. Cred că am citit-o și într-o perioadă aglomerată în care simțeam că nu mă puteam concentra foarte tare, plus că stilul cărții devenise pentru mine obositor la un moment dat .
Monocromatica mea poză de familie fusese realizată de şoferul nostru, chiar înainte de război. Ne adunaserăm cu toţii în faţa porticului, iar lumina soarelui şi marea făceau ca ochii albaştri ai tatei să pară mai deschişi, dinţii strălucitori. Părul lui alb, pieptănat cu grijă, părea desprins din strălucirea cerului senin.
Nu aveam așteptări prea mari de la această carte, de parcă presimțeam că o să trag de mine ca să o termin. Chiar așa a fost: am tot așteptat acel ceva care să mă facă să nu mai las cartea din mână, dar nu a apărut deloc. (mai mult…)