Eu împotriva mea – Daniel Botea (recenzie)

16939443_1932346610328429_2579089950670339877_n

Autor: Daniel Botea

Naționalitate: română

An apariție: 2015

Număr pagini: 170

Gen carte: roman

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la : Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la editura Quantum Publishers, cu care am o colaborare foarte frumoasă. Auzisem multe păreri pozitive despre roman încă dinainte de a-l primi și eram convinsă că și mie îmi va plăcea mult de tot. Lucru care s-a și întâmplat. Stilul cărții este unul accesibil, am citit cartea foarte repede și cel mai mult mi-a plăcut umorul din spatele rândurilor.

Este genul de carte relaxantă care îți aduce zâmbetul pe buze încă de la primele rânduri și care te învață spre final lucruri extrem de importante: valoarea familiei și a prieteniei. Romanul este scris la persoana I, iar cel care narează este Leinad, adolescentul care este în același timp și personajul principal al cărții.

Dacă ar fi să încadrez romanul într-o temă anume, nu cred că m-aș putea rezuma la una singură. Cu toate acestea, sunt prezente tema destinului, tema socială, prietenia, relațiile de dragoste. Titlul cărții are legătură cu personajul principal, însă nu aș prea vrea să vă destănui exact în ce constă această legătură. Să zicem doar că anumite idei și reacții ale lui Leinad se schimbă pe parcursul romanului.

Cartea, în opinia mea, se bazează mai mult pe amintirile, trăirile și acțiunile personajului principal, al cărui destin se va preschimba din banal în unul destul de palpitant. Nu știu de ce la început aveam impresia că este un roman fantastic (poate și din cauză că am citit mai multe cărți fantastice apărute la aceeași editură), dar să știți că nu este. Este genul de carte care prezintă anumite detalii din societatea actuală cât se poate de realist, iar personajele sunt cât se poare de interesante.

(mai mult…)

Rochia aurie – Theo Anghel (recenzie)

12936505_1203325063020542_2871407888273206852_n

Autor: Theo Anghel

Naționalitate: română

An apariție: 2016

Număr pagini: 248 pagini

Gen carte: dragoste, mister

Nota mea: +5/5

Puteți găsi cartea AICI  ( la preț redus)

Primită de la : Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Ana Simion este fiica unor imigranți români pe tărâmul tuturor posibilităților. În urma unei întâlniri pe nevăzute, aranjată de o prietenă, cunoaște un bărbat pe care îl antipatizează, fără drept de apel, încă din primele minute. Dorind să pună capăt serii dezastruoase, îl refuză categoric. Însă individul face parte din tagma celor ce nu acceptă un NU din partea sexului slab. Rănit în orgoliu, își iese din fire, și o atacă pe Ana în toaleta localului. Țipetele ai atrag atenția unui necunoscut care o salvează în ultimul moment.

Mason Hart face parte dintr-o familie bună, însă puțin cam ciudată. Atrasă în mijlocul acestui grup pestriț de sentimentele pe care începe să le aibă față de Mason, viața banală a Anei este dată peste cap.

PĂREREA MEA

Theo Anghel este o autoare româncă contemporană ce a scris romanele Rochia aurie, Chaos (volumul 1 din seria Am murit,din fericire), Întoarcerea (volumul 2 din aceeași serie). Curând urmează și apariție celui de al treilea volum al seriei, Dincolo.

Este prima carte a lui Theo Anghel pe care o citesc și am pe lista mea de TO READ și cele volume din seria Am murit, din fericire care mă așteaptă cumințele în bibliotecă să le citesc. Dacă seria menționată este fantastică, Rochia aurie este un roman de dragoste minunat pe care am sperat că îl voi citi cu sufletul la gură.  Și așa s-a întâmplat!

Am terminat cartea de câteva ore și am atâtea impresii de împărtășit încât nu știu cu ce să încep. Încă de la primele pagini am simțit că o să îmi placă mult și, deși am tras cu ochiul la câteva recenzii de pe internet, nu am citit nici una cap-coadă de teamă să nu pierd misterul cărții. Sunt o romantică din fire și recunosc că această carte m-a lovit unde mă doare. Imaginați-vă următorul scenariu: cum ar fi ca tu, cititoare cu o viață banală, să deschizi o carte și să găsești acolo povești de viață, iubire, romantism, prietenie, mister, intrigi sentimentale, răpiri, lacrimi? Toate acestea în doar 248 de pagini? Ei bine, toate acestea le veți regăsi în paginile acestei minunate cărți care au făcut să mă simt într-o continuă tensiune.

Titlul cărții este de fapt mărul discordiei, elementul care va provoca apropierea dintre cele două personaje principale, Ana și Mason. Cum anume se vor apropia cei doi și ce vor ajunge să trăiască, nu se va povesti aici. Ci se va lăsa cititorul să afle singur.

Personajul feminin principal este Ana Simion, o tânără ce trăiește în America și care trăiește situații neașteptate. Descoperă că o viață banală se poate oricând întoarce la 360 de grade, că prietenia este mereu neprețuită, că iubirea apare de unde te aștepți mai puțin și că sentimentele puternice trec peste orice piedică. Mason Hart, bărbatul care îi va da Anei viața complet peste cap este un personaj foarte bine construit, la fel ca cel al Anei. L-am adorat, admirat și am stat cu sufletul la gură până la final ca să aflu dacă există un happy-end sau nu. (mai mult…)