Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada (recenzie)

Autor: Hans Fallada

Naționalitate: germană

An apariție: 1932 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 368

Titlu original: Kleiner Mann – was nun?

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Și acum ce facem, micuțule? reflectă cu o luciditate remarcabilă starea de spirit a tineretului german din perioada Marii Crize, cu sărăcia acută, lipsa de perspective și tulburările politice. În timpul unei vizite la ginecolog în speranța de-a găsi un mijloc eficient de contracepție, Johannes și Emma află cu stupoare ca urmează să aibă un copil și hotărăsc să se căsătorească. Deși tineri și lipsiți de experiență, căsătoria pare a fi soluția perfectă pentru ei, fiindcă se iubesc cu adevarat, convinși că și-au găsit jumătatea. Dar oare iubirea este de-ajuns ca să-ți întemeiezi o familie într-o Germanie secătuită de criza economică și de plata reparațiilor de război, unde răutatea, ura și violența alimentate de naziști câștigă tot mai mult teren, iar omul mărunt trăiește sub amenințarea șomajului, a mizeriei, a foametei? Ecranizat imediat după publicare cu intenția de a avertiza opinia publică asupra urmărilor antisemitismului, romanul i-a atras scriitorului ostilitatea regimului nazist în ascensiune.
„Din clipa în care mă așez și scriu primul rând, sânt pierdut, o forță irezistibilă pune stăpânire pe mine. Forța asta îmi dictează cum și cât trebuie să scriu, fie că vreau sau nu, chiar dacă lucrul ăsta mă îmbolnăvește… M-am întrebat de sute de ori ce anume mă mână așa de la spate. E ca o otravă pe care nu pot să mi-o scot din minte ori din trup, sânt însetat de ea, vreau să iau tot mai multă, mereu, în fiecare zi din restul vieții mele.” (Hans Fallada)

PĂREREA MEA

Aceasta a fost primul meu contact cu proza lui Hans Fallada și am tot auzit păreri pozitive despre opera lui, așa că am ținut să citesc măcar unul dintre romanele sale. Eram curioasă să văd stilul în care scrie și, plină de așteptări, am pornit prin intermediul cărții într-o călătorie minunată care mi-a întrecut toate așteptările. Este un roman care m-a captivat, chiar dacă la început stilul mi s-a părut un pic altfel față de tot ce citisem până acum. Temele sunt multiple, de la istorie, destinul uman, socialul, familia, iubirea, iar toate acestea au fost foarte frumos combinate.

Titlul face referire la micuțul pe care o familie tânără cu venituri modeste îl așteaptă. Cuplul de germani, Emma Morschel (Mielușica cum o alintă bărbatul) și Johnnes Pinneberg (pe care Emma îl alintă băiete) se cunosc, se iubesc, află că vor avea un copil, se căsătoresc și apoi se luptă să supraviețuiască într-o Germanie aflată în plină criză socială. Nu au o viață ușoară deloc, dar iubirea îi ține împreună. Deși personajele sunt numeroase, eu i-am admirat doar pe cei doi tineri pentru tăria lor și pentru felul în care reușesc să se descurce. Este un roman foarte realist, uneori dur, dar incredibil de frumos. M-a cucerit în totalitate și mi-a plăcut fiecare rând parcurs. Este o carte din care putem învăța multe și după lectura sa mi-am dat seama cât de norocoși suntem că avem o casă, un loc de muncă, sănătate, o familie și alte mărunțișuri care par neimportante, dar pe care alții nu le au. (mai mult…)

Narcis şi Gură-de-Aur – Hermann Hesse (recenzie)

23740_32781

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Hermann Hesse

Naţionalitate: germană

Titlu originalNarziß und Goldmund (Narcissus and Goldmund)

An apariţie: 1930

Nota mea: 3/5

Alte cărţi citite de acelaşi autor: Lupul de stepă

 Acest roman interesant vorbeşte despre povestea unui tânăr numit Gură-de Aur ce pleacă în lume după ce nu şi-a găsit adevărata vocaţie la mânăstire. Pe de altă parte, Narcis este personajul cu calităţi deosebite, corect şi virtuos. Gură-de-Aur porneşte în lumea largă şi după ce timp de câţiva ani cunoaşte plăcerile carnale ale păcatului – ajunge să îl reîntâlnească pe cel mai stimat dintre profesorii, pe Narcis.

Hesse descrie în amănunt cele două personaje, folosindu-se de un limbaj aparte…deosebit. La final, Gură-de-Aur se întoarce sub aripa ocrotitoare a mentorului său, devenind sculptor al mânăstirii. Recomand acest roman deosebit.

CITATE

Ce-ar fi raţiunea şi luciditatea, pentru cel ce n-a cunoscut ameţeala, ce-ar fi voluptatea simţurilor dacă în spatele ei nu s-ar ascunde moartea, şi ce-ar fi dragostea, fără eterna duşmănie neîmpăcată a sexelor?

 A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.

 Toată existenţa părea să se întemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau bărbat, vagabond sau burghez, raţional sau simţitor – nicăieri nu puteai trăi concomitent inspiraţia şi expiraţia, bărbăţia şi feminitatea, libertatea şi ordinea, instinctul şi spiritul, întodeauna unul trebuia plătit cu pierderea celuilalt, şi întodeauna şi unul, şi celălalt erau la fel de importante şi demne de a fi dorite!

 Fără mamă nu se poate iubi. Fără mamă nu se poate muri.

 În măsura în care am ajuns să cunosc oamenii, cu toţii suntem puţin înclinaţi, mai ales în tinereţe, să confundăm providenţa cu dorinţele noastre.

Lupul de stepă – Hermann Hesse

lupul

Autor: Hermann Hesse

Naționalitate: germană

Titlu original: Steppenwolf

An apariție: 1927

Nota mea: 3/5

Alte cărți: Narcis și Gură-de-Aur

Romanul a apărut în anul 1927 și câțiva ani mai târziu primește Premiul Nobel pentru literatură. Este o carte frumos scrisă, însă trebuie să fii foarte atent atunci când o citești, există foarte multe dedesubturi. Nu pot să spun că m-a impresionat în mod deosebit, dar în linii mari este o carte bună. Dacă nu sunteți însă familiarizați cu romanul psihologic și filosofic, vă recomand să amânați lectura lui până sunteți pe deplin pregătiți sufletește. Este puțin mai greu de înțeles. pentru neinițiați.

 Ce lucruri bune sunt împăcarea, absența durerii, zilele suportabile, ce trec furiș, în care nici durerea, nici plăcerea nu îndrăznesc să ridice glasul.

În prim plan îl avem pe Harry Haller, numit ”lupul de stepă”, un om singuratic, ciudat, cu o viață bizară. Ceea ce face, spune sau gândește Harry m-a tulburat cumplit. Este o scriere destul de deprimantă care te determină să îți pui numeroase întrebări și te face să vezi viața un pic altfel.

 Fericirea aceasta este și ea sterilă. Mă mulțumește, dar nu mulțumirea este hrana care îmi trebuie mie. Ea îl adoarme pe lupul de stepă, îl face sătul. Dar nu este o fericire pentru care să mori.

Niciodată mulțumit de viața sa, el se aseamănă cu specia lupului de stepă, mereu în căutare de altceva. Romanul vorbește, de fapt, despre antagonia om-lup. Există valențe psihologice, sociale și chiar și filosofice.

 Dar vezi tu, în eternitate, timpul nu există. Eternitatea nu este decât o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă.

Întâlnim noțiunea de timp, de viață, de fericire, de nefericire, toate noțiuni prezente în viața fiecăruia dintre noi. Harry este un inadaptat social și duce o luptă zilnică cu propria sa existență. Bărbatul are o identitate multiplă pe care eu am înțeles-o cu greu.

 De vreme ce am ieșit din pântecele unei mame, sunt vinovat, sunt condamnat să trăiesc, am datoria să aparțin unui stat, să fiu soldat, să ucid…

Viața este privită pe alocuri ca o condamnare, ca un surghiun la existență. Dorește să se sinucidă, însă renunță. Oare de ce?Este o carte interesantă, aflați cum este viața unui om singuratic, ce gândește el, ce speranțe și năzuințe are.Anumite lucruri sunt greu de înțeles, este într-adevăr o carte nu accesibilă multora. Nu toți o înțeleg. Dar poate că autorul nici nu și-a dorit ca cititorii să-i înțeleagă pe deplin cartea, poate a vrut ca cel care o lecturează să se regăsească, să afle, să înțeleagă. Însă mi-a plăcut. Vouă ce părere v-a lăsat această carte?