Șoapte – Dean Koontz (recenzie)

Autor: Dean Koontz

Naționalitate: americană

Titlu original: Trasnoche Vudú (titlul in engleză: Whispers)

An apariție: 1980

Număr pagini: 464

Alte cărți citite ale aceluiași autor: nu

Gen carte: horror, mister, thriller

Nota mea: 5/5

Dean Koontz este un autor american de succes, cunoscut pentru numeroasele sale romane horror și thriller. Dintre acestea, la noi au fost traduse titluri precum Trăiește noaptea, Invazia, Chipul, Șoapte, Unicul supraviețuitor, Cu sufletul la gură, Soțul, Cursa și altele.

Mi se pare foarte dificil să fac o recenzie completă a acestei cărți, deoarece este extrem de tulburătoare, iar impresiile mele ar putea să nu reușească să transmită pe deplin impactul său. Până acum nu citisem nimic de Dean Koontz și nici nu auzisem de numele său sau de vreunul dintre romanele sale.

Am achiziționat, din pură întâmplare, romanul Șoapte, dorind să descopăr autori noi pentru mine. Pentru amatorii genului horror/thriller/mister, pot spune că romanul este captivant și tensionat de la prima pagină. Iar celor care nu au mai citit un astfel de gen le recomand să facă acest pas – cartea merită.

Stilul cărții este accesibil și fluid; cele 400 și ceva de pagini se citesc foarte repede, așa că dimensiunea volumului nu trebuie să intimideze pe nimeni. Evenimentele care se succed în roman stârnesc curiozitate continuă și tensionează cititorul, făcându-l să întoarcă paginile cu nerăbdare.

Una dintre temele centrale ale romanului, după părerea mea, este alienarea psihică și impactul traumelor din copilărie asupra dezvoltării psihicului uman. Aflăm detalii despre modul în care gândește un criminal, despre dorințele și fricile sale, ceea ce conferă o profunzime aparte poveștii. Încă de la început, cartea m-a tulburat puternic și m-a ținut captivă.

Sinceră să fiu, nu mă așteptam la o lectură atât de bună și palpitantă, însă romanul mi-a depășit așteptările. Titlul Șoapte se referă la unul dintre personajele masculine negative și la misterul care învăluie aceste șoapte.

Personajele nu sunt foarte numeroase, dar sunt bine conturate. Printre ele se numără scenarista Hillary Thomas, misteriosul Bruno Frye și Anthony Clemenza. Hillary este o femeie puternică care se confruntă cu cea mai mare provocare a vieții sale: un psihopat încearcă să o ucidă, iar tocmai când pare că pericolul a trecut, acesta reapare. Cum se întâmplă acest lucru, veți descoperi citind cartea.

Acțiunea este intensă și conflictul foarte bine construit, iar finalul nu dezamăgește. Nu vreau să dezvălui prea multe, însă recomand din tot sufletul romanul Șoapte tuturor celor pasionați de thrillere psihologice – este o experiență literară deosebită.

CITATE

Acum, nu mai simţea nimic din vechiul miracol, fiindcă ochii celuilalt Bruno nu-i mai întorceau privirea. Cu toate acestea, însuşi faptul de a se uita adânc în ochii morţi ai celuilalt îi reînviau cumva amintirea unităţii absolute de odinioară dintre el şi el însuşi. Îşi aminti plăcerea totală şi îmbătătoare, senzaţia de împlinire de a fi cu el însuşi, doar el cu el însuşi împotriva lumii, fără să se teamă de singurătate.

Asta a mai liniştit-o puţin, dar a continuat să fie obsedată de chestia cu diavolul. Aproape ajunsesem la concluzia că, într-adevăr, credea în ceea ce spunea şi mă bătea gândul să chem doctorul ca s-o consulte. Apoi s-a calmat. A părut că-si vine în fire. Sau, poate, s-a plictisit de gluma aceea. În orice caz, n-a mai suflat o vorbă despre demon. Din acel moment s-a purtat normal timp de vreo săptămână, până în ziua în care şi-a luat copiii şi a plecat.

Ţipând şi scuturându-se cu disperare, se întoarse bâjbâind la pat, îl găsi prin întuneric, luă lampa de pe noptieră, se întoarse cu ea la fereastră şi, folosind-o ca pe o rangă, sparse geamul. Aruncă lampa, căută încuietoarea, o găsi, o zgâlţâi, îşi zdreli încheietura unui deget în încercarea de a debloca încuietoarea, apoi deschise obloanele, răsuflând uşurat în clipa în care lumina inundă mansarda.

Ea se temea de el. Deşi ştia cum să se întoarcă din mormânt, totuşi se temea de moarte. Ori poate ştia sau simţise că de astă dată nu va fi în stare să revină printre cei vii. Frye avea de gând ca de data aceasta să se ocupe de cadavru cu mult mai mare grijă decât de corpurile celorlalte femei în care ea se încarnase. Să-i smulgă inima. Să înfigă un ţăruş în ea. Să-i taie capul. Să-i umple gura cu usturoi. În acelaşi timp, intenţiona ca la plecare să ia cu el capul şi inima, să îngroape cele două sinistre trofee în două gropi separate şi ascunse, pe pământul sfinţit a două cimitire, departe de locul în care putea fi înmormântat corpul.