Autor: Martin Page
Naționalitate: franceză
An apariție: 2000
Nota mea: 3/5
PREZENTARE
Să devii ceva mai prost poate fi o idee inteligentă. Să gândeşti mult este, în lumea de azi, un handicap ca oricare altul. Cel puţin aşa crede Antoine, un tânăr de 25 de ani, care suferă de boala gânditului şi se simte foarte bătrân. Drept urmare, îşi pune toată inteligenţa la bătaie ca să intre şi el în categoria reconfortantă a imbecililor fericiţi. Într-o acţiune alertă, plină de surprize, veţi afla câte neajunsuri aduce inteligenţa, la ce e bună prostia şi, mai ales, cum poţi s-o dobândeşti. Cartea oferă satisfacţii intelectuale atât oamenilor inteligenţi, cât şi fericiţilor cărora experimentul lui Antoine le-a reuşit deja.
PĂREREA MEA
Din curiozitate, am ajuns de curând și la această carte. Mă gândeam de ce o fi bestseller și cred că am găsit un motiv concludent: prinde la public, stârnind curiozitatea oricui. Deși nu o consider o capodoperă, este o carte destul de bună.
Ce se întâmplă în carte? Mai întâi, avem de a face cu un personaj care s-a hotărât să nu mai gândească. Același personaj are tot felul de apucături ciudate: îi place să fure șampon sau pastă de dinți din magazine din spirit de economie și ceea ce m-a amuzat teribil a fost faptul că în copilărie avea un vis mai ciudat: acela de a fi Bugs Bunny sau Vasco da Gama.
Originile sale sunt deosebite: mama bretonă, tata birman, avea puțini prieteni și era foarte timid. La un moment dat, se gândește să devină alcoolic, asta însemnând pentru el o promovare. La bibliotecă, Antoine era cititorul anului, hotărându-se într-o zi să se documenteze și să împrumute cărți despre băuturile alcoolice. Așadar, aflăm că a bea constituie o adevărată artă. Dacă aveți impresia că dai o băutură pe gât și atât, vă înșelați. Antoine vă dezvăluie în amănunt cum stă treaba.
Într-o seară, îl întâlnește într-un bar pe Leonard, care era alcoolic împătimit. Eșuează în încercarea de a deveni alcoolic, așa că încearcă să se sinucidă. Însă dilema rămâne: ce metodă să folosească?La spital întâlnește o femeie care încercase de mai multe ori să se sinucidă și aceasta ii recomandă un curs specializat de sinucidere.
Tot la spital ajung și unchiul și mătușa lui Antoine, Joseph și Miranda care sunt niște personaje foarte ridicole. Locuiau mai mult în spital decât acasă, plus ca trăiau mereu cu suspiciunea că în spital se face trafic de organe. Este o carte ciudățică, însă eu zic că merită o șansă.
O pseudorecenzie a acestei cărți se află pe blogul meu http://www.wordpress.liviudrugus.com (doar prima parte a recenziei). În curând va apărea și o a doua parte, de analiză mai în profunzime a cărții, care are un mesaj deosebit de complex și interesant. Aș fi curios să avem un dialog și asupra recenziei mele… Opinia mea este că o carte își îndeplinește misiunea/ destinul doar după ce se va fi închis cercul autor-cititori-recenzori și iar autor…. Din păcate autorul nu citește românește și a declarat într-un interviu că nu este interesat de cronicile scrise pe marginea cărților sale. Autorul,nota bene, este un reputat filosof, iar cartea este o aplicare a teoriilor sale hedoniste. Ca și în cazul lui Cioran, hedoniștii și existențialiștii sunt. mai greu de perceput/ înțeles…
Interesant, sper sa o gasesc. O aveam pe lista de ceva timp, dar uitasem de ea :))