Curcubeul – D. H. Lawrence (recenzie)

Autor: D. H. Lawrence

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Rainbow

An apariție: 1915

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman clasic

Alte cărți de același autor: Fii și îndrăgostiți, Amantul doamnei Chatterley, Fata pierdută, Păunul alb

Despre acest autor drag mie nu cred că mai este nevoie să vă spun foarte multe, ci doar că se numără printre scriitorii clasici preferați de mine și că a lăsat posterității câteva adevărate capodopere ale literaturii universale. Până în prezent am citit patru dintre romanele sale, iar dintre toate, cel care mi-a plăcut cel mai mult rămâne Amantul doamnei Chatterley, un roman pe care intenționez să îl recitesc în viitorul apropiat, deoarece m-a impresionat profund la prima lectură.

Curcubeul este un roman complex, care poate fi considerat o adevărată saga a mai multor generații ale familiei Brangwen. D. H. Lawrence, din ceea ce am observat eu, este un fin psiholog, preocupat în scrierile sale de analiza omului și a evoluției sale interioare. Personajele create de el sunt extrem de bine conturate și reușesc să lase o amprentă puternică asupra cititorului, chiar și mult timp după încheierea lecturii. Acest roman mi-a amintit, într-o anumită măsură, de Moara de pe Floss, romanul britanicei George Eliot, asemănarea constând în faptul că personajele trăiesc frământări asemănătoare și se confruntă cu dileme profunde legate de familie, identitate și iubire.

Încă de la apariția sa, Curcubeul a fost un roman extrem de controversat și a fost chiar interzis de puritaniști, care considerau că anumite scene sunt indecente. Astfel de pasaje există, într-adevăr, însă autorul le tratează cu subtilitate, mascându-le printr-un limbaj rafinat și simbolic. Povestea începe cu Tom Brangwen, care se căsătorește cu Lydia, o văduvă poloneză. Fiica acesteia din prima căsnicie, Anna, se va căsători, la rândul ei, cu Will, nepotul de frate al lui Tom. Fiecare personaj este prezentat încă de la început într-un mod detaliat, iar pe măsură ce romanul înaintează, aflăm tot mai multe informații despre cea de-a treia generație a familiei Brangwen, mai exact despre viața Ursulei Brangwen, personajul căruia scriitorul îi rezervă cel mai mult spațiu în economia romanului.

Ursula mi s-a părut a fi cel mai controversat personaj al cărții, iar acest lucru se datorează, în mare parte, relației sale cu Skrebensky. În iubirea pentru acesta, Ursula ajunge să își pună frecvent la îndoială gândurile, dorințele și alegerile, uneori chiar și pe cele mai neinspirate. Dacă, la finalul romanului, Ursula își va găsi sau nu împlinirea și fericirea, vă las pe voi să descoperiți. Curcubeul este o carte complexă și, chiar dacă eu am parcurs-o mai greu, sunt sigură că le va plăcea celor care apreciază romanele profunde, introspective. Mai ales dacă iubiți literatura clasică engleză.

CITATE

După o perioadă lungă de ostilitate, Anna puse în sfârşit punct. Avea acuma patru copii, patru fetiţe. Şapte ani fusese absorbită de rolul ei de nevastă şi mamă. Ani de zile el mer-sese-alături de ea, nebăgându-i-se niciodată-n suflet ca s-o deranjeze. Apoi, pas cu pas, un alt eu pornise să se-afirme în fiinţa lui. El era tot tăcut şi distinct de ea. Dar Anna-l simţea venind mereu mai aproape de ea, ca şi cum pieptul şi trupul lui o ameninţau, şi se-apropia tot mai mult. încet-încet nu-i mai păsa de nici o răspundere. O să facă ce-i place şi nimic altceva.

Dar era aşa de minunat şi-ncântător să stai lungit în pat şi să vorbeşti cu ea ce-ţi vine-n minte! Era mai minunat decât lumina soarelui şi nici aşa de efemer. Ceasul din turn era chiar enervant, căci ştia una şi bună’, să bată orele. Parcă nu era nici un pic de loc între ore, doar o clipă, o clipă de aur, încremenită, când ea-l mângâia pe faţă cu vârful degetelor, total nepăsătoare şi fericită, iar el era nebun s-o simtă mângâindu-l aşa.

Furia se-nteţi. Şi ce dacă? Ce dacă mama vorbea limba polonă şi gemea în chinurile facerii, ce dacă fetiţa, rezistând cu-n-căpăţânare de catâr, plângea? De ce să pună el toate astea la inimă? Mama n-are decât să geamă în chinurile facerii, copilul n-are decât să plângă cu-ncăpăţânare, dac-aşa le place. De ce să lupte el, de ce să se pună cu ele? Dac-aşa a fost să fie, de ce să-ncerce el să schimbe ceva? Lasă-le-n pace dacă ţin cu tot dinadinsul.