Cititorul – Bernard Schlink (recenzie)

Autor: Bernard Schlink

Naționalitate: germană

An apariție: 1995

Gen carte: ficțiune istorică, dragoste

Număr pagini: 216

Ecranizare: 2008

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Cititorul este tulburătoarea poveste a unei iubiri neobișnuite, dintre un adolescent și o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă. Povestea lor se întrerupe, dar se reia neașteptat după câțiva ani, când tânărul, acum student, își regăsește iubita de altădată judecată pentru faptele comise pe vremea când era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei.

Romanul a inspirat o ecranizare de succes (cu Ralph Fiennes și Kate Winslet în rolurile principale), care a fost de cinci ori nominalizată la Oscar și la Premiile Bafta și a câștigat un Glob de Aur.

PĂREREA MEA

Cititorul este considerat unul dintre cele mai apreciate romane ale scriitorului german Bernhard Schlink și, totodată, a fost prima carte pe care am citit-o de la acest autor. Impresia mea a rămas una echilibrată: nu pot spune că m-a încântat pe deplin, dar nici că m-a dezamăgit. Cu toate acestea, ideea centrală a romanului mi s-a părut interesantă și bine aleasă, mai ales relația neobișnuită dintre El și Ea, construită în jurul actului lecturii și al fascinației femeii pentru cărți.

Încă de la început, cititorul este intrigat de dorința insistentă a Hannei de a i se citi, iar această curiozitate este menținută până aproape de mijlocul romanului, când adevăratul motiv al acestui comportament este dezvăluit. Am ales să citesc această carte dintr-o listă amplă de lecturi, iar anul 2016 a reprezentat pentru mine o perioadă de descoperire a unor autori pe care nu îi mai citisem până atunci. Deși știu că romanul beneficiază și de o ecranizare, nu am ajuns încă să o vizionez.

Temele principale ale romanului sunt iubirea și istoria, două dimensiuni care se împletesc armonios în construcția narativă. Titlul însuși sugerează rolul central al unuia dintre personaje, căruia autorul îi conferă o semnificație aparte. Mi se pare interesant, ca cititor, să parcurg o carte care poartă numele Cititorul, acest titlu având, în opinia mea, suficientă forță de sugestie pentru a stârni interesul pentru lectură.

Personajele nu sunt numeroase, iar acțiunea nu este excesiv de complicată, ceea ce permite concentrarea asupra evoluției psihologice a protagoniștilor. Personajul principal masculin este Michael Berg, un adolescent de 15 ani care se îndrăgostește de Hanna, o femeie de 36 de ani, taxatoare de bilete. Romanul conține numeroase scene cu tentă erotică, aspect care îl face îndrăzneț, dar care, trebuie să recunosc, nu a fost pe deplin pe gustul meu.

Secretul pe care Hanna îl ascunde va avea un impact major asupra vieții lui Michael, provocând o ruptură dureroasă între cei doi și influențând decisiv parcursul său ulterior. Nu doresc să dezvălui elementele-cheie ale intrigii, pentru a nu diminua farmecul lecturii, însă pot spune că romanul are și multe momente de o frumusețe aparte. Am citit cartea în aproximativ șase zile, în paralel cu o altă lectură, iar, deși mi-a plăcut per ansamblu, mi-aș fi dorit un alt final — lucru pe care, sunt sigură, îl vor înțelege cei care au parcurs deja romanul.

Recomand Cititorul celor interesați de romane care au ca teme iubirea și/sau istoria, dar și celor care doresc să descopere un scriitor care promite mult și care provoacă cititorul la reflecție.
Voi ați citit această carte? Cum vi s-a părut?

CITATE

Voiam să înţeleg şi în acelaşi timp să condamn crima Hannei. Dar era prea îngrozitor. Dacă încercam s-o înţeleg, aveam sentimentul că n-o mai condamnam atât, cum merită de fapt. Dacă o condamnam aşa cum merită, nu mai rămânea loc pentru înţelegere. Totuşi, voiam s-o înţeleg pe Hanna; să n-o înţeleg, însemna s-o trădez din nou. N-am scos-o la capăt. Încercam să mă confrunt cu ambele lucruri: cu înţelegerea şi cu condamnarea. Dar erau incompatibile.

Pentru că şi în toate celelalte lucruri pe care le făceam, stăteam parcă alături de mine şi priveam la mine însumi din afară, la universitate, sau când eram împreună cu părinţii şi fraţii, cu prietenii, relaţiile mele cu ceilalţi funcţionau, dar în lăuntrul meu nu participăm.

Este încă una din imaginile rămase de la Hanna. Le-am înregistrat, le pot proiecta pe un ecran interior şi le pot contempla neschimbate, neuzate. Uneori nu mă gândesc mult timp la ele. Dar ele revin mereu şi mi se întâmpla să le proiectez pe ecranul meu interior şi să simt nevoia să le contemplu de mai multe ori una după alta. Una o reprezintă Hanna care îşi încalţă ciorapii în bucătărie.

În anii următori am visat casa mereu. Visurile erau asemănătoare, variaţiuni ale aceluiaşi vis. Merg printr-un oraş străin şi văd casa. Se află într-un şir de case, într-un cartier necunoscut mie. Încurcat, merg mai departe pentru că recunosc casa, dar nu şi cartierul. Apoi, dintr-o dată, îmi dau seama că am văzut-o undeva.