Azaleea roșie – Anchee Min (recenzie)

azaleea-rosie_1_fullsize

Autor: Anchee Min

Naționalitate: chineză

Titlu original: Red Azalea

An apariție: 1993

Număr pagini: 282

Nota mea: 3/5

Gen carte: ficțiune, istorie, autobiografie

PREZENTARE

Azaleea Roșie: Viata și dragostea în China este o carte scrisă într-un stil simplu și direct, înfățișând anii copilăriei și tinereții autoarei în China maoistă a Revoluției Culturale: traiul unei familii strâmtorate, terorizată să nu facă un pas greșit, atrăgându-și prin asta oprobriul public, îndoctrinarea prin școala și operele revoluționare difuzate la radio, vânarea paranoică a dușmanilor poporului, lipsa de speranță și de posibilități a unei vieți complet subordonate ideologiei de stat. Toate iluziile de grandoare și fanteziile eroice inoculate în copilărie se clatină însă când adolescena Anchee Min este despărțită de familia ei și repartizată la o fermă unde viitorul nu-i poate oferi decât truda sterilă de fiecare zi, privațiunile de tot felul și o singurătate dezumanizantă. Dar în momentul în care se ivește o cât de slabă speranță de scăpare, orice sacrificiu merită îndurat, chiar dacă evadarea aduce cu sine un nou șir de umilințe.

PĂREREA MEA

Anchee Min s-a născut în 1957 la Shangai, China, în timpul regimului comunist aflat sub conducerea lui Mao Zedong. A scris romanele de succes Azaleea Roșie, Sămânța încolțită, Ultima împărăteasă, Împărăteasa Orhidee, Perla Chinei, Cum am devenit doamna Mao. 

Este prima carte a lui Min pe care eu am citit-o și nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit. Am ales să cumpăr această carte nu pentru că știam ce mă așteaptă, ci pentru că mi-a plăcut titlul. De multe ori, dacă titlul mă atrage, aleg să citesc cartea. Chiar dacă s-ar putea să mă dezamăgească.

Azaleea roșie nu este o  poveste de dragoste, nu este o carte în care fericirea predomină, ci o poveste de viață. Una deloc plăcută. Și în cele ce urmează am să vă spun de ce. Este un roman autobiografie (o parte din el ficțiune) inspirat din viața scriitoarei chineze și are în centru Revoluția Culturală Chineză. Este vorba despre Comunismul chinez din timpul lui Mao Zedong despre care știu prea puține, dar care se aseamănă mult cu cel trăit de români până în 1989. Întâmplarea face ca fix în 1989 să mă nasc eu, așa că tot ce știu despre comunismul din România este din filme, cărți sau cuvintele familiei și apropiaților. Nici în China comunismul nu a fost lapte și miere, și ei au avut parte de momente grele, de foamete, asupriri și muncă fără rost.

Stilul cărții este accesibil, cartea nu are decât 282 de pagini care se citesc foarte repede. Însă eu nu mă pot lăuda că am citit-o repejor (mi-a luat vreo 7 zile) deoarece trăgeam de mine încercând să mă conving că pot rezista până la final. Deși primele 20-30 de pagini m-au impresionat oarecum, mai încolo nu prea mi-a mai atras atenția. Cartea debutează cu povestea vieții lui Anchee, personajul feminin principal, în care aflăm detalii despre mama, tatăl și frații săi. Despre viața aspră pe care o duce și începutul muncii la Ferma Focul Roșu. La fermă, tânăra își face prieteni, se dezvoltă ca om și cunoaște iubirea. Însă iubirea interzisă.

Titlul cărții este metaforic, el referindu-se la filmul Azaleea Roșie, în care Anchee ajunge să joace la finalul romanului. Este o carte tristă, cu momente de cruzime maximă în care îți vine să lași cartea și să suferi în tăcere. O carte care te poate deprima dacă ești mai emotiv, cum sunt eu. Partea bună a cărții este că prezintă exact viața unei tinere din China în timpul regimului comunist absurd. (mai mult…)

9 cărți cu nume de flori

2037344-1366x768-[DesktopNexus.com]

M-am gândit că dacă tot suntem în luna MARTIE și primăvara este pe aproape (măcar calendaristic vorbind), deși vremea este acum rece și capricioasă, să vă recomand un număr de 9 cărți ce au în titlu nume de flori. Începem așadar cu:

  • Dama cu camelii (Alexandre Dumas-fiul) – este o carte pe care eu am citit-o până acum de 2 ori și este una dintre cărțile preferate ale adolescenței mele. Dama cu camelii este un personaj controversat ce va da naștere la o intrigă sentimentală complexă.
  • Laleaua neagră (Aexandre Dumas) – este un alt roman foarte drag sufletului meu și, coincidență sau nu, tot de 2 ori l-am citit până acum! Iubirea se împletește armonios cu istoria și vă recomand să nu ocoliți această carte.
  • Gențiane (Cella Serghi) – Cella Serghi este una dintre autoarele românce preferate și Gențiane este un roman interesant și foarte sensibil pe care l-am citit cu sufletul la gură. Este o carte care prezintă mai multe destine umane și o are în prim-plan pe Rada, o femeie ce se opune regulilor nescrise ale societății.
  • Noaptea de Sânziene (Mircea Eliade) – este un roman filosofic extrem de bine construit și dacă sunteți cât de cât familiarizați cu filosofia, vi-l recomand cu mult drag! El l-am citit acum câțiva ani, sincer nu prea l-am înțeles atunci, dar am de gând să îi acord încă o șansă în viitorul apropiat.

(mai mult…)