Fetița cu ochi albaștri – Michel Bussi (recenzie)

Autor: Michel Bussi

Naționalitate: franceză

An apariție: 2012 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 407

Titlu original: Un avion sans elle

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Un avion se prăbușește în munți cu numai două zile înainte de Crăciunul anului 1980. Dintre cei aproape o sută șaptezeci de pasageri, aparent nici unul nu mai trăiește. Și totuși se întâmplă un miracol: este găsit în viață un bebeluș de numai trei luni. Doar ca în avionul prăbușit se îmbarcaseră două fetițe de vârsta apropiată, iar vestea găsirii unui unic supraviețuitor devine motivul disputei și încrâncenării dintre doua perechi de bunici, ambele susținând că fetița scăpată ca prin minune le este nepoată. Trăiește Lyse-Rose de Carville sau Emilie Vitral? Cu certitudine, nimeni nu știe. Copila e declarată o Vitral, însă îndoiala și semnele de întrebare persistă. Optsprezece ani mai târziu, un detectiv angajat de Mathilde de Carville pretinde că a descoperit, în sfârșit, adevărul. Dar detectivul e găsit apoi mort, iar în carnetul în care își trecuse datele investigației nu este notată și concluzia ei. Începe astfel o cursă în care măștile cad una câte una, o ancheta neconvențională, în care fiecare ora contează.

PĂREREA MEA

În primul rând, vreau să vă spun că sunt extrem de încântată că am descoperit un alt autor contemporan cu un stil foarte fain și așteptările ridicate pe care le aveam nu au fost înșelate absolut deloc. Dacă vă uitați cu atenție la copertă (care e superbă) și la titlul foarte sugestiv, vă puteți deja imagina ce călătorie literară minunată vă așteaptă. În al doilea rând, este o carte extraordinară pe care, din păcate, nu cred că aș putea să o descriu atât cât merită. Puține cărți citite până acum în 2018 m-au captivat cu adevărat, iar aceasta va fi la final de an în topul listei mele.

Temele cărții sunt multiple: pe primul loc am descoperit familia și relațiile familiale, iar mai apoi este și regăsirea sinelui, căutarea identității. Titlul face referire la un element foarte important al cărții, deoarece o fetiță cu ochi albaștri ce a supraviețuit unui accident de avion, este revendicată de două familii diferite. În avion erau două fetițe apropiate ca vârstă (3-4 luni) și pe parcursul cărții se încearcă aflarea adevărului. După un timp, fetița ajunge la una dintre cele două familii, însă…pe parcursul cărții apar tot felul de răsturnări de situație, iar asta m-a tulburat enorm. Cartea are foarte multe personaje, o parte sunt ciudate, pe altele le îndrăgești și da, e o carte superbă care merită citită.
(mai mult…)

Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada (recenzie)

Autor: Hans Fallada

Naționalitate: germană

An apariție: 1932 ( în 2015 la editura Polirom)

Număr pagini: 368

Titlu original: Kleiner Mann – was nun?

Nota mea: 5/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Și acum ce facem, micuțule? reflectă cu o luciditate remarcabilă starea de spirit a tineretului german din perioada Marii Crize, cu sărăcia acută, lipsa de perspective și tulburările politice. În timpul unei vizite la ginecolog în speranța de-a găsi un mijloc eficient de contracepție, Johannes și Emma află cu stupoare ca urmează să aibă un copil și hotărăsc să se căsătorească. Deși tineri și lipsiți de experiență, căsătoria pare a fi soluția perfectă pentru ei, fiindcă se iubesc cu adevarat, convinși că și-au găsit jumătatea. Dar oare iubirea este de-ajuns ca să-ți întemeiezi o familie într-o Germanie secătuită de criza economică și de plata reparațiilor de război, unde răutatea, ura și violența alimentate de naziști câștigă tot mai mult teren, iar omul mărunt trăiește sub amenințarea șomajului, a mizeriei, a foametei? Ecranizat imediat după publicare cu intenția de a avertiza opinia publică asupra urmărilor antisemitismului, romanul i-a atras scriitorului ostilitatea regimului nazist în ascensiune.
„Din clipa în care mă așez și scriu primul rând, sânt pierdut, o forță irezistibilă pune stăpânire pe mine. Forța asta îmi dictează cum și cât trebuie să scriu, fie că vreau sau nu, chiar dacă lucrul ăsta mă îmbolnăvește… M-am întrebat de sute de ori ce anume mă mână așa de la spate. E ca o otravă pe care nu pot să mi-o scot din minte ori din trup, sânt însetat de ea, vreau să iau tot mai multă, mereu, în fiecare zi din restul vieții mele.” (Hans Fallada)

PĂREREA MEA

Aceasta a fost primul meu contact cu proza lui Hans Fallada și am tot auzit păreri pozitive despre opera lui, așa că am ținut să citesc măcar unul dintre romanele sale. Eram curioasă să văd stilul în care scrie și, plină de așteptări, am pornit prin intermediul cărții într-o călătorie minunată care mi-a întrecut toate așteptările. Este un roman care m-a captivat, chiar dacă la început stilul mi s-a părut un pic altfel față de tot ce citisem până acum. Temele sunt multiple, de la istorie, destinul uman, socialul, familia, iubirea, iar toate acestea au fost foarte frumos combinate.

Titlul face referire la micuțul pe care o familie tânără cu venituri modeste îl așteaptă. Cuplul de germani, Emma Morschel (Mielușica cum o alintă bărbatul) și Johnnes Pinneberg (pe care Emma îl alintă băiete) se cunosc, se iubesc, află că vor avea un copil, se căsătoresc și apoi se luptă să supraviețuiască într-o Germanie aflată în plină criză socială. Nu au o viață ușoară deloc, dar iubirea îi ține împreună. Deși personajele sunt numeroase, eu i-am admirat doar pe cei doi tineri pentru tăria lor și pentru felul în care reușesc să se descurce. Este un roman foarte realist, uneori dur, dar incredibil de frumos. M-a cucerit în totalitate și mi-a plăcut fiecare rând parcurs. Este o carte din care putem învăța multe și după lectura sa mi-am dat seama cât de norocoși suntem că avem o casă, un loc de muncă, sănătate, o familie și alte mărunțișuri care par neimportante, dar pe care alții nu le au. (mai mult…)

Așteptându-l pe Bojangles – Olivier Bourdeaut (recenzie)

18010242_1554022337950811_576038667474853488_n

Autor: Olivier Bourdeaut

Naționalitate: franceză

Titlu original: En attendant Bojangles

An apariție: 2016 (în 2017 la Editura Nemira)

Gen carte: roman

Număr pagini: 152

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI  (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Mama și tata dansează pe Mister Bojangles, piesa cantata de Nina Simone, sub privirea fascinata a fiului. Iubirea lor e magie și sărbătoare neîntreruptă. În viața lor nu e loc decât pentru plăceri, fantezii și prieteni. Vârtejul de poezie și himere este mai ales opera mamei. Și totuși, într-o zi mama merge prea departe. Iar tatăl și fiul fac totul pentru a evita inevitabilul. Iubirea nebună n-a fost niciodată mai nebună…

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la Editura Nemira și vreau să le mulțumesc pentru acest gest minunat! Recunosc de la început că îmi va fi foarte greu să fac această recenzie, deoarece lectura acestui roman mi-a creat tot felul de stări ciudate. Nu cred că pot găsi cuvintele necesare ca să îl descriu, dar totuși vreau să încerc. Încă de când am primit un exemplar al acestei cărți am intuit că îmi va plăcea și chiar așa a fost. Este o carte apărută în 2017 și propune un altfel de subiect: familia și viața de familie la limita dintre armonie și nebunie.

Am citit cartea într-o duminica și chiar nu mă așteptam să o termin în jumătate de zi. Se citește foarte repede, nu are o acțiune complicată, iar stilul este captivant. Până pe la jumătatea cărții ne sunt prezentate personaje cu o viață roz, pe care mulți dintre noi am fi dispuși să îi invidiem. Dar mai apoi totul se transformă și apar momentele și situațiile cenușii. Ca cititor, am trecut de la zâmbete și entuziasm, foarte brusc, la tristețe și uimire. Nu doresc să vă dezvălui ce se întâmplă de fapt, ci doar să vă spun că întreaga acțiune ia o întorsătură neașteptată.

Cred că pentru o astfel de carte trebuie să avem o anumită stare de spirit, să fim relaxați și dispuși să ne aflăm și noi în compania lui Bojangles. Dacă de obicei vă dezvălui la ce se referă titlul unei cărți, acum voi păstra misterul. Mare parte din acest mister, dar și din farmecul cărții, stă în titlu. De la acesta pornesc nenumărate fire invizibile care ne conduc la personaje și situațiile în care sunt puse. 

Personajele sunt interesante, puțin altfel decât cele pe care le-am cunoscut în alte romane. Sunt oameni aparent simpli, cu o existență armonioasă, dar care ascund dedesubturi și probleme interioare. De ce ar trebui să citiți această carte totuși? Pentru că este o carte sinceră, expune foarte bine și în puține pagini probleme existențiale care ne privesc pe toți. Și dacă o carte ne poate prezenta o situație în care ne-am putea regăsi, de ce să nu o citim? Este o carte minunată, surprinzătoare și pe care v-o recomand cu tot dragul. Dacă ați citit-o, vă aștept cu opinii.

CITATE

Mama îmi spunea că dansa ca să-l aducă înapoi pe câinele lui, știa din sursă sigură/ Iar ea, ea dansa ca să-l aducă înapoi pe Domnul Bojangles. De-asta dansa tot timpul. Pentru ca el să se întoarcă, pur și simplu.

Așa că ochii Mamei rămâneau deschiși ca să nu-l necăjească, pentru că anumite minciuni valorează mai mult decât adevărul.

Căci, atunci când dormea, nici un demon nu venea s-o atace și ea putea profita de odihna războinicului.

Elixirul dragostei – Eric-Emmanuel Schmitt (recenzie)

19396696_1631508606868850_70457937415934307_n

Autor: Eric Emmanuel Schmitt

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’élixir d’amour

An apariție: 2014 (2015 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, dragoste

Număr pagini: 150

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste? Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

PĂREREA MEA

De acest autor am mai citit Oscar și tanti Roz și Cea mai frumoasă carte din lume, două cărți minunate care m-au impresionat. Dacă sunteți curioși, puteți citi recenzia pentru cea de a doua carte AICI. Am primit Elixirul dragostei de la librăria online Târgul Cărții.ro pentru recenzie și vreau să le mulțumesc! M-a atras încă de la început coperta colorată a cărții și titlul care promite o incursiune pe tărâmul fascinant al dragostei.

Dar pentru că multe cărți carte promit au și minusuri, cel pe care l-am descoperit eu este chiar structura cărții și numărul mic de pagini, romanul cuprinzând de fapt niște schimburi de emailuri destul de scurte. Mi-aș dori un fir epic mai complex și mult mai bine construit. Am citit cartea în câteva ore și deși, acțiunea pare la început puțin banală și eu aveam de gând să îi dau doar 4 steluțe, finalul m-a surprins.

Tema cărții este iubirea, iar titlul face referire la ideile unuia dintre personaje, care ar dori să descopere un elixir al dragostei. Personajele cărții sunt puține, îi întâlnim pe Adam și Louise (prin intermediul emailurilor lor) și pe Lily, deși cea din urmă este doar menționată. Personajele au un rol pasiv în cadrul romanului și nu avem o acțiune propriu-zisă. Cel mai interesant pentru mine a fost finalul, moment în care am descoperit că ceea ce am citit până atunci m-a îndepărtat destul de mult de acțiunea și nici nu mi-am dat seama că va fi un altfel de final.

(mai mult…)

Legendele șefului de gară – Adrian Petru Stepan (recenzie)

19146003_1620031668016544_8227803221236934629_n

Autor: Adrian Petru Stepan

Naționalitate: română

An apariție: 2017

Gen carte: roman

Număr pagini: 125

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la autor

PREZENTARE

Într-un oraș de provincie în împrejurimile căruia se află un castru roman, un grup de pusti se joacă pe deal căutând o comoară. Și chiar găsesc una. Ani de zile mai târziu, cel care găsise comoara este un tânăr bărbat pasionat de trenuri, care își petrece viața ca șef de gară în orașul natal, visând să întâlnească o femeie la fel de frumoasă cum era străină pe care o zărise fugitiv în copilărie. La fel de neașteptat cum altădată descoperise în pământ monedele de aur, ii apare în cale misterioasa Ela. Și o noua aventură începe.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la autor, căruia vreau să îi mulțumesc foarte mult pentru gest. Până să fiu contactată de acest scriitor, nu mai auzisem de dumnealui și nici de această carte. Mă așteptam să îmi placă cartea, dar nu atât de mult pe cât mi-a plăcut de fapt. Este o carte scurtuță, are 125 de pagini, care se citește foarte rapid. Eu am citit-o pe parcursul unei zile și nu am mai vrut să fac nimic altceva, în afară să o citesc și să descopăr despre ce este vorba în acest volum subțirel.

Fiindcă printre șerpi nu poți trece decât însoțit de unul.

Stilul cărții mi s-a părut captivant, curge foarte ușor, iar povestea în sine m-a atras. Este un roman scris la persoana întâi, din care nu lipesc dialogurile pline de miez și descrierile. Naratorul este el însuși personaj al cărții și rememorează momente ale copilăriei sale și fapte din sânul familiei. Membrii familiei sale sunt oameni simpatici, cu vieți simple, care chiar m-au impresionat. Aceste personaje, deși sunt simple, sunt complexe prin natura trăirilor lor, iar asta este ceva minunat. Personal, prefer personajele care mă fac să mă simt ca făcând parte din lumea lor, din reacțiile și tabieturile lor. În această carte unele personaje caută comori, altele ascund secrete mari, altele pur și simplu au vise.

Unele cărți au magie, asta ar putea fi singura explicație pentru care, fără să te avertizeze, îți scormonesc și își reaprind sentimentele. 

(mai mult…)

« Older Entries