Autor: D. H. Lawrence
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Rainbow
An apariție: 1915
Nota mea: 4/5
Tip carte: roman clasic
Alte cărți de același autor: Fii și îndrăgostiți, Amantul doamnei Chatterley, Fata pierdută, Păunul alb
Despre acest autor drag mie nu cred că trebuie să vă spun prea multe, ci doar că este unul dintre scriitori clasici preferați de mine ce a lăsat posterității mai multe capodopere literare. Până acum am citit patru dintre romanele sale și cred că cel mai mult mi-a plăcut Amantul doamnei Chatterley, pe care am de gând să îl recitesc în viitorul apropiat.
Curcubeul este un roman complex și un fel de saga a mai multor generații din familia Brangwen. Lawrence, din ce am observat eu, este un fin psiholog ce urmărește în scrierile sale omul și evoluția acestuia. Personajele create de el sunt formidabile și lasă o amprentă puternică asupra cititorului. Acest roman este asemănător cu Moara de pe Floss, romanul britanicei George Eliot și spun asta pentru că personajele trăiesc frământări aproape comune.
Încă de la apariția sa, această carte a fost foarte controversată și chiar interzisă de puritaniști care considerau că există scene indecente în carte. Ele există cu adevărat, însă autorul le maschează prin limbajul utilizat. Tom Brangwen se căsătorește cu o văduvă poloneză, Lydia. Fiica Lydiei din prima căsnicie, Anna, se căsătorește la rândul său cu Will, nepotul de frate al lui Tom. Fiecare personaj este prezentat încă de la început detaliat și aflăm pe măsură ce romanul înaintează informații despre a treia generație Brangwen, mai exact despre viața Ursulei Brangwen, personajul căruia scriitorul îi rezervă în carte cel mai mult spațiu. (mai mult…)