Sentimentul unui sfârșit – Julian Barnes (recenzie)

19642486_1641959059157138_8380062204712852731_n

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Sense of an Ending

An apariție: 2012 (2016 și 2017 Editura Nemira)

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 180

Nota mea: 3/5

Primită de la: Editura Nemira

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede. Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede ca a experimentat, Sentimentul unui sfârșit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Nemira și doresc să le mulțumesc pentru acest gest. De Julian Barnes am mai citit până acum Cafe au lait și Zgomotul timpului, două romane care mi-au plăcut destul de mult. În comparație cu cele două, Sentimentul unui sfârșit mi s-a părut un roman mai slab. Nu mă consider o fană a romanelor lui Barnes, dar reprezintă totuși un autor care nu trebuie evitat. Sentimentul unui sfârșit este tot un roman scris tot la persoana I, la fel ca celelalte două amintite.

Iar asta se cheamă viață, nu? Câteva împliniri  și câteva deziluzii. Pentru mine, a fost interesant, deși nu m-aș plânge și nici n-aș fi uimit dacă altora nu li s-ar părea la fel. Poate că, într-un fel, Adrian știa ce face. Nu că mi-ar fi dat prin cap să renunț la propria viață, indiferent din ce motiv, să ne-nțelegem.

Temele cărții pe care Barnes le abordează sunt iubirea, familia, prietenia și mai ales, destinul uman. Titlul este o metaforă sugestivă care are legătură cu ideile și viața personajului masculin principal, Tony Webster. Este o carte destul de complexă și eu nu am citit-o atât de rapid pe cât aș fi vrut deoarece are idei pe care trebuie să le analizezi la modul profund. Nu pot spune că am înțeles atât de bine cartea, poate și pentru că ideile nu se leagă prea mult între ele. Mă așteptam la mai mult de la această carte și mă așteptam să fie un roman mai bine scris decât celelalte două pe care le-am citit până acum.

Nu-ți face iluzii că te poți baza pe un proces liniștitor de declin treptat – viața e mult mai complicată decât atât. Prin urmare, creierul îți mai aruncă firimituri din când în când, ba chiar te vindecă de acele pene familiare de memorie. 

Personajele nu sunt foarte multe și mă așteptam la personaje mai bine construite. Tony Webster are o viață tumultuoasă și pe parcursul romanului prezintă idei și persoane care i-au marcat viața. Primele iubiri, prietenii săi, familia, relația cu soția și fiica sa sunt prezentate într-un mod care parcă nu e destul. Nu mi s-a părut că s-a pus accentul pe ceva anume, ci s-a încercat prezentarea mai multor amănunte care oferă indicii și apoi se trece mai departe. Undeva la jumătatea cărții acțiunea devine un pic mai alertă și paginile se parcurg mai repede. Mai cred și că trebuie să ai o anumită stare pentru acest tip de carte și mult timp la dispoziție. Dacă citești câte un pic din ea și faci pauze de câteva zile, s-ar putea să își piardă carte farmecul. Nu este o carte prost scrisă, ci doar insuficient de bine dezvoltată.

Ce știam despre viață – eu, care trăisem atât de prudent? Care nici nu câștigasem, nici nu pierdusem, ci pur și simplu lăsasem viața să se întâmple?Care avusesem ambiții obișnuite și mă acomodasem mult prea repede cu neîmplinirea lor?

De ce să îl citiți totuși pe Julian Barnes? Pentru că în romanele sale scrise la persoana I găsiți idei care s-ar putea să vi se pară interesante și aveți ce învăța. I-am dat 3/5 steluțe pe goodreads și sincer mi-aș fi dorit să ofer mai multe steluțe. Însă mă așteptam la mai mult din partea acestei cărți. Vă rog să îmi spuneți cum vi s-a părut vouă această carte și în general cărțile lui Julian Barnes. Vă aștept cu păreri. 

 

Zgomotul timpului – Julian Barnes (recenzie)

zgomotul

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Noise of Time

An apariție: 2016 (în 2016 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Număr pagini:208

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Este anul 1935 și tânărul compozitor Șostacovici se teme pentru viața sa, căci Stalin e brusc interesat de muzica lui. Artistul e sigur ca va sfârși in Siberia și privește în urma la propria viata.Totuși, are noroc și nu devine o victima. Însă prețul e mare: capitularea în fața regimului.
Julian Barnes prezintă cu lumini și umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o strălucită explorare a sensului și a locului artei în societate.
„O ambițioasă alegorie orwelliană despre dificultățile întâmpinate de artisti în societățile totalitare și o parabolă kafkiană despre eforturile unui om fricos de a se lupta cu o realitate suprarealistă.“- The New York Times
„Barnes s-a reinventat încă o dată.“ – Daily Telegraph

PĂREREA MEA

De Julian Barnes am mai citit până acum doar o singură carte, Cafe au lait, un volum de povestiri a cărui recenzie am scris-o aici. Atat Cafe au lait, cât și Zgomotul timpului le-am primit de la editura Nemira și vreau să vă spun că pentru mine au fost niște lecturi puțin altfel ca până acum. Anul 2017 (ca și 2016, de altfel) este un an de noi încercări în plan literar și o ocazie propice ca să citesc și alți autori și să descopăr, de ce nu, și alte stiluri. Ambele cărți fac parte din Colecția Babel apărută la Nemira și mi se pare fascinant că putem citi atât de mulți scriitori străini și români.

Nu pot să zic că aveam așteptări foarte mari de la această carte, dar simțeam cumva că voi găsi anumite elemente care mă vor captiva. Și în continuare am să vă spun care sunt acestea. Fiind și ultimul roman al lui Barnes, este cumva normal să vină cu o nouă abordare. Tema cărții este în mare parte istorică, fiind prezentată povestea unui mare compozitor rus și viața în plin regim stalinist. Titlul apare menționat de autor de cel puțin două ori pe parcursul cărții, iar eu l-am perceput ca pe o metaforă a destinului.

Stilul cărții este destul de accesibil, am citit cartea în două zile (fiind și vacanță, am avut timp berechet), iar povestea cărții nu este una complexă ( are 208 pagini). Ca și în volumul de povestiri Cafe au lait, Barnes este un autor îndrăzneț și spune lucrurilor pe nume. Poate și partea în care nu cenzurează anumite chestii m-a făcut să fiu sceptică în a-i da doar 4 din 5 steluțe pe goodreads. (mai mult…)

Café au lait – Julian Barnes (recenzie)

15110846_1386304254722621_6608152784900039460_o

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: Cross Channel

An apariție: 1996 (în 2015 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:250

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Un nobil britanic își trăiește în Franța ultimele zile de viata. Calea ferată franceză e un coșmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiștii din Franta, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise…

Cum se vede Franța prin ochii englezilor? Cum trăiește un englez în țara de dincolo de Canalul Mânecii? Ce înseamnă să fii englez în Franța?

Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în Café au lait, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.

PĂREREA MEA

De Julian Barnes am auzit pe blogul Cristinei Boncea care spunea că este un autor ce nu trebuie ratat. Întâmplarea face ca minunata Editură Nemira să îmi trimită una dintre cărțile lui Barnes și anume, Cafe au lait. Abia după ce am terminat-o de citit am aflat că de fapt nu este cea mai bună carte a lui și că merită să citești (clar!) mai mult de o carte scrisă de el. Și eu sunt sigură că nu mă voi limita la atât. Când am primit cartea de la editură nu știam că de fapt sunt povestiri, și nu un roman. Mai exact, sunt 10 povestiri ce tratează diferite teme, precum destinul uman. (mai mult…)