Acesta este primul interviu cu un booktuber român și sper să mai existe și alte interviuri (și nu numai) prin care să promovăm cărțile și pe cei îndrăgostiți de lectură, o ocupație atât de îndrăgită pentru mulți dintre noi. Teo a acceptat să îmi acorde un interviu și vreau să îi mulțumesc frumos, dar vreau să îi mulțumesc și pentru efortul pe care îl depune pe canalul ei de youtube, unde ne surprinde în fiecare marți seara cu ceva interesant. Acolo ne vorbește atât de frumos despre ce cărți a mai descoperit, organizează book cluburi online și ne provoacă la discuții legate de cărți.
O puteți găsi pe Teo aici -> https://www.youtube.com/c/TeodoraMaria11/
Haideți să o cunoaștem așadar și să aflăm ce răspunsuri interesante a dat la întrebările puse. I-am pus 13 întrebări și am aflat că acesta este numărul său norocos. Aaaa, și mai știați că domeniul său de activitate este cel de IT și nu are nicio legătură cu cărțile?
- Cum a luat naștere canalul tău de booktube și ce planuri ai legate de el?
♣ În timpul pandemiei am început să citesc mult, consecvent, având mai mult timp liber, astfel că m-am reconectat cu pasiunea aceasta care înainte era prezentă, dar în proporții mai mici. Căutând mai apoi recomandări despre cărți sau pur și simplu alți oameni care să vorbească despre cărțile pe care le-am citit și eu, am dat peste mulți booktuberi, și a început să crească în mine dorința de a avea și eu un canal al meu, unde să împărtășesc părerile mele sau recomandările mele de cărți. Având, așa cum am menționat mai mult timp liber, nu am stat mult pe gânduri și am început pregătirile pentru canal.
Legat de planurile de viitor, nu pot să zic că am niște obiective bine trasate, strategice, deoarece acest canal a început ca o pasiune și o să continue așa, însă cu siguranță vreau să experimentez mai mult pe partea de filmare și editare, vreau să găsesc idei cât mai creative de videoclipuri și bineînțeles, îmi doresc să creez o comunitate de oameni pasionați de lectură și de frumos cu care să pot să dialoghez și să împărtășim împreună această experiență.
- Cum ai început să iubești cititul și ce carte iți amintești că te-a captivat mai întâi?
♣ Întrebarea asta mă duce cu gândul la copilărie, pentru că așa a început această pasiune, în clasele primare, în pauzele în care mergeam în micuța bibliotecă ca să aranjăm cărțile, să curățăm rafturile și în final, să alegem următoarele cărți pentru lecturat. Erau cărți mici, vechi și nu foarte cunoscute, însă de la ele a început totul rămânând în inima mea mereu. Nu îmi aduc aminte care a fost primul roman citit, cred că Maitreyi, dar cel care m-a captivat cel mai tare atunci și care m-a făcut să mai caut povești așa frumoase, a fost „Dolmen”, de Nicole Jamet și Marie-Anne Le Pezennec, carte căreia i-am și dedicat un videoclip.
Link videoclip -> https://tinyurl.com/2uvxtz6m
- Care este genul tău preferat și ce gen de carte nu ai citi niciodată?
♣ Cred că nu există un singur gen care să înglobeze toate aspectele ce îmi plac la o carte, prin urmare am mai multe genuri preferate. La început îmi plăceau cărțile thriller/polițiste, îmi plac și acum, dar parcă au luat o poziție secundară, acum pe primul loc fiind cărțile cu ficțiune literară, în special cele care au și aspecte istorice, ficțiunea istorică adică.
Nu aș zice „niciodată” așa ușor când vine vorba de cărți, pentru că e posibil să fie ceva care să mă atragă în orice gen literar și cu siguranță nu pot să exclud total anumite genuri, însă pot spune că nu citesc cărți de dezvoltare personală și destul de puține cărți Young Adult, cel puțin în momentul de față.
- Cât timp aloci pe zi sau săptămânal cititului?
♣ Nu am un timp setat anume pe zi pentru citit, e o activitate pe care o fac de plăcere, e adevărat că sunt puține zilele în care nu citesc deloc, dar depinde foarte mult și de ce carte/cărți citesc în momentul acela, dacă îmi place foarte mult, e posibil să dedic și câte 3-4 ore pe zi cu pauze (poate mai mult dacă e zi de weekend), dar dacă nu, încerc să citesc măcar 30 de minute pe zi. Dar, așa cum am menționat nu e un program fix, nu calculez exact cât timp am petrecut citind.
- Îți place literatura clasică? Recomandă-ne un autor sau o carte preferată.
♣ Da, îmi place într-adevăr foarte mult literatura clasică și de fapt dacă mă gândesc, o parte din cărțile mele preferate sunt cărți clasice. „Contele de Monte Cristo” de Alexander Dumas tatăl, este în momentul de față cartea mea preferată, deci clar o recomand cu dragă inimă, urmată îndeaproape de „Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Următoarele locuri sunt ocupate de toate cărțile lui Jane Austen, chiar și cele pe care nu le-am citit încă pentru că sunt sigură că o să-mi placă toate enorm. „Mândrie și Prejudecată”, „Emma” și „Rațiune și Simțire” sunt citite și adorate, o recomand pe Jane Austen celor care vor să înceapă literatura clasică și nu știu ce să aleagă.
- Ai o rutină specială pentru citit?
♣ Nu am o rutină specială pentru citit, sau cel puțin nu în fiecare zi. Citesc oriunde în orice condiții, cu sau fără muzică, nu mi-am creat o anume rutină care cumva să îmi limiteze momentele de lectură, însă în zilele mai puțin aglomerate, în care pur și simplu vreau să mă bucur de lectură și atât, îmi aleg un loc confortabil, îmi fac un ceai sau o cafea, îmi pun muzică clasică sau ambientală pe fundal, și mă cufund în lectură.
- Dacă ar fi să poți călători în acțiunea unei cărți, care ar fi aceea?
♣ Dacă aș putea să călătoresc în acțiunea unei cărți, nu să fiu un personaj din carte, cred că prima vizită ar fi la Hogwarts, deci în acțiunea din Harry Potter de J.K. Rowling. Ar fi minunat să pot să mă plimb prin acele coridoare și să particip la o oră de „Apărare contra Magiei Negre” și evident să am și eu o baghetă. Și mai am și o a doua călătorie pe care aș vrea să o fac în acțiunea cărții „Outlander” de Diana Gabaldon, adică undeva în trecut prin anii 1700-1800, în Scoția. Îmi plac mult cărțile și serialul și mi-ar plăcea să mă teleportez în vremurile respective.
- Citești cărți și în altă limbă, in afara de limba română?
♣ Da, citesc cărți în limba română și în limba engleză. De principiu, dacă sunt cărți scrise în original în engleză aș prefera să le citesc așa, ca să nu pierd nimic din text prin traducere. De asemenea, unul din obiectivele literare pe anul acesta este să citesc o carte în spaniolă, am cumpărat deja cartea, direct din Madrid, am documentat momentul pe canal. Momentan se află pe TBR-ul de vară, deci sper eu foarte curând o să ajung la ea.
Link videoclip -> https://tinyurl.com/9tr74dh8
- Ai prieteni cititori? Obișnuiești să împărtășești cu ei impresii despre cărți?
♣ Am o prietenă care citește și cu care facem schimb de cărți și le dezbatem, multe cărți le discut cu prietenul meu, iar în rest, vorbesc despre cărți cu prietenii noi din comunitate, fie în comentarii, fie în mesaje pe Instagram. Îmi face mare plăcere să vorbesc cu ei despre cărți în timp direct, așa prin mesaje și mă bucur că am găsit așa oameni frumoși datorită canalului de booktube.
- Preferi cărți fizice/ebook/audiobook?
♣ Citesc din toate categoriile, mi se pare că te ajută pe tine ca cititor, dacă poți să citești sub toate formele, deoarece ele se completează și în momentele în care nu poți să iei cu tine o carte fizică, poți să asculți un audiobook, sau să iei cu tine un ebook, fiind mai compact. Am vorbit despre acest aspect într-un videoclip, eu chiar încurajez, persoanele să citească și în alte forme, mai ales persoanele care sunt foarte ocupate. Cu siguranță însă, cărțile în format fizic sunt cele care îți oferă cea mai frumoasă experiență literară.
Link videoclip -> https://tinyurl.com/2zfkd7wz
- Ce alte pasiuni mai ai în afară de citit?
♣ Ca alte pasiuni, pot să spun că dansul a fost de mică o pasiune, poate chiar prima dintre toate, dansam cu siguranță înainte să învăț să citesc. Am făcut parte și dintr-un ansamblu de dansuri populare din comuna mea natală și cu fiecare ocazie participam la evenimente școlare unde trebuia să dansez (dansuri populare sau de societate).
O altă pasiune, mai adormită acum, este teatrul. Am avut plăcerea de a juca atât la serbările de sfârșit de an școlar, dar și pe scene de teatru din București când eram în facultate, datorită unor evenimente și a fost magic.
- Cum reușești să ieși din reading-slump? Ai niște ponturi pentru noi?
♣Uneori pauzele sunt bune, nu înseamnă neapărat ceva rău, dar după ce se instalează pauza un timp mai îndelungat, e mai greu să revii la obiceiul de a citi. De-a lungul timpul am încercat mai multe lucruri, printre ele ar fi:
- Notarea cititului ca activitate pe lista de To Do din ziua respectivă
- Începerea cu 30 de minute pe zi, doar cât să creăm din nou obiceiul
- În cazul în care o carte nu ne place, și din cauza ei nu mai citim, o lăsăm deoparte și căutăm altceva care să ne țină prinși în poveste.
- Recomandă-ne 5 cărți citite recent care au lăsat o amprentă puternică asupra ta.
♣M-am uitat pe Goodreads să văd exact lista cărților citite recent ca să nu ratez ceva, iar recomandările mele ar fi acestea:
- „Adam și Eva” de Liviu Rebreanu – e un roman excepțional, care nu cred că este suficient de recomandat la noi și care chiar merită.
- „Cei șapte ai lui Evelyn Hugo” de Taylor Jenkins Reid – din fericire această carte este recomandată peste tot și poate uneori acest lucru te face să nu o alegi ca viitoare lectură, însă chiar merită citite. Te absoarbe cu totul.
- „Din cer au căzut trei mere” de Narine Abgaryan – un realism magic armenesc minunat, armosferic care te liniștește și te încântă.
- „Angelologia” de Danielle Trussoni – un thriller superb, care îmbină religia și elemente ale ei cu suspansul unei vânători de comori veritabilă. Nu poți să o lași din mână.
- „Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini – o poveste foarte emoționantă care te prinde și care rămâne cu tine mult timp după ce i-ai închis paginile.
Mulțumim, Teo!