Autor: Philippa Gregory
Naționalitate: britanică
An apariție: 2010 (2011 la Editura Polirom )
Gen carte: roman, ficțiune, istoric, perioada victoriană
Titlu original: The Red Queen
Număr pagini: 360
Nota goodreads: 3.79
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Regina roşie, al doilea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, îmbogăţeşte galeria de femei puternice şi influente creată de Philippa Gregory cu o figură emblematică pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale cărei ambiţie, inteligenţă şi curaj au dus la întemeierea dinastiei Tudor.
Romanul urmăreşte cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tînără inocentă şi pioasă de nouă ani, silită să se supună fără proteste dorinţelor familiei pentru a încheia o căsătorie lipsită de iubire, într-o curteană abilă şi hotărîtă.
Ea nu se dă în lături de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai îndoielnice alianţe sau cele mai avantajoase căsătorii pentru a-şi împlini visul cel mai fierbinte: acela de a-şi vedea fiul pe tronul Angliei.
Philippa Gregory zugrăveşte în culori vii perioada adolescenţei şi maturităţii sale într-o Anglie sfîşiată de rivalităţile dintre Casa de Lancaster şi Casa de York şi devastată de bătăliile sîngeroase din Războiul celor Două Roze.
PĂREREA MEA
Primul meu contact literar cu Philippa Gregory și deja m-am îndrăgostit iremediabil de stilul său. Auzisem doar de bine despre scriitoarea britanică și tare mult voiam să îi citesc cărțile. Și cred că nu mă voi lăsa până nu citesc tot ce a scris. Acesta este visul meu măreț de cititor care a descoperit un nou autor preferat. Philippa Gregory este o autoare britanică care a scris numeroase romane de ficțiune istorică, bine construite și documentate.
Regina roșie a fost pentru mine o lectură un pic dificilă la început, mai ales din cauza personajelor care poartă aceleași prenume. Dar odată ce pătrunzi în miezul acțiunii, nu te mai poți desprinde prea ușor.
Nu m-a pasionat istoria în școală, nu îmi plăcea să memorez date și etape ale evenimentelor istorice sau evenimente istorice în sine, așa că mereu am fost sceptică să citesc cărți inspirate din istorie. Și asta este și vina felului în care istoria este predată în școli.
În afara unei singure profesoare din liceu care știa să ne vorbească frumos de regii României și prezenta totul ca o poveste captivantă, niciun alt profesor nu m-a făcut să îndrăgesc istoria.
Ficţiune istorică – secolul XV
Vădit lucru, nu sunt o lumină pentru oamenii de rând din sat, așa cum nu sunt nici pentru cei din palat. Am doisprezece ani; dacă oamenii nu văd acum că sunt o lumină într-o lume întunecată, când vor vedea?
(mai mult…)