Jurnalul primei mele morți – Ioana Duda (recenzie)

Autor: Ioana Duda

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Herg Benet)

Număr pagini: 208

Gen carte: roman, ficțiune

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Herg Benet

PREZENTARE

Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poți suferi împreună cu ei, dar nu îi poți salva. Îi mai poți alina, ca atunci când faci un calmant unui bolnav în chinuri, dar efectul trece și doare din nou. În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.

 „Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ (Ana Barton)

PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Herg Benet și vreau să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să mai descopăr încă un autor român despre care nu știam multe. Este un roman destul de subțire care m-a atras în primul rând prin titlul neobișnuit, Jurnalul primei mele morți. Mă așteptam să fie o carte destul de simplă, care nu necesită atenție deosebită atunci când o citești și cam așa a fost.
Mi-aș fi dorit să o termin repede, dar aici timpul a devenit o problemă destul de mare în ultima vreme. Romanul este scris la persoana I, se citește și se înțelege ușor și cel mai tare m-a impresionat faptul că prezintă idei în care ne recunoaștem fiecare dintre noi.
Temele cărții sunt realiste, de la relațiile de dragoste, până la cele de familie sau prietenie. Titlul este interesant și odată cu lectura cărții descoperim adevăratul său sens. După cum spune și titlul, cartea are forma unui jurnal în care personajul principal dezvăluie detalii din viața personală și despre intențiile sale legate de viitor. Nu vă spun despre ce este vorba, deoarece aș strica suspansul.
Personajele nu sunt numeroase, dar impresionează prin felul lor de a fi și modul lor de acționa. Matilda este personajul principal al cărții și cea care ne prezintă amănunte picante din viața sa. Recunosc că nu a fost un personaj chiar pe placul meu, deoarece are anumite vicii care m-au făcut să o agreez prea mult. Dar cum nu putem iubi toate personajele, asta nu înseamnă că este un roman slab. Ba dimpotrivă. Sunt anumite părți și idei ale cărții care mi-au plăcut, pe când altele nu.
Nu recomand cartea minorilor din cauza limbajului îndrăzneț și vă recomand să o citiți dacă sunteți acomodați cu genul de cărți mai îndrăznețe. Eu nu prea obișnuiesc să citesc astfel de cărți, așa că imaginați-vă că asta a fost un duș rece pentru mine.
Cartea nu are un conflict anumite, ci cuprinde pagini care descriu viața unei tinere care trece prin diferite stări și are gânduri de multe ori ciudate. Dacă vreți să descoperiți despre ce e vorba de fapt în această carte și cum arată Jurnalul primei mele morți scris de Ioana Duda, nu ezitați să citiți cartea.
CITATE
Dar fiecare își trăiește emoțiile în felul lui. Iar eu am fost mereu nespus de sensibilă. Ca și cum m-aș fi născut cu o rană în suflet și orice dezamăgire, durere, neîmplinire, vis spulberat, moment prost, au râșcâit și mai adânc acolo. Iar despărțirea de El a fost faza finală a cancerului care îmi mânca sufletul.
Să spună cine o spune. Iubirea cicatrizează toate rănile de care știi și ălea de le credeai uitate. Ce, credeți că rănile vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă incurabilă din lume.

Zile birmaneze – George Orwell (recenzie)

Autor: George Orwell (nume real: Eric Arthur Blair)

Naționalitate: britanică (născut în India)

An apariție: 1934

Număr pagini: 326

Titlu original: Burmese Days

Nota mea: 4/5

Primită de la: librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Clubul European este locul în care colonialiștii britanici vin să-și treacă plictisul, dar și mirajul micilor afaceriști birmanezi cu ambiții mari. John Flory, negustorul britanic de cherestea care-și petrece zilele la Club alături de conaționalii săi, este protagonistul romanului Zile birmaneze și modelul în jurul căruia gravitează universul coloniei schițat de George Orwell. Ajuns la vârsta marilor îndoieli, John urmărește apatic jocul machiavelic al lui U Po Kyin și dovezile înduioșătoare de prietenie ale amicului său, doctorul Veraswami, și speră să-și găsească răspunsurile la întrebări alături de frumoasa și ezitanta Elizabeth.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie și pentru asta doresc să le mulțumesc prietenilor mei de la librăria online Târgul Cărții.ro. Aceasta nu este prima carte scrisă de George Orwell pe care eu o citesc, așa că am știut de la bun început la ce să mă aștept. Am mai citit până acum Ferma animalelor și 1984, două romane absolut superbe. Zile birmaneze este un roman mai puțin cunoscut și nu neapărat mai slab scris. În căutările mele am descoperit că este un roman autobiografic, iar personajul principal, John Flory, este inspirat din viața autorului.

La început nu prea m-am putut conecta cu cartea, dar după vreo 70 de pagini am început să o privesc cu alți ochi, să înțeleg mai bine acțiunea și personajele. Este genul de carte cu care trebuie să aveți un pic de răbdare, deoarece s-ar putea să nu vă placă chiar de la început. Și aici vorbesc din proprie experiență. Dar odată ce am reușit să mă conectez cu acțiunea cărții, nu am mai putut-o lăsa din  mână.

(mai mult…)

O frântură de alb – Jaclyn Moriarty (recenzie)

18342090_1581501418536236_4204918969254471416_n

Autor: Jaclyn Moriarty

Naționalitate: australiana

Titlu original: A Corner of White

An apariție: 2013 (2016 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister

Număr pagini: 433

Nota mea: 4/5

Serie: vol. 1 din Culorile lui Madeleine

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Madeleine şi mama ei au evadat din fosta lor viaţă, în nişte împrejurări misterioase, şi s-au stabilit într-un colţ ploios din Cambridge, Anglia (în lumea noastră). Pe de altă parte, Elliot îşi caută tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. În Bonfire (în Regatul Cello), umblă vorba că tatăl lui Elliot şi-a omorât fratele şi a fugit de-acasă cu profesoara de fizică. Dar Elliot refuză să creadă tot ce se spune şi este hotărât să-şi găsească tatăl şi să descopere adevărul.

Pe măsură ce Madeleine şi Elliot se apropie tot mai mult de dezlegarea misterelor, încep să schimbe mesaje între ei, dintr-o lume într-alta – printr-o fisură întâmplătoare ivită după multe secole, un portal deschis într-un aparat de taxat dintr-o parcare. Dar de ambele părţi ale fisurii se desfăşoară mistere şi mai mari: fenomene atmosferice periculoase numite „furtuni de culori”; o ciudată fascinaţie pentru Isaac Newton; mitul Copilei-Fluture, a cărei apariţie ar putea pune capăt secetei din Cello;  şi nişte sărutări neaşteptate…

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Leda (Grupul Editorial Corint) pentru recenzie și mi-am dorit enorm de mult să o citesc cât mai repede. Dar cum cărțile se tot adună, iar timpul nu ne mai ajunge, nu am citit-o atât de repede pe cât am vrut eu. Aveam așteptări mari ridicate de această carte, dar spre mirarea mea am avut parte și de o oarecare dezamăgire.

Tema cărții este fantastică și ne sunt prezentate două universuri total diferite: Regatul Cello și Lumea. Titlul are multiple semnificații, iar o semnificație la care eu m-am gândit este legătura dintre cele două lumi, albul reprezentând lumina și o posibilă conexiune între două suflete. Fiind destul de ambiguu, titlul ne poate duce cu gândul la mai multe aspecte.

Realitatea este că în Regatul nostru sunt Culori primejdioase. Eu însumi am o cicatrice micuță pe încheietura mâinii stângi – rezultatul unei întâlniri cu coada unui Cireșiu de Amarant . 

Personajele cărții sunt destul de numeroase, dar în centru stau Madeleine Tully și Elliot Baransky care, deși fac parte din două lumi diferite, reușesc să găsească o modalitate de comunicare inedită. Să încep prin a vă spune de ce m-a dezamăgit acest roman totuși. Fiind un roman de 400 și ceva de pagini, fantastic pe deasupra, mă așteptam la o acțiune și un conflict care să mă țină lipită de carte. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. M-au dezamăgit paginile în care se bate apa în piuă și în care se tărăgănează acțiunea. De multe ori am avut senzația că dialogurile sunt puse acolo doar ca să umple niște pagini și să fie cartea stufoasă. Nu înțeleg nici acum de ce am citit-o atât de greu, deși limbajul nu este greoi. De vină cred că a fost lipsa de legătură și continuitate a ideilor.

Mă gândesc permanent la ce mă frământă și aștept până ce se întrevăd încetul cu încetul primii zori de zi, luminând total și clar soluția.

Cu toate acestea, cartea are și niște bile albe. Prima dată aș vrea să menționez ideea cărții care mie mi s-a părut fantastică. Crearea unei lumi imaginare și inventarea unor lianturi între aceasta și lumea reală este ceva pur și simplu uimitor. Personajele sunt în mare parte destul de interesante, deși mie mi-au plăcut cel mai mult Elliot și Madeleine. Multe însă nu prea mai pot spune despre roman, pentru că aș dezvălui mult prea mult. De ce i-am dat totuși 3 din 5 steluțe pe goodreads? Pentru că promite și de fapt nu este o carte proastă. Doar nu suficient de bine închegată.

Dacă vă plac totuși cărțile fantastice cu adolescenți, nu ratați ocazia să o citiți. Pe mine nu m-a prins prea tare din cauza construcției cărții, dar s-ar putea vouă să vă placă mult mai mult. Așa că o recomand și vă aștept cu părere! Mulțumesc Editurii Leda pentru exemplar!

 

Soții de artiști – Alphonse Daudet (recenzie)

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

An apariție: 1896

Titlu original: Artist’s Wives

Număr pagini: 152

Nota mea: 4/5

Gen carte: nuvele, literatură clasică

PREZENTARE

Odă sarcastică închinată iubirii, Soţii de artişti este o colecţie de tablouri ale unor căsnicii în care dragostea îmbracă cele mai diverse chipuri şi se îndreaptă spre destine diferite şi adesea imprevizibile.

PĂREREA MEA

Aveam de ceva timp aceasta carte micuță în bibliotecă și m-am gândit că ar fi timpul să îi dau o șansă. Iubesc cărțile din această colecție pentru că sunt romane sau nuvele interesante care cu siguranță îți captează atenția. De Alphonse Daudet am mai citit până acum doar Sapho, un roman a cărui recenzie o puteți citi aici.

După o lună, îşi iubea soțul, dar îl iubea cu toată sinceritatea, nu cu o afecțiune născută din obişnuință, ci cu o dragoste autentică. Într-o zi, îi scrise o scrisoare lungă, pasionantă şi plină de regrete ! El nu răspunse. Probabil că se gândea că nu fusese suficient de pedepsită.

Soții de artiști este o colecție de nuvele, după cum bine vă puteți da seama, despre căsnicie, soți/soții și problemele inerente care apar. Tema cărții este familia, iar titlul vrea să surprindă în special imaginea soției din cadrul unei căsnicii. Nu pot însă să spun că această carte m-a impresionat foarte tare, deoarece la început îmi imaginam că este un roman cu un conflict bine pus la punct. Însă cartea este o colecție de 12 nuvele, cu titluri sugestive (Un cuplu de cântăreți, Boema în familie, Contesa Irma, etc.) care surprinde diferite momente și situații ce au loc într-o familie. Unele întâmplări stârnesc hazul, altele mai puțin.

…Ce mult m-a costat căsătoria cu un artist. Ah ! Draga mea, să fi ştiut !… Dar fetele tinere îşi fac gânduri atât de ciudate despre orice. Închipuie-ți că, la Expoziție, când vedeam în catalog acele adrese îndepărtate ale străzilor liniştite, de la capătul Parisului, îmi imaginam nişte vieți paşnice, sedentare, dedicate serviciului şi familiei, şi-mi spuneam, simțind dinainte cât de geloasă aveam să fiu : „Iată ce fel de soț îmi doresc. Va fi mereu alături de mine. Ne vom petrece toate zilele împreună, el în fața tabloului sau a sculpturii sale, eu citind, cosând alături de el în atmosfera calmă a atelierului.“

Personajele sunt foarte multe, dar au un punct comun: toate sunt soți sau soții cu frământări sau probleme mai mult sau mai puțin grave. Mi-a plăcut că fiecare nuvelă aduce o idee nouă și nu seamănă una cu alta. De ce ar fi totuși bine să citiți acest volum? Pentru că, deși face parte din literatura clasică franceză, se citește foarte repede (eu l-am citit într-o singură zi), puteți găsi idei interesante și este o metodă ideală de a petrece o seară de toamnă sau un weekend. Dacă nu l-ați citit până acum pe Daudet, vă invit călduros să o faceți.

Ultimul vis al Cleopatrei – Christian Jacq (recenzie)

Autor: Christian Jacq

Naționalitate: franceză

An apariție: 2016 la Editura All

Titlu original: Le dernier rêve de Cléopâtre

Gen carte: roman istoric, literatură contemporană

Număr pagini: 335

Nota mea: 4/5

Primită de laEditura All

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

Christian Jacq, cel mai citit scriitor francez din întreaga lume, cu milioane de exemplare vândute și traduceri în 28 de limbi, spune povestea Cleopatrei, cea mai fascinantă regină a Egiptului.Acțiunea se desfășoară în perioada în care dinastia Ptolemeilor a guvernat Egiptul Antic. Cleopatra a VII-a, suverana „tărâmului iubit al zeilor”, a fost ultima și cea mai celebră reprezentantă a neamului său.

Ea și-a ales titlul de „Cea care își iubește patria“, referindu-se la acel Egipt cu trecut glorios, obiect al tuturor visurilor ei. Departe de a se mulțumi cu o viată luxoasă în Alexandria, regina concepe planul nebunesc de a-i reda patriei sale forța și măreția. Fără Cezar, însă, Cleopatra n-ar fi putut recuceri Egiptul. Fără Cleopatra, Cezar n-ar fi putut stabili o pace durabilă în Orient. Povestea de dragoste pasională se împletește cu realitatea acelor vremuri, iar romanul lui Christian Jacq ne poartă pe urmele incredibilei epopei amoroase și politice pe care o trăiesc cei doi.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestui roman pentru recenzie de la Editura All şi vreau să le mulţumesc încă o dată că mi-au oferit şansa de a citi o carte cu a cărui gen nu prea sunt familiarizată. Am ales să citesc această carte deoarece m-a atras mult coperta colorată şi am fost tentată să descopăr un personaj despre care recunosc, spre ruşinea mea, că nu cunosc foarte multe. Nu pot să zic că aşteptările mele au fost înşelate, dar nici nu pot afirma că i-aş da nota maximă. În cele ce urmează vă spun şi de ce.

Tema cărţii este una istorică şi, deşi mult timp mi-a displăcut cam orice scriere inspirată din istorie, acest roman chiar mi-a plăcut. Deşi are 300 şi ceva de pagini să nu vă gândiţi că veţi citi greu cartea. Poate numai dacă nu aveţi prea mult timp la dispoziţie. Eu am citit-o în câteva zile, iar dacă timpul mi-ar fi permis aş fi terminat-o şi mai repede.

Titlul cărţii face referire la regina Egiptului, Cleopatra, care are un vis măreţ şi care va face tot posibilul să îl îndeplinească.  Fiecare pagină a cărţii m-a purtat într-o lume de demult şi tare mult mi-a plăcut să îmi iau cafeaua şi să mă aşez confortabil pe canapea, pornind într-o aventură alertă alături de Cleopatra şi alte personaje istorice importante.

Citiţi acest roman dacă doriţi să aflaţi cine a fost Cleopatra cu adevărat, cine a fost Cezar şi prin ce încercări demne de menţionat au trecut toţi. Nu vreau să vă dau prea mult amănunte, ci doresc să vă fac să îl citiţi. Chiar dacă la prima vedere s-ar putea ca pentru unii dintre voi un roman istoric să nu fie prea atractiv, nu vă speriaţi şi nu daţi înapoi. S-ar putea să vă placă mai mult decât credeţi! (mai mult…)

« Older Entries