Pasiune pură – Lena Andersson (recenzie)

Autor: Lena Andersson

Naționalitate: suedeză

An apariție: 2013( 2015 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 192

Titlu original: Egenmäktigt förfarande: en roman om kärlek

Nota goodreads: 3.70

Nota mea : 4/5

DESCRIERE

Romancieră suedeză de prim-plan, Lena Andersson este în același timp un analist incisiv al societății contemporane, textele sale apărând în cele mai importante ziare din Stockholm. Prestigiosul premiu August, numit astfel în memoria lui August Strindberg, care i-a încununat în 2013 romanul Pasiune pură, i-a adus recunoașterea internațională prin traduceri în peste cincisprezece limbi. Ester Nilsson este o persoană rațională. Acționează mereu în acord cu propriile principii. Până în ziua în care este invitată să țină o conferință despre renumitul artist plastic Hugo Rask. Bărbatul se află în sală, fascinat de discursul și personalitatea tinerei femei, iar la final, când ajung să se cunoască, are același efect asupra ei. Din acest moment existența lui Ester va gravita în jurul întâlnirii și întâmplările declanșate de ea îi vor schimba viața.

PĂREREA MEA

Îmi plac foarte mult cărțile din colecția Raftul Denisei de la editura Humanitas și de fiecare dată când am descoperit un titlu nou, bucuria mea a fost fără margini. Nu pot să îmi dau seama dacă acest roman despre care vă voi vorbi în continuare a fost pentru mine o lectură aparte, dar cu siguranță mi-a ridicat așteptări.

Este genul de carte care vorbește despre iubire, despre suferință și nepăsare. Printre temele sale am regăsit iubirea, însă nu o iubire pură, diafană, ci una bolnăvicioasă și toxică. Nici după ce am terminat cartea, nu cred că am desprins cu adevărat sensul cărții. Dependența emoțională a lui Ester față de Hugo este urmărită de cititor pe tot parcursul cărții.

Titlul m-a atras foarte mult și mă așteptam la o poveste sinceră de iubire. Însă ce am descoperit a fost mult mai mult. Printre personaje se numără artistul plastic Hugo Rask și Ester Nilsson, o tânără intelectuală. Pe el nu l-am plăcut, mi s-a părut rece, indiferent, complex și oarecum arogant.

Însă nici pe ea nu am plăcut-o, deoarece în ochii mei s-a încadrat într-un tipar de femeie pe care eu nu o agreez: acela de femeie disperată, care tânjește după o iubire imposibilă. Ca femeie, o consider slabă și incapabilă să pună punctul pe i. Mă gândeam, în timp ce citeam, de ce tot insistă și nu pune punct? Probabil că să fii dependent emoțional de cineva nu e ceva atât de simplu. (mai mult…)

Mâța Vinerii – Doina Ruști (recenzie)

Autor: Doina Ruști

Naționalitate: română

An apariție: 2017 ( la Editura Polirom)

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 3.88

Nota mea : 4/5

Primită de laTârgul Cărții

PREZENTARE

Mîţa Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

PĂREREA MEA

Recunosc că în ultimul timp nu prea am mai citit autori români, dar sunt unii la care mă întorc mereu cu drag, cum ar fi Rodica Ojog-Brașoveanu, Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, etc. Dar în lista lor a fost inclusă acum câțiva ani și Doina Ruști, o scriitoare contemporană cu un stil care îmi place și mă intrigă. În afară de Mâța Vinerii, am mai citit o singură carte scrisă de ea, Fantoma din moară, o carte care mi-a plăcut foarte tare. Acum trebuie să recunosc că, deși cele două seamănă un pic la stil, Mâța Vinerii a fost mult mai complicată și dificil de citit. Mi-a plăcut, dar nu aș putea spune că a egalat Fantoma din moară.

Vi s-a întâmplat să simțiți să simțiți pe sub nas un vânticel rău? Un fior? O prezență care te înfioară? Ei bine, astfel de sufluri există, mai ales pe unde nu le oprește nimic.

(mai mult…)

Cabina de săruturi – Beth Reekles (recenzie)

Autor: Beth Reekles

Naționalitate: britanică

An apariție: 2012 (2018 la Editura Leda )

Gen carte: roman, YA, ficțiune

Titlu original: The Kissing Booth

Număr pagini: 368

Nota goodreads: 3.52

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

EA ESTE ROCHELLE, dar prietenii o alintă Shelly sau Elle. Este draguță, amuzantă, populară și tânjește în taină după marea iubire.

EL ESTE NOAH, însă toată lumea îi spune Flynn, pentru că pare un nume mai potrivit pentru imaginea lui de băiat rău, fustangiu și aprig la mânie.

Atunci când Elle hotărăște să organizeze o cabină de săruturi cu prilejul mult așteptatului Carnaval al Primăverii, inevitabilul se produce, iar Elle și Noah ajung să formeze un cuplu. Tânăra însă nu se poate bucura din tot sufletul de povestea de dragoste abia începută. În timp ce inima îi spune sa dea o șansă iubirii, mintea îi cere sa fugă. Asta pentru ca Noah este fratele lui Lee, cel mai bun prieten al lui Elle, iar între ei există un pact: acela de a nu te îndrăgosti de rudele amicului tău. Așadar, ce va face Elle? Va alege iubirea sau prietenia? Oare nu există o cale de a le împăca pe cele două, fără lacrimi și suferință? O poveste de iubire cu peste 19 milioane de lecturi pe Wattpad!

PĂREREA MEA

Nu pot spune că aveam așteptări prea mari la începutul lecturii, însă stilul ușor al cărții și povestea în sine  mi-au plăcut. Cabina de săruturi este o carte young adult, care are ca teme principale adolescența și familia, fiecare dintre aceste două teme fiind profund analizate și prezentate aici. Titlul este elementul – cheie al cărții, practic obiectul de la care pornește totul.

Cabina de săruturi va fi introdusă în Carnavalul Primăverii, iar la acest eveniment vor fi prezenți mulți elevi de liceu. Mereu mi-a plăcut că în afară, în special în SUA, liceele organizează tot felul de evenimente competitive și interesante. Personajele sunt majoritatea adolescenți și mi-a plăcut că autoarea s-a axat destul de mult atât pe trăsăturile lor fizice, cât și pe cele sufletești. Rochelle, alintată Elle sau Shelly, este o adolescentă care locuiește cu tatăl ei, este foarte bună prietenă cu Lee Flynn, un băiat de aceeași vârstă. Relația lor de prietenie mi s-a părut un pic ciudată la început și mă așteptam să evolueze în alt fel.

Un alt personaj care își va lăsa puternic amprenta asupra romanului este Noah Flynn, fratele mai mare al lui Lee, un tânăr cu multe probleme și la adresa căruia circulă multe zvonuri care nu îl avantajează. Totul decurge frumos și liniștit până când se întâmplă ceva, iar acel ceva va atrage mai multe evenimente la care eu nu mă așteptam. Recunosc însă că mi s-a părut o trecere prea bruscă la un moment dat și că se mai puteau include niște elemente care să facă și mai credibilă povestea în sine. 

Cartea este plină de adolescenți de tot felul: unii își caută dragostea, alții suferă în tăcere, iar alții vor să impresioneze. Elle a fost personajul meu preferat, am admirat-o oarecum, deși nu mi-a plăcut chiar tot ce a făcut. Interesantă este relația fetei cu tatăl ei, o relație bazată pe încredere și o oarecare libertate de opinii și acțiuni.

Este o carte foarte plăcută, se citește foarte ușor și merge citită și dacă ești adult. Dar cred că este mai potrivită celor peste 16 ani, deoarece, fiind adolescenți, s-ar putea să se recunoască în personajele cărții. Bineînțeles că nu au lipsit personajele enervante și care pur și simplu te sâcâie ca cititor, dar și astea contribuie la farmecul cărții, nu?

Romanul Cabina de săruturi este o imagine clară a adolescenței, cu bune și rele, cu iubiri de-o vară sau de ce nu, cu multe descoperiri despre sine sau despre propriile sentimente. Este frumos să fii adolescent, să visezi cu ochii deschiși și da, este o vârstă unică din viața fiecărui om. Iar acest roman ne prezintă foarte frumos această perspectivă. 

Fiica lui Hokusai – Katherine Govier (recenzie)

Autor: Katherine Govier

Naționalitate: canadiană

An apariție: 2011 (2014 la Editura Humanitas )

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 460

Nota goodreads: 3.85

Nota mea : 4/5

PREZENTARE

Amintind de Fata cu cercel de perlă a lui Tracy Chevalier, romanul Fiica lui Hokusai este o reconstituire, amplă şi palpitantă totodată, a vieţii pictoriţei japoneze Oei, fiica celebrului pictor nipon Katsushika Hokusai.

În ultimii ani de viaţă, lovit de paralizie şi aproape incapabil să mai ţină pensula în mână, Hokusai e ajutat să picteze de fiica sa, Oei, multe dintre creaţiile lui târzii aparţinându-i de fapt acesteia, spun istoricii artei. Astfel, în spatele aprecierii şi recunoaşterii generale de care se bucură opera maestrului japonez, autor al celebrului Val de la Kanagawa sau al celor Patruzeci şi şase de privelişti ale Muntelui Fuji, se scrie povestea unei vieţi neîmplinite, a unei pictoriţe de talent, cu un stil propriu, sfâşiată între dragostea şi veneraţia faţă de tatăl ei, pasiunea de a picta, dar şi conştiinţa propriei valori. Fără să se complacă în existenţa banală şi cenuşie a femeilor din epocă, Oei îşi va trăi cu aceeaşi intensitate destinul artistic, poveştile de iubire şi prietenia de-o viaţă cu Shino, datorită căreia va pătrunde în culisele Yoshiwarei, cartierul plăcerilor, şi va cunoaşte viaţa plină de tristeţe şi privaţiuni a gheişelor şi curtezanelor. Urmărit pas cu pas, de la copilăria fascinantă alături de un tată care îi insuflă pasiunea pentru pictură până la moartea acestuia, survenită din pricina invidiei discipolilor, destinul lui Oei e înfăţişat într-o naraţiune de mare forţă, plină de dramatism şi culoare, evocând adesea arta maestrului japonez.

PĂREREA MEA

Iubesc cărțile din colecția Raftul Denisei de la Editura Humanitas și sunt de fiecare dată extrem de bucuroasă când descopăr un nou titlu. Ca în cazul multor cărți, nu știam prea bine care e subiectul cărții, ci am preferat să mă cufund cu totul în lectură. Lectura însă nu a fost punctul meu forte în ultimele săptămână, având un examen important la mijloc, așa că am citit cât am reușit. În linii mari, mi-a plăcut cartea și m-a impresionat în mod special stilul cărții.

Este o carte generoasă ca număr de pagini (460), cuprinde foarte multe descrieri care fac din cartea asta una frumos conturată. Personajele sunt numeroase, destul de bine construite, iar cel mai mult se pune accentul pe viața pictorului Hokusai și a fiicei sale, Oei. Cartea este prezentată în mare parte din perspectiva fetei, aceasta prezentându-și viața de la o vârstă fragedă până la bătrânețe. Este uluitor felul în care mica Oei evoluează și felul în care ea ne prezintă acest lucru.

Tema cărții este socială și istorică, punându-se accent pe societatea japoneză din secolul al XIX-lea. Este o societate mizeră, cu multe lipsuri, cu multe probleme, în care personajele se luptă continuu să supraviețuiască. Oei, fiica talentată a pictorului, este personajul meu preferat din toată cartea. Are darul povestirii, te introduce pas cu pas în secretele vieții ei și te simți de parcă ai fi și tu acolo. Cel puțin eu așa m-am simțit.

Este o carte foarte complexă, cum am mai spus, cu foarte multe descrieri, atât a personajelor, cât și a societății japoneze. Aflăm informații despre curtezane, adică prostituate. Acestea respectă anumite ritualuri comportamentale sau ale înfățișării și sunt anumite lucruri permise sau interzise. Mica Oei ne prezintă viața curtezanelor și foarte multe detalii legate de acestea, mai ales legate de Shino, o tânără de care fetița se simte mereu fascinată și de care o va  lega o prietenie pe viață.

(mai mult…)

Toate trecuturile noastre – Cristin Terrill (recenzie)

Autor: Cristin Terrill

Naționalitate: americană

An apariție: 2013 (2019 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, young adult, SF

Număr pagini: 368

Nota mea:3/5

Primită de la: Editura Corint

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Întemnițată în inima unei baze militare secrete, Em nu are nimic de care să se agațe, în afara de vocea băiatului din celula alăturată și o listă cu instrucțiuni găsită într-o gură de scurgere. Deși nu a mai văzut niciodată bucata aceea de hârtie, Em e sigură de un lucru: scrisul îi aparține. Ce e și mai înspăimântător e că tânăra a încercat tot ce i-a stat în putință ca să împiedice construirea unei mașini a timpului care va distruge lumea.

Marina a fost îndrăgostită dintotdeauna de cel mai bun prieten al ei, James, un mic geniu care speră să poată controla timpul. Când în sfârșit băiatul o observă și pare dornic sa dea o șansă poveștii lor, un eveniment cumplit le năruie toate speranțele. Marina însă nu renunță și e hotărâtă să îl protejeze pe James, chiar dacă adevărurile descoperite îi vor frânge inima și îi vor răpi inocența. Din nefericire, Em și Marina sunt prinse într-o nemiloasă cursă contracronometru pe care doar una dintre ele o poate câștiga.

PĂREREA MEA

Anul trecut am citit de la aceeași autoare o altă carte care se numește Dispariția lui Daniel Tate, o carte căreia i-am făcut o recenzie aici. Acel roman a fost ok din punctul meu de vedere, iar comparându-l cu acesta, pot spune că am regăsit același stil de scriere: mult dialog, personaje care promit, acțiune, simplitate în exprimare, etc. Ei bine, cu toate acestea, Toate trecuturile noastre mi s-a părut o lectură care nu m-a prins 100%. Și vă spun și de ce. În primul rând, avem tendința să apreciem mai multe cărțile din zona noastră de interes și mai puțin pe celelalte. În al doilea rând, nu am fost atrasă până acum de cărțile sf sau de cele care au ca temă călătoria în timp. Însă cred cu tărie că a fost o carte pe care trebuia musai să o citesc, mai ales că simțeam nevoia să ies din zona mea de confort. Nu știu dacă mă așteptam să îmi placă, dar bănuiam totuși că nu va fi o lectură ușoară pentru mine.

Ca temă, cum am mai spus, avem călătoria în timp, iar din titlu putem deduce ușor faptul că există mai multe ipostaze temporale în care personajele călătoresc. Practic avem un conflict destul de bine pus la punct, deși o parte bună din carte mi s-a părut că a fost lipsită de ceva concret. După părerea mea, o carte trebuie să te cucerească de la primele pagini și până la final. Personajele sunt numeroase, sunt destul de interesante, iar dacă ar fi să menționez un personaj care mi-a plăcut, acesta ar fi Marina. Ea pare o drăguță, dar mai apoi descoperi tot felul de secrete întunecate și intenții bizare. În unele capitole, ne este prezentată acțiunea din perspectiva Marinei, iar în altele din perspectiva lui Em, între două existând o legătură anume pe care eu nu am anticipat-o.

În linii mari, este o carte ok, eu i-am dat 3 din 5 steluțe pe goodreads, fiind decisă să acord de acum încolo maxim de steluțe doar cărților care m-au convins și care mi-au plăcut extrem de tare.Personajele au o viață agitată, ascund secrete, pun la cale tot felul de planuri și la final, se întâmplă ceea ce ar trebuie să aibă loc într-o carte de acest gen. Multe detalii nu vă dau pentru că aș strica farmecul cărții, ci doar aș vrea să o recomand, în special iubitorilor de sf și a călătoriilor în timp. Recunosc că pe mine m-a băgat un pic ceață acțiunea cărții la un moment dar, în sensul că nu mai știam care e din trecut sau din viitor. Oricum ar fi, cartea merită descoperită și citită.

CITATE

Dar senzația de neputință. de a fi atât de slabă în propria piele era mai rea decât orice vânătaie și cicatrice.

Egoistă, răzgâiată și plină de iluzii. Încep să mă urăsc.

« Older Entries