Currently Browsing: Literatura romana

Grasă şi proastă – Rodica Ojog-Braşoveanu (recenzie)

Autor: Rodica Ojog-Braşoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2000

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:  279

Nota goodreads: 4.12

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Viaţa nu e doar în roz. E în toate culorile. Şi dragostea la fel. Nici nu-ţi trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minţi…Întâmplări cu oameni obişnuiţi în situaţii inedite, plecând de la poveşti de dragoste (sau mai degrabă anti-poveşti de dragoste), şiretlicuri, mici înşelăciuni – prozele scurte din acest volum sunt tot atâtea clipe de delectare purtând semnătura inegalabilei Rodica Ojog-Braşoveanu.

PĂREREA MEA

Anul 2020, deşi a fost un an cu multe suişuri şi coborâşuri, a fost încheiat, în materie de lectură, cu o carte absolut delicioasă. Înainte de a vă vorbi despre această carte, trebuie să menţionez că nu sunt la prima lectură a cărţilor scrise de Rodica Ojog-Braşoveanu şi că am citit mare parte dintre cărţile sale. Am citit Violeta din safe, Coşmar, O bombă pentru Revelion, Nopţi albe pentru Minerva, Minerva se dezlănţuie, Vulturul dincolo de cornul lunii, Să nu ne uităm la ceas.

De obicei eu fug de povestiri şi prefer romanele. Un fir epic mai vast, o acţiune mai complexă. Dar cele 16 povestiri din carte au fost absolut captivante, aşa ca am încheiat anul într-o notă literară aparte. Grasă şi proastă este o carte de povestiri, 16 la număr, şi este o carte potrivită pentru relaxare, vacanţă sau dacă doriţi să citiţi o carte altfel. Se citeşte foarte repede, are 279 de pagini (depinde de ediţie) şi m-a captivat de la început foarte tare. Ca teme, avem societatea, lumea, cuplul, relaţiile interumane, prostia, eşecul, etc. În centrul acţiunii stă aproape tot timpul femeia, fiinţa sublimă (între ghilimele) care este suprinsă de autoare în toată splendoarea ei. Ce este femeia? În ochii Rodicăi Ojog-Braşoveanu, aceasta este fie o eroină, fie o fiinţă sortită eşecului în viaţă.

Grasă şi proastă – ironie şi amuzament

Titlul mi s-a părut dur, însă cred că este investit cu o ironie acidă la adresa femeilor cu multe defecte. Cum ar fi ca, tu ca femeie, să fii şi grasă, şi proastă? Ar înseamna să ai cele mai jalnice defecte. Cel puţin asta vrea să sublinieze autoarea. Pe lângă ironia fină care se desprinde din cuprinsul acestor scurte povestiri, există şi mult umor. Nu puţine au fost paginile la care am râs copios. Ca stil, cartea abundă în descrieri fascinante şi umoristice.

Personajele sunt delicioase, majoritatea sunt femei, însă să ştiţi că nici bărbatul nu a scăpat ochiului atent al autoarei. Este şi el criticat, bineînţeles, şi surprins în mediul lui domestic. Numele unora dintre personaje descriu esenţa societăţii în care trăim şi sunt personaje simple, modeste (unele), dar şi cu apucături ciudate (altele).Coca, Daniela, Maricica, Didina, Lilica, Tamara, Felicia, Amalia, Antoaneta, Ghiocel sunt doar câteva nume cu rezonanţă din această colecţie de povestiri. Deşi personajele sunt foarte diferite, au ceva în comun: imaginea şi personalitatea femeii, privită din mai multe perspective.

Unele dintre personaje suspină după prima iubire, altele au parte de un destin care se va schimba într-un mod neaşteptat. Altora norocul le va surâde când se aşteaptă mai puţin, altele impresionează prin viclenie şi ridicol. Alte femei, aflate la vârsta a doua sau a treia, te impresionează pur şi simplu prin ridicol şi maniere ciudate. Cupluri aflate la apusul vieţii care suspină melancolic după tinereţe şi vigoare. Secrete de familie, trădări, iubiri neaşteptate şi gesturi ieşite din comun. Ar fi extrem de multe de zis despre aceste povestiri, însă imposibil de descris într-o scurtă recenzie.

De ce să citiţi cărţile Rodicăi Ojog-Braşoveanu?

Pentru că prezintă, sub un strat gros de umor, defectele unei societăţi aşa cum este ea, fără menajamente. Pentru că eşti captivat, surprins, dar şi amuzat, în acelaşi timp.

De ce să citiţi Grasă şi proastă?

Pentru că este o colecţie de povestiri amuzante, pline de ironie şi umor, care chiar merită citită. Dacă sunteţi ca mine, genul de cititor care fuge de povestiri, nu vă speriaţi. Chiar sunt povestiri pe care nu le veţi putea lăsa din mână aşa uşor. Eu i-am oferit 5 steluţe din 5 pe goodreads. Recomand călduros cartea şi vă aştept cu impresii.

CITATE

Ulterior avea să i-o reproşeze amarnic lui Mirel, adică la ce o mai trambalase pe trenuri şi o chemase de caraghioasă tocmai de la Bârlad, dacă ştia care e poziţia maică-sii, înainte de a-i fi dat bună ziua?Aştia te vor slugă la ei, pe viaţă, să-i tragi pe ăilalţi după tine…Se gândesc la fete, nu la fericirea ta.

Dacă cineva i-ar fi spus că, în fond, e într-o ureche, o babă ciufută şi insuportabilă, acceptată pentru că este o bogată în cel mai strict sens al cuvântului, s-ar fi distrat straşnic, râzând în guşa epilată hebdomadar de cosmeticiană.

Viaţa începe vineri – Ioana Pârvulescu (recenzie)

Autor: Ioana Pârvulescu

Naționalitate: română

An apariție: 2009  (la Editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Număr pagini:  300

Nota goodreads: 3.78

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Viaţa începe vineri e o carte care poate fi citită ca roman poliţist, roman fantastic pe tema călătoriilor în timp sau roman istoric, dar cititorul va fi enorm câştigat dacă va uita de toate aceste categorii şi-o va vedea pur şi simplu ca pe o lume vie, plină de poezie şi adevăr, cum sunt toate scrierile care înseamnă ceva în literatura lumii.” (Mircea Cărtărescu)

Personajele din Viaţa începe vineri sunt prinse în noi întâmplâri în Viitorul începe luni. În noul roman, călătoria în timp este în sensul acelor de ceasornic: viitorul absoarbe trecutul.

PĂREREA MEA

Ioana Pârvulescu este o autoare româncă a numeroase cărţi, printre care se numără Inocenţii, Viitorul începe luni, Întoarcere în Bucureştiul interbelic, În intimitatea secolului 19, etc. De asemenea, este eseistă, critic literar şi conferenţiar la Universitatea din Bucureşti.

Viaţa începe vineri este prima carte de la această autoare pe care eu o citesc, dar cu siguranţă nu va fi ultima. Am în plan să citesc curând şi Viitorul începe luni. Romanul despre care vreau să vă vorbesc în această recenzie a apărut pentru prima dată în 2009 la editura Humanitas. Acţiunea cărţii se petrece în secolul XIX, mai exact în 1897, la finalul lui decembrie.

Roman storic sau poliţist?

Este un roman istoric şi poliţist (câte puţin din fiecare, de fapt) şi eu l-am citit destul de repede. Nu că ar fi foarte uşor de citit, mai ales că este scris în limbajul vechi al acelor vremuri, când predominau multe arhaisme.Are 300 de pagini şi am observat din prima atenta documentare şi munca din spatele acestei scrieri memorabile. Atmosfera este una frenetică, personajele sunt memorabile (imediat vin cu mai multe detalii despre ele) şi eşti captivat din prima. Acum depinde cât de mult îţi place acest gen de carte.

De dinainte să citesc cartea, m-a tot frământat întrebarea: de unde acest titlu? A fost inspirat din replica unui anumit personaj. Nu spun care, deoarece vreau să păstrez misterul. Dar despre ce viaţă o fi vorba? Şi de ce vineri şi nu altă zi? Ei bine, aici este un alt mister care trebuie deslusit doar prin lectură.Ca teme, întâlnim istoria, călătoria în timp, societatea, poziţia socială, iubirea, prietenia, etc. Cum am mai spus, este o carte deosebit de complexă, care prezintă vădit dragostea autoarei faţă de Bucureştiul vechi. O dragoste pe care ţi-o împărtăşeşte şi te face şi pe tine să iubeşti această imagine de altădată.

Conflictul cărţii sau mai bine zis, unul dintre conflictele cărţii este reprezentat de apariţia unei crime, dar şi de apariţia unui bărbat miserios, Dan Creţu, găsit în zăpadă la marginea Bucureştiului. Cartea prezintă un final de an şi pregătirile unora dintre personaje pentru noul an care vine.

Imaginea asta nu a putut să nu mă ducă cu gândul la copilărie şi la cât de mult aşteptam cu toţii Anul Nou şi tot ce reprezenta el. Personaje numeroase, iar multe dintre ele mi s-au părut foarte interesante. În special familia doctorului Margulis şi micul comisionar Nicu.

Bâlciul deşertăciunilor şi domnişoara Iulia

Preferaţii mei sunt domnişoara Iulia, fiica doctorului Margulis şi Nicu, un băiat sărman care este comisionar pentru un bănuţ în plus. Am observat şi admirat relaţia deosebită dintre Iulia şi fratele ei, Iosif (pe care îl alintă atât de frumos cu franţuzescul Jacques).De asemenea, l-am admirat şi pe Nicu, care este mereu optimist, în ciuda greutăţilor prin care trece. Cei doi adolescenti, Iulia şi Iosif, sunt ataşaţi puternic de Nicu, chiar dacă acesta are multe probleme (o mama alcoolică).

Atmosfera cărţii devine la un moment dat una halucinantă. Iulia este o cititoare împătimită care este fascinantă de romanul lui Tackeray, Bâlciul deşertăciunilor.Ce se întâmplă de fapt cu Iulia, cu Nicu, cu Dan Creţu (misterul identităţii sale)…merită să descoperiţi. Mi-a plăcut foarte mult această carte care m-a purtat printr-un Bucureşti simplu şi încărcat de istorie. I-am acordat 4 din 5 steluţe pe goodread.Recomand călduros să citiţi cartea şi să reveniţi cu impresii.

CITATE

Parcă ar fi doi oameni în el: unul absolut şters, din majoritatea timpului, care nu atrage prin nimic atenţia, care se pierde în decor, şi unul de o frumuseţe, cum să-i spun, de tablou romantic, unul care apare numai atunci când zâmbeşte.

N-ar putea săptămâna să înceapă direct cu ziua de marţi? Fiindcă am observat că lunea totul merge rău, iar lucrurile ţi se pun de-a curmezişul.

Octopussy – Cristina Boncea (recenzie)

Autor: Cristina Boncea

Naționalitate: română

An apariție: 2015 ( la Editura Herg Benet )

Gen carte: roman, ficțiune

Număr pagini: 190

Nota goodreads: 3.20

Nota mea: 3/5

DESCRIERE

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți.

Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind aceasta carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks și Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în acelasi timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

PĂREREA MEA

O urmăresc pe Cristina Boncea de ceva timp pe canalul ei de youtube și pe blogul ei și mereu am admirat pasiunea sa pentru cărți, dar și felul în care vorbește despre ele. Octopussy este romanul ei de debut, apărut în 2015 la editura Herg Benet, pe când Cristina avea doar 17 ani. Pe lista mea mai am alte două cărți scrise de ea, Becks merge la școală și Antidotul, pe care abia aștept să le citesc. Romanul este destul de scurt (190 pagini) și se citește repede.

Acum era acasă. Și totuși, ce înțeles aveau toate astea? Viața ei? De ce încă mai respira? Parcă trăise o mie de vieți și murise tot de-atâtea ori.

Octopussy – multe semne de întrebare

Cum mi s-a părut mie romanul Octopussy? Un roman îndrăzneț care la început te șochează. Ca teme, avem familia, relațiile dintre părinți și copii, dintre surori, psihologicul. Titlul cărții este un mister pentru început, dar pe măsură ce înaintezi cu lectura, acesta va fi elucidat.

Eu știam că în limba engleză octopussy înseamnă caracatiță, dar nu îmi era clar ce legătură există între titlul ales de autoare și subiectul cărții. Numele personajelor mi s-au părut destul de ciudate; Constanța (sau Candie) și soțul său american, Gary Sugar, fiicele gemene ale Constanței din prima căsătorie, Hyena și Becks sunt personajele principale ale cărții. În scenă apare mai târziu și Philipp, fratele lui Gary Sugar, un personaj destul de controversat la început.

E frumos că în viață poți uneori să te hotărăști să uiți tot ce ai făcut și ai fost înainte și să o iei complet de la capăt. Ce păcat însă că e doar o idee care te ajută să mergi mai departe fără să-ți pierzi mințile.

Becks vs. Hyena

Cele două gemene au 14 ani și mi s-au părut destul de diferite ca personalitate; Becks este cea libertină, iar Hyena cea timidă. Cum am spus, am fost șocată de începutul cărții și am simțit că va fi dificil să parcurg o carte cu un subiect atât de dur; însă să știți că scenele dure din primele pagini, vor fi urmate și de pagini mai serioase.  Practic, dacă treci peste șocul inițial, vei citi cartea fără nicio problemă.

De ce spun că am fost uimită? Pentru că stilul cărții este destul de abrupt, limbajul conține unele cuvinte injurioase, multe expresii în engleză. Mă așteptam ca odată cu apariția unchiului din America, totul să o ia razna total, dar am avut destul de multe surprize neașteptate.

Finalul a fost total altfel față de cum mă așteptam eu, dar în linii mari, este o carte care ar merita citită. Poate este mai mult pentru cititorii de peste 18 ani + și nu chiar poate, mai mult ca sigur.

De asemenea, dacă sunteți tipul de cititori care evită cărțile cu subiect dur, s-ar putea să evitați cartea. Și eu am fost reticentă la început să citesc Octopussy, apoi mi-am dat seama că din când în când, merită să ieși din zona de confort.

Sunt totuși elemente ale cărții față de care nu mă simt lămurită; spre exemplu, chiar aveau membrii familiei probleme psihice sau nu? Octopussy a fost o lectură cu totul altfel pentru mine, însă mă bucur că am descoperit-o.

Mulțumesc Cristinei pentru exemplar și îi urez succes în cariera de scriitor.

 

Șatra – Zaharia Stancu (recenzie)

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 1968 (2010 la Editura Litera )

Gen carte: roman, ficțiune, istorie

Titlu original: Șatra

Număr pagini: 142

Nota goodreads: 4.23

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

E limpede că ne aflăm în fața unui roman care nu își propune să facă istoriografie sub acoperire, un roman «despre» deportarea țiganilor în Transnistria, ci despre destinul unei comunități tradiționale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei. A unei Istorii, se-nțelege, intrate în delir. Dacă ar fi să căutăm cu tot dinadinsul și un mesaj etic în roman, acesta este antiideologic: iubirea (și reflexul ei inevitabil, moartea) este mai importantă chiar decât tragedia deportării. Căci șatra trăiește sub fascinația luptei din interiorul triunghiului conjugal, în condițiile asprei morale țigănești a cuplului, în timp ce evenimentele istorice – în speță, războiul, cu tot cortegiul lui de nenorociri – se estompează în fundal.“ – Răzvan Voncu

PĂREREA MEA

Trebuie musai să vă vorbesc despre cea mai bună carte din literatura română a perioadei de după cel de al Doilea Război Mondial. Am citit multe cărți din literatura noastră, multe dintre ele sunt lecturi obligatorii la orele de limba română și am regretul că Șatra nu se numără printre ele.

Ca profesor de limba română, consider că literatura noastră ne-a oferit mai mult decât un Eminescu, Preda, Rebreanu, Creangă, etc. Zaharia Stancu nu este un autor studiat în școală și nici în facultate, din câte îmi amintesc, dar ar merita cu succes studiat, deoarece are niște cărți extraordinare. De la el am mai citit Constandina. Uruma. Ce mult te-am iubit, Pădurea nebună și Desculț.

Șatra lui își plătise dajdia către moarte. Moartea putea fi mulțumită și, dacă mai avea nevoie de suflete, n-avea decât să umble pe ulițele și pe ulicioarele satului.

Toate sunt cărți foarte bune, care merită citite și am în plan să le recitesc în viitorul apropiat, deoarece au trecut niște ani și am mai uitat din acțiune. Revenind la Șatra, eu am citit cartea apărută la editura Litera, colecția de la Jurnalul Național, un volum grosuț de 457 de pagini.

Cred că l-am citit în câteva zile, deoarece nu m-am putut desprinde de el; voiam tot mai multe detalii și voiam să aflu ce va fi până la final. Un lucru de menționat este că autorul nu a folosit niciodată în carte cuvântul țigan sau rom (rrom), ci le spune oacheși, șătrari. Probabil că și contextul apariției cărții (1968) l-a determinat pe autor să evite menționarea primelor denumiri pentru a nu fi acuzat de cine știe ce. Nu am informații concrete în acest sens, e doar părerea mea.

Cartea este extrem de complexă, abundă în descrieri foarte frumoase și elaborate, iar șatra (de unde vine și numele cărții) este un fel de personaj colectiv, în care durerea unuia este a tuturor, bucuria la fel; nu știu cum să vă descriu cât de deosebită mi s-a părut cartea, deoarece este o senzație anume pe care o ai doar în timpul lecturii.

(mai mult…)

Mâța Vinerii – Doina Ruști (recenzie)

Autor: Doina Ruști

Naționalitate: română

An apariție: 2017 ( la Editura Polirom)

Gen carte: roman, ficțiune istorică

Număr pagini: 256

Nota goodreads: 3.88

Nota mea : 4/5

Primită de laTârgul Cărții

PREZENTARE

Mîţa Vinerii spune istoria unui reţetar magic şi a unei familii de adepţi ai marelui Sator. Plasată în Bucureştiul fanariot şi în epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Ruşti –, povestea trece pe nesimţite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale căror fabuloase reţete culinare, notate cu acribie în Cartea bucatelor rele, scot la lumină gusturile vieţii arhaice şi rafinamentul unei bucătării fermecate, din vremuri de mult uitate. Cărăbuşii prăjiţi, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sînt numai cîteva dintre mixturile vrăjite ce condimentează peripeţiile Mîţei Vinerii.

PĂREREA MEA

Recunosc că în ultimul timp nu prea am mai citit autori români, dar sunt unii la care mă întorc mereu cu drag, cum ar fi Rodica Ojog-Brașoveanu, Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, etc. Dar în lista lor a fost inclusă acum câțiva ani și Doina Ruști, o scriitoare contemporană cu un stil care îmi place și mă intrigă. În afară de Mâța Vinerii, am mai citit o singură carte scrisă de ea, Fantoma din moară, o carte care mi-a plăcut foarte tare. Acum trebuie să recunosc că, deși cele două seamănă un pic la stil, Mâța Vinerii a fost mult mai complicată și dificil de citit. Mi-a plăcut, dar nu aș putea spune că a egalat Fantoma din moară.

Vi s-a întâmplat să simțiți să simțiți pe sub nas un vânticel rău? Un fior? O prezență care te înfioară? Ei bine, astfel de sufluri există, mai ales pe unde nu le oprește nimic.

(mai mult…)

Jurnalul primei mele morți – Ioana Duda (recenzie)

Autor: Ioana Duda

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Herg Benet)

Număr pagini: 208

Gen carte: roman, ficțiune

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Herg Benet

PREZENTARE

Matilda, e exact cum ai spus: nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva. Poți suferi împreună cu ei, dar nu îi poți salva. Îi mai poți alina, ca atunci când faci un calmant unui bolnav în chinuri, dar efectul trece și doare din nou. În fața suferinței și a morții suntem singuri. De abia atunci suntem cu adevărat singuri.

 „Aceasta este o carte. Nu vă luați după spusele personajului principal, „eu nu sunt scriitoare“, sunt doar cuvintele unui personaj, iar personajele nu scriu cărți. Aceasta este o carte pe care o veți iubi, asta după ce veți trece prin a vă plăcea foarte mult, a nu o putea lăsa din mână, a intra în panică atunci când n-o găsiți pe noptieră, pe masă ori în geantă, a cita din ea, a zâmbi la amintirea anumitor pasaje și alte manifestări ale îndrăgostirii la prima vedere. O veți iubi, vă va obseda și o veți și visa. Nu așa se manifestă o iubire omenească adevărată?“ (Ana Barton)

PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Herg Benet și vreau să le mulțumesc că mi-au oferit ocazia să mai descopăr încă un autor român despre care nu știam multe. Este un roman destul de subțire care m-a atras în primul rând prin titlul neobișnuit, Jurnalul primei mele morți. Mă așteptam să fie o carte destul de simplă, care nu necesită atenție deosebită atunci când o citești și cam așa a fost.
Mi-aș fi dorit să o termin repede, dar aici timpul a devenit o problemă destul de mare în ultima vreme. Romanul este scris la persoana I, se citește și se înțelege ușor și cel mai tare m-a impresionat faptul că prezintă idei în care ne recunoaștem fiecare dintre noi.
Temele cărții sunt realiste, de la relațiile de dragoste, până la cele de familie sau prietenie. Titlul este interesant și odată cu lectura cărții descoperim adevăratul său sens. După cum spune și titlul, cartea are forma unui jurnal în care personajul principal dezvăluie detalii din viața personală și despre intențiile sale legate de viitor. Nu vă spun despre ce este vorba, deoarece aș strica suspansul.
Personajele nu sunt numeroase, dar impresionează prin felul lor de a fi și modul lor de acționa. Matilda este personajul principal al cărții și cea care ne prezintă amănunte picante din viața sa. Recunosc că nu a fost un personaj chiar pe placul meu, deoarece are anumite vicii care m-au făcut să o agreez prea mult. Dar cum nu putem iubi toate personajele, asta nu înseamnă că este un roman slab. Ba dimpotrivă. Sunt anumite părți și idei ale cărții care mi-au plăcut, pe când altele nu.
Nu recomand cartea minorilor din cauza limbajului îndrăzneț și vă recomand să o citiți dacă sunteți acomodați cu genul de cărți mai îndrăznețe. Eu nu prea obișnuiesc să citesc astfel de cărți, așa că imaginați-vă că asta a fost un duș rece pentru mine.
Cartea nu are un conflict anumite, ci cuprinde pagini care descriu viața unei tinere care trece prin diferite stări și are gânduri de multe ori ciudate. Dacă vreți să descoperiți despre ce e vorba de fapt în această carte și cum arată Jurnalul primei mele morți scris de Ioana Duda, nu ezitați să citiți cartea.
CITATE
Dar fiecare își trăiește emoțiile în felul lui. Iar eu am fost mereu nespus de sensibilă. Ca și cum m-aș fi născut cu o rană în suflet și orice dezamăgire, durere, neîmplinire, vis spulberat, moment prost, au râșcâit și mai adânc acolo. Iar despărțirea de El a fost faza finală a cancerului care îmi mânca sufletul.
Să spună cine o spune. Iubirea cicatrizează toate rănile de care știi și ălea de le credeai uitate. Ce, credeți că rănile vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă incurabilă din lume.

« Older Entries Next Entries »