Piciul – Alphonse Daudet

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

An apariție: 1868

Număr pagini: 256

Titlu original: Le Petit Chose

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Piciul, apărut în 1868, este primul roman al lui Alphonse Daudet (1840-1897), cunoscut de către cititori grație, în primul rând, celebrului Tartarin din Tarascon. Dar Piciul reprezintă mai mult decât o primă realizare, ce-i drept, remarcabilă, dintr-o vastă operă de romancier. Piciul este o cheie pentru o mai exactă întelegere a prozei lui Daudet, fiind și un roman autobiografic. Întâmplările din copilăria lui Daniel Eyssette, cum se numește personajul-narator al romanului, sunt întâmplările copilăriei și adolescenței lui Alphonse, dar romanul transcende realitatea, fie ea și autobiografică, o depășește, purtând o încărcătură afectivă și morală general-umană.

PĂREREA MEA

Am luat această carte de la bibliotecă, în primul rând pentru că autorul îmi era cunoscut, dar și pentru că doream să citesc o carte specifică adolescenței. De acest scriitor francez am mai citit până acum alte două cărți care mi-au plăcut mult: Sapho și Soții de artiști. Dar să știți că Piciul mi s-a părut cea mai frumoasă și mai sensibilă dintre ele. Sapho propune subiecte mature de dezbătut, iar Soții de artiști prezintă diferite cazuri de căsnicii. În Piciul întâlnim un adolescent surprins în drumul lui spre maturitate care trece prin foarte multe necazuri, dar căruia viața îi rezervă și multe surprize pozitive. Mi-a întrecut toate așteptările și cumva regret că nu am citit-o în adolescență, deoarece atunci aș fi privit mai bine toată situația din perspectiva unui om aflat la vârsta adolescenței.

E așa de îngrozitor să trăiești înconjurat numai de răutate, să-ți fie mereu teamă, să fii întotdeauna înarmat, e așa de îngrozitor să pedepsești.

Temele cărții sunt mai multe, printre care și adolescența, relațiile de familie (pe care se pune foarte mult accentul), dar și parcursul profesional. Avem un personaj care dorește să își creeze un drum în viață, un personaj răzbătător care nu se dă bătut. Titlul cărții face referire la porecla pe care o are personajul masculin principal, Daniel Eysette, care din cauza staturii, oamenii ajung să îi spună Piciul. Este o carte despre maturizare, despre întrebări și foarte multe răspunsuri. Personajele sunt numeroase, toate au locul lor în carte, dar cel mai mult m-a impresionat povestea lui Daniel. Se îndrăgostește și are sentimente de venerație pentru fratele său căruia i se adresa cu mama Jacques.  Este un roman foarte emoționat, prea emoționat și tulburător de multe ori, sunt pagini pe care le citești cu lacrimi în ochi.

Cuvintele din urmă atinseră adânc inima Piciului. Îi păru admirabilă statornicia c care Jacques veghea asupra fericirii aceleia care n-a vrut să-l iubească.

Finalul cărții m-a impresionat profund și cumva mi-a întrecut așteptările. Cartea este un roman clasic al literaturii franceze cu un stil ușurel, captivant și pe care eu am citit-o destul de repede. Este scrisă la persoana I și cel care narează este chiar Daniel, personajul principal. Dacă sunteți adolescenți, nu ratați să descoperiți această carte, iar dacă sunteți deja oameni în toată firea, citiți-o. Va fi pentru toată lumea o lecție de viață și o aventură minunată alături de Daniel. Nu cred că se mai poate vorbi despre această carte fără spoilere, așa că v-o recomand cu mare drag și spre la rândul vostru să o recomandați și altora. Merită fiecare pagină citită!

Soții de artiști – Alphonse Daudet

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

An apariție: 1896

Titlu original: Artist’s Wives

Număr pagini: 152

Nota mea: 4/5

Gen carte: nuvele, literatură clasică

PREZENTARE

Odă sarcastică închinată iubirii, Soţii de artişti este o colecţie de tablouri ale unor căsnicii în care dragostea îmbracă cele mai diverse chipuri şi se îndreaptă spre destine diferite şi adesea imprevizibile.

PĂREREA MEA

Aveam de ceva timp aceasta carte micuță în bibliotecă și m-am gândit că ar fi timpul să îi dau o șansă. Iubesc cărțile din această colecție pentru că sunt romane sau nuvele interesante care cu siguranță îți captează atenția. De Alphonse Daudet am mai citit până acum doar Sapho, un roman a cărui recenzie o puteți citi aici.

După o lună, îşi iubea soțul, dar îl iubea cu toată sinceritatea, nu cu o afecțiune născută din obişnuință, ci cu o dragoste autentică. Într-o zi, îi scrise o scrisoare lungă, pasionantă şi plină de regrete ! El nu răspunse. Probabil că se gândea că nu fusese suficient de pedepsită.

Soții de artiști este o colecție de nuvele, după cum bine vă puteți da seama, despre căsnicie, soți/soții și problemele inerente care apar. Tema cărții este familia, iar titlul vrea să surprindă în special imaginea soției din cadrul unei căsnicii. Nu pot însă să spun că această carte m-a impresionat foarte tare, deoarece la început îmi imaginam că este un roman cu un conflict bine pus la punct. Însă cartea este o colecție de 12 nuvele, cu titluri sugestive (Un cuplu de cântăreți, Boema în familie, Contesa Irma, etc.) care surprinde diferite momente și situații ce au loc într-o familie. Unele întâmplări stârnesc hazul, altele mai puțin.

…Ce mult m-a costat căsătoria cu un artist. Ah ! Draga mea, să fi ştiut !… Dar fetele tinere îşi fac gânduri atât de ciudate despre orice. Închipuie-ți că, la Expoziție, când vedeam în catalog acele adrese îndepărtate ale străzilor liniştite, de la capătul Parisului, îmi imaginam nişte vieți paşnice, sedentare, dedicate serviciului şi familiei, şi-mi spuneam, simțind dinainte cât de geloasă aveam să fiu : „Iată ce fel de soț îmi doresc. Va fi mereu alături de mine. Ne vom petrece toate zilele împreună, el în fața tabloului sau a sculpturii sale, eu citind, cosând alături de el în atmosfera calmă a atelierului.“

Personajele sunt foarte multe, dar au un punct comun: toate sunt soți sau soții cu frământări sau probleme mai mult sau mai puțin grave. Mi-a plăcut că fiecare nuvelă aduce o idee nouă și nu seamănă una cu alta. De ce ar fi totuși bine să citiți acest volum? Pentru că, deși face parte din literatura clasică franceză, se citește foarte repede (eu l-am citit într-o singură zi), puteți găsi idei interesante și este o metodă ideală de a petrece o seară de toamnă sau un weekend. Dacă nu l-ați citit până acum pe Daudet, vă invit călduros să o faceți.

Sapho – Alphonse Daudet

100_7332

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

Titlu original: Sapho

An apariție: 1884

Nota mea: 4/5

Am citit această carte în mai puțin de 3 zile, și asta pentru că este destul de scurtă (are undeva în jur de 160 de pagini, depinde acum de ediția cărții) și prezintă o acțiune nu foarte vastă. În linii mari, cartea prezintă destinul lui Fanny Legrand, poreclită și Sapho. Aceasta este surprinsă în povești de dragoste cu mai mulți bărbați, dar mai ales în cea cu Jean Gaussin. Cartea se citește foarte repede și eu personal am fost cucerită de modul în care scrie Alphonse Daudet. Nu am mai citit până acum nimic scris de el, dar dacă ar fi să găsesc și alte cărți ale sale, le-aș citi cu siguranță.
Titlul face referire la Sapho, o mare poetă din Lesbos care a trăit în secolul al VII-lea înainte de Hristos.

Cartea mi-a amintit într-o oarecare măsură de cartea lui Alexandre Dumas, Dama cu camelii, pe care am citit-o până acum de 2 ori. Aș putea găsi câteva puncte comune între cele două romane, și aici mă refer la stilul apropiat al celor două scrieri, atmosfera pariziană, stricăciunea umană și viciile omenești, damele de companie care în acele timpuri nu puteau să lipsească din societatea franceză, plus personajele principale care se aseamănă cumva.

Îi era bine, se lăsa alintat. Îndrăgostit? Nu; dar recunoscător pentru iubirea cu care‑l învăluia, pentru statornica‑i duioşie. Cum de se putuse lipsi atîta vreme de fericirea aceasta, de frica – de care acum rîdea – frica unei legături josnice, sau a vreunei piedici? Oare nu‑i era viaţa mai curată decât atunci când trecea de la o fată la alta, primejduindu‑şi sănătatea?

(mai mult…)