Autor: Lois Lowry
Naționalitate: americană
An apariție: 1989 (2015 la Editura Arthur )
Gen carte: roman, ficțiune, YA, al Doilea Război Mondial, holocaust
Titlu original: Number the Stars
Număr pagini: 142
Nota goodreads: 4.15
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Numără stelele este o poveste tulburătoare despre iubire, curaj şi altruism, într-o lume stăpânită de frică.
Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viaţa în Copenhaga e un amestec de îndatoriri pentru şcoală, de lipsuri şi foamete, totul desfăşurându-se sub privirea atentă a soldaţilor germani aflaţi la fiecare colţ de stradă. Curajul pare să-şi mai găsească loc doar în poveştile pe care fetiţa i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti. Aflând de raziile autorităţilor germane pentru ridicarea populaţiei evreieşti, familia Johansen hotărăşte s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai bună prietenă a fiicei lor, dând-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns?
PĂREREA MEA
Lois Lowry este o autoare de origine americană care a scris numeroase cărți pentru copii și nu numai. Numără stelele este prima carte pe care am citit-o de la această autoare și mi-a plăcut enorm de mult. Nu mă așteptam să îmi placă atât de tare, sinceră să fiu. Romanul a primit și o medalie, Medalia Newbery în 1990. După copertă, pare a fi o carte pentru copii, însă este mai mult de atât. Acțiunea cărții se petrece în Copenhaga anului 1943, în timpul celui de al Doilea Război Monndial.
Deși este o carte subțirică (142 de pagini, varianta necartonata), este profundă și încărcată de semnificații. M-a fascinat la propriu cartea asta și vă voi spune și de ce. Cu toții am auzit sau am citit despre ororile din timpul celui de al Doilea Război Mondial (străbunicul meu din partea mamei și-a pierdut viața în acest război crunt, la o lună de căsătorie cu străbunica mea), iar această carte ne prezintă o latură a războiului crud, văzută prin ochii unui copil. Într-o lume stăpânită de frică, copiii tind să își păstreze inocența și curajul. Titlul are o semnificație simbolică, pe care nu vreau să o dezvălui aici, ca să nu stric farmecul cărții.
Personajele cărții sunt fascinante, iar cel mai mult mi-a plăcut Annemarie Johansen, o fetiță curajoasă care va își va înfrunta frica. Evreii sunt cei mai asupriți de ororile războiului, iar familia Johansen încearcă să își ajute prietenii aflați la nevoie, pe familia Rosen. M-a fascinat relația profundă dintre Annemarie și familia sa, în special dintre ea și sora mai mică, Kirsti, căreia îi citea mereu povești. Inocența surioarei mai mici o face pe sora mai mare să fie curajoasă și să lupte pentru familie.
Se petrec tot felul de evenimente, tot felul de răsturnări, iar cea care este pilonul de rezistență al cărții, mica eroină pe care am menționat-o, va da dovadă de foarte mult curaj și se va implica în salvarea prietenei sale, Ellen, și a familiei acesteia. Prietenia dintre cele două fete este una solidă și adevărată, iar asta mi-a plăcut foarte mult. Ceva interesant de remarcat este că părinții Annemariei sunt numiți de ea în carte cu Tată și Mamă, cu majuscule. Posibil pentru ea, cei doi să fie ființe primordiale care oferă securitate și la care ea se raportează zi de zi, și față de care nutrește sentimente puternice.
Am fost încântată de atmosfera deosebită a cărții și de personajele create, care m-au făcut să mă imaginez în mijlocul lor. Cartea are, bineînțeles, părți triste, dar îți oferă și speranță și te bucură anumite evenimente pozitive dintr-un context atât de crud. Este o carte despre familie, prietenie, iubire, curaj și solidaritate. Aveam cartea de ceva timp în biblioteca mea și credeam că este mai mult o carte potrivită copiilor, însă m-am înșelat. Cred că poate fi citită la orice vârstă.
Un lucru pe care l-am omis este faptul că îmi plac foarte mult cărțile de la Editura Arthur, iar această colecție mi se pare fascinantă (colecția violet – history). Dacă nu ați citit încă acest roman, vă recomand călduros să o faceți. Dacă sunteți adulți care au copii, vă rog să le-o citiți și lor. Este o carte deosebită care cu siguranță merită. I-am oferit 5 din 5 steluțe pe goodreads. Vă aștept cu opinii.
CITATE
Ea fusese dintotdeauna fascinată de poveștile din copilărie ale mamei sale. Își amintea numele tuturor verilor și al tuturor mătușilor. Știa de cutare că fusese pisălog, iar cutare ursuz…
Pericolele nu mai erau decât niște închipuiri stranii, asemenea poveștilor cu fantome pe care le inventează copiii ca să se sperie unii pe alții – lucruri care nu se pot întâmpla aievea.
Autor: R. J. Palacio (Raquel Jaramillo)
Naționalitate: americană
Titlu original: Wonder
An apariție: 2012 (în 2013 la Editura Arthur)
Gen carte: roman, ficțiune, young adult, cărți pentru copii
Număr pagini: 336
Nota mea: 5/5
Serie: nu
Puteți găsi cartea AICI sau AICI ( puteți primi și o reducere în limita stocului disponibil)
PREZENTARE
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naște cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinții săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc ca a venit vremea ca Auggie să meargă la școală.
Minunea este o poveste emoționantă despre curaj și bunătate, despre integrare și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor. „Nu judeca după aparențe” pare sa fie ideea de la care pornește R.J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din Micul prinț: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”
PĂREREA MEA
Auzisem despre această carte multe lucruri și singurul lucru pe care l-am reținut a fost faptul că este deosebit de emoționantă și frumoasă. După ce am citit și eu cartea am înțeles în sfârșit de ce este atât de deosebită. Stilul cărții este accesibil, am citit-o în aproape două zile și mi-a plăcut felul în care este structurată. Este structurată în 8 părți, fiecare având mai multe capitole foarte scurte (de o pagină sau două) ce poartă titluri sugestive. Cartea este scrisă la persoana I, iar naratorul se schimbă în fiecare parte a cărții. Altfel spus, este scrisă din mai multe puncte de vedere, lucru ce mi s-a părut interesant.
Mama zice că până atunci îi spuseseră totul despre mine. Era pregătită să mă vadă. Şi mai zice că atunci când s-a uitat pentru prima dată la faţa mea terciuită, nu a văzut decât ce ochi frumoşi aveam.
Trebuie să ştiţi că mama e frumoasă. Iar tata este arătos. Via e şi ea drăguţă. Asta în caz că vă întrebaţi.