Autor: Carolyn Brown
Naționalitate: americană
An apariție: 2011 (în 20191 la editura Litera)
Gen carte: ficțiune, romance, chick lit
Număr pagini: 233
Nota goodreads: 4.00
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Secretele spuse în toaleta femeilor de la biserică ar trebui să rămână în toaleta femeilor. Dar asta nu înseamnă că ceea ce Trudy aude acolo în timpul înmormântării mătușii ei Gertrude nu-i va schimba viața. Trudy are o fiică rebelă, un soț care a înșelat-o toată viața și o mamă cu Alzheimer care locuiește la azil. Nu are nevoie de o casă veche care stă să se prăbușească și în urma căreia vor rămâne o mulțime de amintiri și de fleacuri.
Billy Lee Tucker, un bărbat excentric din Tishomingo, Oklahoma, a locuit lângă Gertrude și, în testamentul ei, aceasta îi lasă fondurile necesare pentru a o ajuta pe Trudy sa reamenajeze vechea casa. Iar lui Billy Lee asta ii convine de minune, pentru ca a fost îndrăgostit de Trudy încă dinainte de a începe școala, fără a îndrăzni vreodată să spere că își va petrece timpul cu ea. Astfel, o casă frumoasă se ridică pe locul vechii case de pe Broadway și, împreună cu ea, înflorește o relație. Dar este oare Trudy prea marcată de ceea ce a auzit în toaleta femeilor pentru a lua în considerare un viitor minunat cu Billy Lee?
PĂREREA MEA
Carolyn Brown este o scriitoare americană ce a scris până acum 85 de romane, iar Secrete și speranțe este prima carte scrisă de ea pe care eu o citesc. Cartea asta a reușit să mă scoată din reading slump și cred că este potrivită dacă vreți o lectură ușoară sau potrivită pentru vacanță sau relaxare. Romanul a fost prima dată publicat în 2011, iar la noi abia în 2019, la editura Litera. Are numai 240 de pagini și se citește repede. Plus că subiectul te fascinează de la primele rânduri. Am citit într-o altă recenzie că subiectul abordat ar fi oarecum plictisitor, însă cred că asta depinde de gustul fiecărui cititor, deoarece este un romance destul de reușit, după părerea mea. (mai mult…)
Autor: Kate Atkinson
Naționalitate: britanică
Titlu original: Human Croquet
An apariție: 1997 (2013 la Editura Leda )
Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister, istorie
Număr pagini: 480
Nota mea: 4/5
Primită de la: Editura Leda
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana. Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea… ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie…Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon, care de şapte ani uitase de familia lui, iar când şi-a adus aminte de ea, s-a întors aducând cu el o Debbie grasă, care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii, Charles şi Isobel.
Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale. Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel… Născută în casa de pe străzile copacilor, ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi, la fel ca fratele său, aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza, zveltă şi periculoasă, mirosind a tabac, a parfum Arpège şi a sex –, a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Leda (parte a Grupului editorial Corint) pentru recenzie și vreau să vă spun că încă de la început avem așteptări ridicate. Nu pot însă să spun că acestea mi-au fost înșelate, dar nici că mi-au fost îndeplinite în totalitate. Ideea cărții mi s-a părut super, dar în cele 480 de pagini am găsit de multe ori o acțiune încâlcită. Nu vă speriați de numărul destul de mare al paginilor, pentru că veți citi destul de repede această carte. Stilul cărții este accesibil, interesant, dar mi s-a părut, ca să fiu sinceră, prea încâlcit. Aș fi preferat ca romanul să nu aibă atât de multe teme în cadrul său (misterul, călătoria în timp, senectutea, copilăria, prietenia, iubirea, relațiile interumane, etc.) și vă spun în continuare și de ce. Cred asta pentru că nicio temă nu este abordată pe deplin și atât de bine conturată. Toate sunt amestecate și la final rezultă o carte cu idei minunate la bază, dar care mai putea fi puțin finisată.
Stau lungită pe pat și mă uit la fereastra mea plină de lună. Văd luna și luna mă vede pe mine. E sus pe cer, s-a micșorat înapoi la dimensiunea ei normală, liberă și rupta de Pământ. O lună perfect normală – nu lună sângerie, nici lună albastră -, nu este o lună în descreștere cu o lună nou în brațe, ci doar un astru selenar normal pentru aprilie. Binecuvântează, Doamne, luna. Și binecuvântează-mă, Doamne, pe mine. În depărtare, la mare distanță undeva, urlă un câine.
Autor: Agatha Christie
Naționalitate: britanică
An apariție: 1941 (2014 la Editura Rao)
Titlu original: Evil Under The Sun
Gen carte: ficțiune, mister, crimă, roman polițist
Număr pagini: 220
Nota mea: 5/5
Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro
PREZENTARE
Vacanța tihnită a lui Poirot pe coasta Devonului este întreruptă de o crimă. Arlena Marshall, o fosta actriță, este o femeie frumoasă și frivolă, în jurul căreia roiesc o mulțime de bărbați. Încă de la sosirea acesteia în stațiune, Hercule Poirot detectează o anumită tensiune sexuală în aerul marin. “Crimă pasională” este așadar verdictul evident in momentul în care Arlena este descoperită moarta pe plaja. Dar nu cumva lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere?
PĂREREA MEA
Cu scriitoarea Agatha Christie am făcut cunoștință undeva prin 2012 când lucram la librărie și am fost atrasă de romanele sale cu coperte atât de drăguțe. De atunci și până acum cred că am citit în jur de vreo 15 romane scrise de Christie și cu siguranță vreau să citesc tot ce a scris! (Pe blog există încă 15 recenzii aici. ) (mai mult…)
Autor: Julian Barnes
Naționalitate: britanică
Titlu original: Cross Channel
An apariție: 1996 (în 2015 la Editura Nemira)
Gen carte: ficțiune, povestiri
Număr pagini:250
Nota mea: 4/5
Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )
Primită de la: Editura Nemira
PREZENTARE
Un nobil britanic își trăiește în Franța ultimele zile de viata. Calea ferată franceză e un coșmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiștii din Franta, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise…
Cum se vede Franța prin ochii englezilor? Cum trăiește un englez în țara de dincolo de Canalul Mânecii? Ce înseamnă să fii englez în Franța?
Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în Café au lait, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.
PĂREREA MEA
De Julian Barnes am auzit pe blogul Cristinei Boncea care spunea că este un autor ce nu trebuie ratat. Întâmplarea face ca minunata Editură Nemira să îmi trimită una dintre cărțile lui Barnes și anume, Cafe au lait. Abia după ce am terminat-o de citit am aflat că de fapt nu este cea mai bună carte a lui și că merită să citești (clar!) mai mult de o carte scrisă de el. Și eu sunt sigură că nu mă voi limita la atât. Când am primit cartea de la editură nu știam că de fapt sunt povestiri, și nu un roman. Mai exact, sunt 10 povestiri ce tratează diferite teme, precum destinul uman. (mai mult…)
Autor: Alice Munro
Naționalitate: canadiană
Titlu original: Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage
An apariție: 2001
Număr pagini: 323
Premii: Commonwealth Writers’ Prize for Best Book in Caribbean and Canada (2002), Rogers Writers’ Trust Fiction Prize Nominee (2001)
Nota mea: 3/5
Vă spun din start că, deși această carte a fost mult lăudată și îndelung recenzată, nu m-a atras. Și în această direcție aș putea aduce mai multe argumente. Nu sunt fana povestirilor de nici un fel și nu am putut să rezist până la finalul cărții. Poate nu am fost eu suficient de atentă sau cu mintea limpede ca să înțeleg cum trebuie cartea, dar nu a reușit să mă prindă decât puțin la început. Apoi m-a pierdut.
Este prima carte a lui Alice Munro pe care eu o citesc și îmi pare rău să spun că am început cu stângul. Poate nici stilul scriitoarei nu m-a atras, eu fiind de fapt cititorul care preferă clasicul și scrierile cu un stil plin de bun-simț. Ce nu intră în această categorie, riscă să mă lase rece.
Nu spun că această carte nu merită citită, ci dimpotrivă! Vă recomand să o citiți, încercând să vedeți dacă este o carte pe gustul vostru. Ca cititori, cred că avem dreptul să ne alegem genul de carte preferat și să nu judecăm gustul altora în materie de cărți. De exemplu, nu sunt atrasă de cărțile SF, dar nu aș judeca niciodată un cititor ahtiat după acest gen.
Înainte de a încheia această mică recenzie, vreau să vă mai spun despre personajele acestor povestiri. (mai mult…)