Autor: Agatha Christie
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Body in the Library
An apariție: 1942
Număr pagini: 191
Nota mea: 5/5
Gen carte: polițistă, mister
Agatha Christie a scris peste 80 de romane polițiste și povestiri. Printre acestea se regăsesc Ucigașul ABC, Cei cinci purceluși, Zece negri mititei, Pericol la End House, Omul în costum maro, Cuibul de viespi, Crăciunul lui Poirot, etc.
Eu am citit 16 dintre romanele sale și dacă vreți să aflați părerea mea despre fiecare dintre ele, le găsiți listate aici. Nu are sens să le enumăr pe toate, dar vreau să vă spun că cel mai mult mi-au plăcut romanele în care celebrul detectiv belgian juca rolul principal. Mi se pare incredibil stilul acestei autoare și este scriitoarea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de romanele polițiste și pline de mister. Astfel am descoperit-o și pe Rodica Ojog-Brașoveanu, autoarea româncă de romane polițiste extrem de captivante.
Romanul despre care vreau să vă vorbesc acum, Cadavrul din bibliotecă, o are în prim plan pe miss Marple, femeia-detectiv ce deslușește mistere și aduce lumină în multe situații ieșite din comun. Am senzația că oricâte romane scrise de Agatha Christie aș citi, tot nu le-aș putea citi pe toate și deși subiectul cărților sale e misterios și crimele apar tot timpul, mereu se întâmplă ceva nou. Am ales să citesc Cadavrul din bibliotecă pentru că am fost atrasă de titlu și nu am avut nicio secundă bănuieli că mă va dezamăgi această carte.
Nu știu vouă, dar mie mi s-a părut că prima lună a anului a trecut foarte repede și că deși a trecut într-un ritm alert, sunt bucuroasă că am reușit să citesc 8 cărți, una mai interesantă ca alta. Dintre cele 8 cărți citite în ianuarie, pe 2 le-am recitit din dorința de a retrăi sentimentul trăit de la prima lectură. Dacă a fost sau nu așa, vă invit să aflați citind până la capăt acest mic review al lecturilor pe luna care a trecut. Așadar, în ordine perfect cronologică am citit: (mai mult…)
În luna decembrie am reușit să citesc un număr de 7 cărți. Am citit autori noi pentru mine și cărți extrem de frumoase și interesante. În ordine cronologică, acestea sunt:
În luna noiembrie 2015 am citit 8 cărți, una mai frumoasă ca alta. Două dintre aceste cărți sunt lecturate a doua oară. Vi le prezint în ordine cronologică:
Autor: Mircea Eliade
Naţionalitate: română
Titlul original: Domnişoara Christina
An apariţie: 1936
Nota mea: 4/5
Gen carte: nuvelă fantastică
Alte cărți de Eliade: Noaptea de Sânziene, Nunta în cer
Sacrul și profanul se împletesc și aici, ca de altfel în multe cărți scrise de Eliade, iar paginile vii cu care scriitorul ne delectează sunt incredibil de bine nuanțate. Am citit această carte de două ori până acum. Prima dată pentru că am fost puternic atrasă de titlu, a doua oară pentru că vroiam să ma mai întâlnesc o dată cu domnișoara Christina, ființa supranaturală care tulbură mințile celorlalte personaje.
Îmi place cum autorul dă viață personajelor sale, dar și atmosfera vrăjită în care este invitat cititorul. Povestea domnișoarei Christina este una complexă, transformându-se dintr-o tânără suavă și delicată într-un strigoi care are să distrugă vieți și să tulbure destine umane. Egor este principalul personaj masculin al nuvelei și cel față de care Christina are o atracție deosebită. Nu vreau să vă dezvălui prea mult din ceea ce se întâmplă între cei doi, însă vreau să menționez faptul că Egor se aștepta prea puțin la o apariție ca a Christinei în viața sa. Cum anume, veți afla singuri.
Domnul Nazarie, doamna Moscu, Sanda și sora ei, Simina, stau într-un plan ceva mai secund și își așteaptă titlul la următoarele victime ale strigoiului. Atmosfera de fantastic a cărții este întregită de evenimentele ce se deapănă rând pe rând. Vă recomand această carte tocmai pentru diversitatea emoțiilor de care cititorul este cuprins, dar și pentru întreaga atmosferă din sfera fantasticului.
CITATE
Zâmbetul ei înflori anevoi şi buzele nu mai purtau acum parfumul acela otrăvit care răvăşise carnea bărbatului din braţele ei.
– Cine ştie să întoarcă farmecele, să descânte de strigoi? întrebă el rotind de jur împrejur o căutătură aspră.
Egor simţi atunci aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci, metalici, ucigători. Înălţă privirile şi întâlni portretul domnişoarei Christina.
Dar lui Egor nu-i era teamă că stă de vorbă cu o moartă, ci-l stânjenea apropierea ei prea caldă, parfumul prea puternic de violete şi răsuflarea atât de feminină.
Domnişoara Christina îi zâmbi foarte trist, foarte obosită, privind-o în ochi, mărturisindu-i parcă dintr-o singură privire toate întâmplările, apoi rădvanul porni, fără zgomot, legănat ca un abur greu deasupra aleii.