Momo – Michael Ende (recenzie)

coperta1

Autor: Michael Ende

Naționalitate:germană

An apariție:  1973

Titlu original: Momo

Număr pagini: 304

Gen carte: roman fantasy, basm-roman

Nota mea: 5/5

PREZENTARE:

La marginea unui oraș, printre ruinele unui vechi amfiteatru, își găsește adăpost Momo, o fetiță cu un talent aparte pe care îl folosește pentru a-și ajuta prietenii: în prezenta sa, problemele devin mai puțin împovărătoare, conflictele își află rezolvarea, iar imaginația prinde aripi. Dar într-o zi, pe nesimțite, o organizație fantomatică a unor terifianți „domni cenușii” preia controlul asupra orașului, furându-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Ora Și al ciudatei lui broaște-țestoase Casiopeea călătorește dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele întunecate.

PĂREREA MEA:

De Michael Ende mai citisem prin facultate doar Poveste fără sfârșit și țin minte că îmi plăcuse foarte mult. Eram fascinată de stilul inedit al povestitorului și Povestea fără sfârșit mă fermecase cum puțin cărți au mai reușit de atunci. Am tot văzut romanul Momo prin librării, dar nu prea m-a atras gândul la a o citi. Credeam că este o carte banală pentru copii și că pe mine nu are cum să mă impresioneze prea tare.

În zilele noastre, adică în vremea când începea povestea cu Momo, ruina era aproape cu totul uitată. Numai câţiva profesori de ştiinţele antichităţii ştiau despre ea, dar nu se mai interesau de fel de acest subiect deoarece nu mai era nimic de cercetat acolo. Şi nici nu reprezenta ceva demn de a fi văzut în comparaţie cu alte monumente din marele oraş. Astfel că nu mai din când în când se rătăceau câţiva turişti pe acolo, se căţărau printre şirurile de bănci năpădite de ierburi, făceau gălăgie, făceau fotografii spre amintire şi apoi plecau.

Nu știu cum s-a întâmplat, dar coincidența face să achiziționez cartea și să îi dau șansă. După primele 10-15 pagini nu mi se părea cea mai bună alegere, dar mai târziu mi-am dat seama că nu o mai pot lăsa din  mână. Începuse să se precipite acțiunea și erau tot felul de evenimente care mă atrăgeau ca un magnet. (mai mult…)