Spre marginea luminoasă a lumii – Eowyn Ivey (recenzie)

Autor: Eowyn Ivey

Naționalitate: americană

An apariție: 2016

Număr pagini: 445

Titlu original: To The Bright Edge Of The World

Nota mea: 4/5

Gen carte: ficțiune istorică, realism magic, aventură

Notă goodreads: 4.15

PREZENTARE

În iarna anului 1885, colonelul Allen Forrester, erou de război, conduce un mic grup într-o expediție considerată imposibila: explorarea imensului și sălbaticului Teritoriu Alaska. Allen își consemnează minuțios experiențele extraordinare în speranța ca jurnalele sale vor ajunge la Sophie, soția sa însărcinată, rămasă acasă, în cazul în care el nu va supraviețui. Colonelul și oamenii săi se aventurează în amonte pe râul Wolverine, descoperind o lume de o frumusețe incredibilă, dar și înfruntând primejdii pe care nu și le-ar fi putut închipui. Pe măsură ce cartografiază teritoriul și adună informații de la triburile de indieni, sfidând mereu pericolul de a muri de foame, exploratorii nu reușesc sa scape de sentimentul ca o forța superioară, misterioasă le amenință permanent existența.

PĂREREA MEA

De aceeași autoare eu am mai citit o carte care se numește Copila de zăpadă, o carte foarte frumoasă pe care am citit-o acum doi ani, după Paște, când timp de câteva zile a nins puternic. Romanul despre care vreau să vă vorbesc acum, Spre marginea luminoasă a lumii, a fost pentru mine o lectură puternică, aparte și o adevărată aventură. Este o lectură mai potrivită pentru anotimpul rece, însă mie mi-a făcut o mare plăcere să călătoresc în Alaska alături de personaje. Este o ficțiune istorică, dar se încadrează și în realismul magic, deoarece apar și niște elemente cu tentă fantastică.

Este o carte mai grosuță (445 de pagini), dar asta nu m-a împiedicat să mă bucur de lectură. Fiind vacanță, a venit la momentul oportun. Cartea este foarte complexă, în sensul că are multe personaje și mai multe planuri care sunt prezentate pe rând. Titlul cărții este o metaforă a călătoriei pe un tărâm necunoscut, cu referiri la albul din Alaska (marginea luminoasă a lumii). De asemenea, tema principală este călătoria. (mai mult…)

Cronica zeiței – Natsuo Kirino (recenzie)

Autor: Natsuo Kirino

Naționalitate: japoneză

An apariție: 2008

Număr pagini: 254

Titlu original: 女神記

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Departe, la sud de Honshu, se găsește insula cea mai apropiată de răsărit din arhipelag. Locuitorii ei se supun asprimii vieții și regulilor insulei. Nu însă și Namima, o fetiță care află mai întâii cu uimire că sora ei avea să devină Mare Preoteasă, iar apoi cu groaza ca ea însăși urmează să fie miko pe tărâmul întunericului. La șaisprezece ani, când reușește să fugă de pe insulă, crezându-se în sfârșit fericită și la adăpost de orice cruzime, soțul ei o ucide, iar spiritul Namimei ajunge în locul unde se adună toți cei care mor neîmpăcați, plini de regrete. I se deschide – și ni se deschide – astfel poarta către mit, căci o va sluji acolo chiar pe Izanami, zeița lumii adâncurilor, ea însăși un destin în care iubirea feroce se împletește cu răzbunarea amară. Teșind firele unor povești despre viață și moarte, întuneric și lumina, yin si yang, Cronica zeiței aduce alături sensuri ale iubirii omenești și avataruri ale unor iubiri avându-i că eroi pe zei.

PĂREREA MEA

 Nu țin minte să mai fi citit până acum vreo altă carte scrisă de un autor japonez, așa că pentru mine lectura Cronicii zeiței a fost o surpriză, o provocare și o nouă experiență. Este o carte destul de scurtă (254 pagini), se citește destul de repede și te ține cu sufletul la gură. Îmi este greu să identific o temă principală, deoarece sunt mai multe elemente care conduc la ideea mai multor teme. Sunt prezentate atât statutul femeii în societate, cât și relațiile de dragoste/familie, dar și anumite mituri.

Spre exemplu, Marea Preoteasă era un statut pe care doar anumite femei le dețineau, iar femeilor le erau interzise foarte multe lucruri. Dacă veți citi cartea, veți afla la ce mă refer. Titlul cărții se referă la personajul feminin principal al cărții, la Namima, fata dintre valuri, care este o miko (miko= fecioară care își dedică viața divinității). (mai mult…)