Quo vadis – Henryk Sienkiewicz (recenzie)

quo vadis

Autor: Henryk Sienkiewicz

Naționalitate: poloneză

Titlu original: Quo Vadis?

An apariție: 1895

Gen carte: roman istoric, ficțiune, clasic

Număr pagini: 579

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)

PREZENTARE

„Meritele artistice ale operei rezida, așadar, în răsfrângerea deosebit de plastica a lumii păgâne. Realizându-se pe mai multe planuri, curgerea întâmplărilor se desfășoară dinamic, fără a întârzia în amanunte lăturalnice; epicul se împlinește armonios cu descripția magistral proporționată a elementelor de cadru. Volumul enorm de fapte narate și varietatea lor dezvolta neprevazutul episoadelor. Deși relativ multe, personajele menite să înfățișeze stricăciunea cetății sunt bine alcătuite; chiar dacă uneori nu au decât un rost decorativ, sunt verosimile; în afara de câteva excepții, Vinicius sau Chilon Chilonides, nu sunt fisurate de contradicții flagrante.

Pe de altă parte, mișcarea vie, plasticitatea scenelor și, mai ales, priceperea povestitorului sunt însușiri care țin treaza atenția. Cu toate slăbiciunile existente – goluri în structura sociala, menționarea prea grăbita a conspirației lui Pison, precipitarea evenimentelor spre sfârșit etc. – atmosfera de ansamblu a metropolei romane se întipărește în memorie în toată complexitatea ei.“ (Stan Velea)

PĂREREA MEA

Prima dată am citit această carte în ultimul an de liceu și țin minte că mi-a plăcut extrem de mult. Pe blog, aici, i-am făcut o primă recenzie, însă chiar dacă este incompletă, nu am vrut să o șterg, ci acum să îi rezerv o recenzie specială cu impresiile de după ce-a de a doua lectură. Quo vadis este genul de carte complexă pe care vrei să o recitești după un timp și pe care cu siguranță vrei să o recomanzi și altora. Până acum câțiva ani, când lecturile mele nu erau atât de multe la număr, dacă mă întreba cineva de cartea mea preferată, cu siguranță o numeam pe aceasta. Dar să știți că acum am zeci de cărți preferate din care mi-ar fi greu să alege doar una sau două. Am primit un exemplar al acestei cărți de la librăria online Târgul Cărții.ro spre recenzie și vreau să le mulțumesc pentru imensa bunăvoință!

Cândva mi-am spus că nu merită să te gândeşti la moarte, căci moartea se gândeşte la noi şi fără ajutorul nostru.

Această a doua lectură a cărții vine însă într-un moment trist din viața mea (pierderea tatălui meu la finalul lui martie), dar cum niciun lucru nu este întâmplător, cred cu tărie că subiectul cărții (viața creștinilor în timpul lui Nero și modul în care aceștia se rugau și credeau) m-a învățat ceva. Iar acel ceva este că trebuie să credem în puterea lui Dumnezeu și în minuni.  Stilul cărții este accesibil, iar cartea abundă în pagini întregi de descrieri. Sienkiewicz a fost un maestru al scrisului care a creat niște imagini superbe atât ale fericirii, cât și ale suferinței. La bază este un roman istoric, dar de asemenea mai întâlnim religia sau iubirea. Mi-a plăcut foarte mult felul în care autorul îmbină atât de armonios istoria, religia și iubirea.

Nu-i moartea în faţa voastră, ci viaţa! Nu chinurile, ci bucuriile nemăsurate! Nu lacrimi şi suspine, ci cântări! Nu robie, ci libertate.

Pentru poezie şi artă e îngăduit şi se cuvine să sacrifici totul.

(mai mult…)

Quo vadis – Henryk Sienkiewicz (I) (recenzie)

(19656623_2_644x461_carti-de-vanzare-quo-vadis-autor-henryk-sienkiewicz-fotografii

Autor: Henryk Sienkiewicz

Naționalitate: poloneză

An apariție: 1894

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic istoric

Am citit această carte în liceu, doritoare fiind să citesc cât mai multă literatură clasică. Nu am citit până acum nimic de acest autor, dar vă spun cu mâna pe inimă că merită citit, indiferent de cartea scrisă. În 1905, acest roman istoric primește Premiul Nobel și este foarte bine primit de lumea literară.

Este un roman celebru ce cred eu că ar mai merita vreo o mie de premii și o carte pe care am de gând să o recitesc, să văd care va fi cea de a doua mea impresie despre ea. Nu citesc de obicei romane istorice, nu prea mi-a plăcut istoria niciodată, nu am memoria anilor și mi se pare de multe ori că nu are sens să îmi încarc memoria cu date inutile. Bineînțeles, trebuie să cunoaștem anumite evenimente istorice importante, dar cam atât. Însă acest roman istoric este mai mult decât istoric, este o combinație de mai multe teme.

Atunci când te afli printre nebuni, devii şi tu nebun, ba mai mult, găseşti că nebunia asta are puţin farmec.

Dacă vă plac romanele istorice, aflați că întreaga acțiune a romanului se petrece în Roma antică, în timpul lui Nero și dacă nu mă înșel, acest împărat al Romei este singurul personaj ce nu este fictiv. Cartea nu se rezumă la doar a prezenta evenimente istorice mai mult sau mai puțin impresionante, ci un lucru care m-a intrigat cumplit a fost aducerea în plin plan istoric a unei povești de dragoste între Vinicius, patrician roman și soldat, și gingașa creștină Ligia.

 Minciuna pluteşte pe deasupra adevărului ca uleiul la suprafaţa apei.

Povestea de dragoste a celor doi tineri este neobișnuită și total interzisă și asta pentru că ei se situează la doi poli opuși. Știm cu toții că romanii antici credeau în zei, participau la orgii, beții, se închinau la idoli, etc. Și vă puteți imagina ușor că tânărul Vinicius se luptă din răsputeri cu această societate extrem de degradată. Dar oare dragostea pentru frumoasa Ligia va triumfa sau nu? Este binecunoscut episodul istoric în care Nero, împăratul roman ce se închipuie un mare poet, dă foc Romei și lasă ca toată vina să cadă asupra creștinilor.

 Toate limbile şi tainele şi toate ştiinţele n-au să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui, speră mereu şi învinge.

Acest roman este unul dintre romanele mele preferate din tot ce am citit până acum. Mi se pare extraordinară povestea personajelor, întreaga acțiune, deznodământul și chiar și anumite scene extrem de tulburătoare, cum ar fi ascunderea creștinilor în catacombe, departe de ochii idolatri ai soldaților romani. Era strict interzis atunci să fii creștin, să crezi în Dumnezeu și să refuzi să te închini la idoli. Romanul vorbește despre începutul creștinismului, despre asuprirea creștinilor ce vor să creadă cu tărie în Dumnezeu și despre o poveste neobișnuită și sensibilă de dragoste. Așa că, dacă nu ați citit cartea, vă rog să o faceți! Este superbă!

Petronius: A iubi nu e de-ajuns; trebuie să ştii să iubeşti şi să arăţi altuia în ce chip să iubească. Plebea şi dobitoacele chiar simt numai plăcere, dar omul adevărat se deosebeşte de ele tocmai prin marea dibăcie a schimbării acestei plăceri într-o artă plină de nobleţe care să poată fi socotită un dar divin; de aceea, ea îndestulează nu numai trupul, dar şi sufletul.

Cândva mi-am spus că nu merită să te gândeşti la moarte, căci moartea se gândeşte la noi şi fără ajutorul nostru.