Sapho – Alphonse Daudet (recenzie)

100_7332

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

Titlu original: Sapho

An apariție: 1884

Nota mea: 4/5

Am citit această carte în mai puțin de 3 zile, și asta pentru că este destul de scurtă (are undeva în jur de 160 de pagini, depinde acum de ediția cărții) și prezintă o acțiune nu foarte vastă. În linii mari, cartea prezintă destinul lui Fanny Legrand, poreclită și Sapho. Aceasta este surprinsă în povești de dragoste cu mai mulți bărbați, dar mai ales în cea cu Jean Gaussin. Cartea se citește foarte repede și eu personal am fost cucerită de modul în care scrie Alphonse Daudet. Nu am mai citit până acum nimic scris de el, dar dacă ar fi să găsesc și alte cărți ale sale, le-aș citi cu siguranță. Titlul face referire la Sapho, o mare poetă din Lesbos care a trăit în secolul al VII-lea înainte de Hristos.

Cartea mi-a amintit într-o oarecare măsură de cartea lui Alexandre Dumas, Dama cu camelii, pe care am citit-o până acum de 2 ori. Aș putea găsi câteva puncte comune între cele două romane, și aici mă refer la stilul apropiat al celor două scrieri, atmosfera pariziană, stricăciunea umană și viciile omenești, damele de companie care în acele timpuri nu puteau să lipsească din societatea franceză, plus personajele principale care se aseamănă cumva.

Mi-au plăcut descrierile societății franceze, descrierile amănunțite ale personajelor și mai ales, felul în care era Sapho, femeia ce a sucit mințile a mulți bărbați. Ea îi sucește mintea și lui Gaussin, numai că el, am observat eu, se lasă dominat de personalitatea puternică a acestei femei și cedează de fiecare dată în fața rugăminților acesteia de a nu o părăsi. Chiar m-a intrigat această imagine a bărbatului slab care nu găsește puterea să zică nu și să plece o dată pentru totdeauna. Deși Gaussin află din mai multe surse ce fel de femeie este Sapho, el nu pleacă, ci dimpotrivă, la finalul romanului face un gest necugetat.

Spre surprinderea mea, Sapho vine și îi spulberă visele și ia o altă decizie. Nu vă spun despre ce este vorba, vă las doar să citiți romanului și să reveniți cu o părere. Recomand această carte iubitorilor de cărți clasice și celor care vor să citească despre o poveste de dragoste cu suișuri și coborâșuri.

CITATE

Îi era bine, se lăsa alintat. Îndrăgostit? Nu; dar recunoscător pentru iubirea cu care‑l învăluia, pentru statornica‑i duioşie. Cum de se putuse lipsi atîta vreme de fericirea aceasta, de frica – de care acum rîdea – frica unei legături josnice, sau a vreunei piedici? Oare nu‑i era viaţa mai curată decât atunci când trecea de la o fată la alta, primejduindu‑şi sănătatea?