Fericiți pentru totdeauna? – Taylor Jenkins Reid (recenzie)

Autor: Taylor Jenkins Reid

Naționalitate: americană

Titlu original: After I do

An apariție: 2014 (2017 la Editura Leda)

Gen carte: roman, ficțiune, dragoste

Număr pagini: 352

Nota mea: 5/5

Serie: nu

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Un roman surprinzător despre căsătoria modern și profunzimea legăturilor de familie

Când mariajul lui Lauren și al lui Ryan ajunge într-un punct critic, cei doi se gândesc la un plan neconvențional: hotărăsc să se despartă pentru un an, în speranța de a se îndrăgosti apoi din nou. Un an, o singura regulă: nu au voie să ia legătura unul cu altul. În afară de asta, totul este permis. Lauren pornește într-o călătorie de autocunoaștere, descoperind că prietenii și familia au propriile idei despre căsătorie. Aceste păreri, alături de procesul ei de vindecare și provocările vieții fără Ryan, îi schimbă concepțiile despre monogamie și căsătorie. Ea începe să se întrebe: când ai parte de iubire fără fidelitate și devotament fără căsnicie – când iubirea și dorința nu mai sunt legate –, ce apreciezi? Pentru ce ești dispus să lupți?

O poveste de dragoste despre ceea ce se întâmplă când iubirea dispare. Despre a rămâne îndrăgostit, a te agăța de iubire, a renunța la ea și a i te încredința cu toată ființa ta. Și, mai presus de toate, este povestea unui cuplu prins în vechiul joc și căutând un nou drum spre fericirea pentru totdeauna.

„Reid are talent în a crea personaje complexe și plăcute.” Real Simple

„Taylor Jenkins Reid este un geniu când vine vorba de povești despre viață și dragoste.” Redbook

„Pe cât de inspirator, pe atât de brutal de sincer – o lectură obligatorie.” Kirkus

PĂREREA MEA

Este prima carte a lui Taylor Jenkins Reid pe care o citesc și curând urmează să citesc și celelalte două romane apărute tot la editura Leda pe care mi le-a împrumutat o prietenă de pe un grup de cărți. Am pornit în lecturarea sa cu așteptări mari și îmi doream foarte mult să fie pe măsura așteptărilor mele. Acest lucru s-a întâmplat, iar pe mine carte m-a cucerit total!

După cum puteți vedea în poza făcută, are o copertă foarte frumoasă și sugestivă, chiar una dintre cele mai frumoase coperte pe care le-am văzut la cărțile citite de mine. Este un roman care se citește foarte ușor, chiar dacă are 352 de pagini. Odată ce am început să o citesc, nu am mai putut-o lăsa din mână. Tema cărții este iubirea, dar și relațiile de familie, iar titlul are în centru ideea unei fericiri veșnice. Cartea este despre căsătorie, despre alegeri, despre îndoieli și despre speranță. Are multe momente triste, dar are și multe pagini care îți aduc zâmbetul pe buze. (mai mult…)