Scriu acest mic articol intr-un moment al vietii mele in care ma simt daramata, ma simt infimă în fața lumii din jurul meu, în fața zilelor ce vin. Dacă mă întreabă cineva ce am, pot doar să spun că nu știu. Și de ce nu știu?Pentru că nu știu și atât.
Și acum vin și îmi pun întrebarea: cum să facem să rezistăm în fața presiunilor zilnice, cum facem să ne păstrăm mereu cu zâmbetul pe buze? Prin exercițiu. Putem încerca să ne schimbăm modul de gândire, putem încerca să ne automotivăm. Fericirea noastră nu se află în ceilalți, ci în noi.
Am momente în care, ca orice om, nu mă mai recunosc. Am momente în care simt că îmi vine să urlu. Și am momente în care cei dragi mă ajută să revin cu picioarele pe pământ. Și tare bucuroasă sunt când îmi dau seama că astfel de momente vin și trec. Tristețea nu durează la nesfârșit, și nici durerea. Depinde doar cum privim noi viața și lucrurile din viața noastră. Așadar, trebuie să le fim recunoscători celor apropiați că ne sunt aproape când avem nevoie, când ne ridică din morcilă când nu vrem să vedem că în afara ei este o câmpie cu flori. Sau nu. Ideea este să vrem să luptăm și să fim recunoscători vieții că ne dă o șansă să luptăm!
Aşa-i! Îţi dau dreptate sută la sută. Deşi eu, una, nu mai sunt de mult timp la vârsta adolescenţei, tot mai am momente când mă simt tristă fără motiv, când totul îmi pare negru, deşi poate în jurul meu totul e destul de roz. Depinde de mine (de fiecare dintre noi) să mă automotivez să ies din starea respectivă. În asta constă viaţa: o serie de suişuri şi coborâşuri. Şi nicio noapte nu durează la nesfârşit. 😀
Toate trec , tocmai de aceea nu trebuies a ne indarjim sa nu mai trecem peste suparari! Asa cum ais pus si tu fericirea este in noi- atunci de ce nu-ti petreci ami mult timp cu tine pentru a o gasi? Vei reusi cu siguranta sa depasesti tate aceste stari de nemultumire, insa va trebui sa inveti sa-ti fii prietena ce mai buna ca sa te poti imbarbata atunci cand viata ti-o cere. :*