Spovedanie (Autobiografia) – Cautand sensul vieții – Lev Tolstoi (recenzie)

13557808_1258201497532898_3181099935087159424_n

Autor: Lev Tolstoi

Naționalitate: rusă

An apariție: 2016 (la Editura Herald)

Număr pagini: 160

Gen carte: autobiografie

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la: Editura Herald

PREZENTARE

Lumea interioară a unui titan al literaturii clasice ruse ni se dezvăluie cu sinceritate si fara ocolișuri în Spovedania lui Lev Nicolaevici Tolstoi. Descoperim un om cu educație superioară, cultivat, dar frământat de neliniști spirituale și de o îndoială care îl macină lăuntric, aducându-l pe marginea prăpastiei.

Tolstoi analizează întrebările fundamentale ale omenirii în raport cu divinitatea, dorește să afle care este menirea lui în această lume și de ce a fost creat. Avem de-a face cu relatarea unei chinuitoare călătorii spirituale a unui om care la un moment dat a încetat să creadă în Dumnezeu și a pornit pe ceea ce el însuși consideră a fi o cale greșită, un drum al orgoliului, al plăcerilor deșarte, care nu duc nicăieri.

De fapt, autorul se află în căutarea sensului propriei existențe și al vieții în ansamblul ei, iar mărturia sa poate sluji drept punct de plecare pentru o reflecție sinceră și lucidă asupra credinței și sistemului de valori personale.

PĂREREA MEA

Lev Tolstoi (1828- 1910) a fost un autor rus ce a scris celebrele lucrări literare Anna Karenina, Război și pace, Adolescența, Copilăria, Moartea lui Ivan Ilici,Învierea etc. A avut o viață tumultuoasă, dar extrem de interesantă. După moartea mamei sale, Tolstoi este crescut de o mătușă, copilăria sa stând sub semnul unei imaginații ieșite din comun. Este de mic copil vrăjit de povestirea fratelui său, Nicolai, care îi vorbește despre un toiag magic ce are puterea de a distruge răul din inimile oamenilor. Își începe educația la Universitatea din Kazan, studiind limbile orientale, dar se remarcă prin indisciplină și lipsă de interes. În 1847, Tolstoi începe să țină un jurnal al gândurilor și acțiunilor sale. Tolstoi se căsătorește apoi și are parte de o familie numeroasă, cu 12 copii.

Mi se făcuse lehamite de viață, un fel de forță de neînvins mă împingea să fac ceva ca să scap de ea. Nu se poate spune că doream să mă sinucid. Era o forță similară cu năzuința mea anterioară spre viață, dar în sens contrar. Mă străduiam din toate puterile să mă îndepărtez de viață. Gândul la sinucidere mi-a venit la fel de firesc cum îmi veneau mai înainte gândurile despre desăvârșirea vieții.

Fiind o carte autobiografică, iar eu nefiind foarte familiarizată cu acest gen de cărți, vreau să vă spun că am rămas foarte plăcut impresionată de ceea ce am citit în această carte despre viața lui Tolstoi. Mulți dintre citim literatură, dar nu toți ne punem întrebări despre viața autorului, despre modul său de gândire sau despre ideile sale. De Tolstoi nu am citit până acum decât Anna Karenina și Învierea, ambele romane fiind extraordinar de bine scrise.

Revenind la titlul cărții, Spovedanie, am avut senzația încă de la început că mă așteaptă o lectură deosebită, în timpul căreia aveam să descopăr multe fapte interesante despre cel care a fost Tolstoi. Nu cred că mulți dintre voi știu că Tolstoi se îndoia profund de existența lui Dumnezeu și la un moment dat se gândește că sinuciderea (ca mai apoi să considere această idee absurdă) l-ar putea salva din această viață fără sens. Practic, Tolstoi caută mereu sensul existenței și acest lucru l-am observat și în cele două romane ale sale pe care eu le-am citit până acum. Se inspiră în crearea personajelor de roman din propria viață și din viața cunoscuților. Dacă vreți să aflați mai multe secrete din viața sa, în această carte găsiți lucruri foarte interesante.

Nu are rost să ne amăgim. Totul este deșertăciune. Fericit este cel care nu s-a născut, moartea este mai bune decât viața…Trebuie să scăpăm de ea.

Încă de când mi s-a propus din partea editurii să citesc această carte am știut că va fi ceva special pentru mine și că va fi o lectură de suflet cu nu știu dacă am avut parte vreodată. De ce să citiți această autobiografie? Pentru că este povestea de suflet a unuia dintre cei mai mari scriitori ruși din câți au existat vreodată și dacă sunteți cât de cât familiarizați cu opera sa literară, vă propun să nu ratați acest volum destul de subțirel (160 de pagini) care vă va face să înțelegeți mult mai bine opera sa, viața și modul de gândire. Mi s-a părut fascinant să aflu mai multe despre Tolstoi, în ciuda faptului că există multe pagini în care observăm un scriitor pesimist, care încearcă să își răspundă la multe întrebări.

Credința este forța vieții. Dacă omul trăiește, să creadă în ceva. Dacă nu ar crede că trebuie să trăiască pentru ceva, nu ar trăi. Dacă nu vede și nu înțelege caracterul iluzoriu al finitului, trebuie să creadă în infinit. Fără credință nu se poate trăi.

Mulțumesc încă o dată Editurii Herald pentru exemplar și dacă ați citit cartea, vă aștept cu opinii. Dacă încă nu ați făcut-o, vă recomand să o citiți, pentru că nu știți ce pierdeți!

4 Responsesto “Spovedanie (Autobiografia) – Cautand sensul vieții – Lev Tolstoi (recenzie)”

  1. poana spune:

    Frumos. Mi-a placut ce am citit aici si o sa o iau de la biblioteca publica atunci cand o sa duc inapoi cartea luata. Imi doresc sa imif ac un raft cu toate cartile rusesti ale scriitorilor clasici.

  2. Chrysa spune:

    Sa citești și adolescenta și copilăria! Sunt cărți foarte bune

Trackbacks/Pingbacks

  1. Impresii lectură IUNIE 2016 – STIL DE SCRIITOR - […] Spovedanie – Lev Tolstoi ( Este o carte scrisă de Tolstoi ce îmbracă forma unui jurnal personal. Vă recomand…
  2. A trăi fără cap – Douglas Harding – STIL DE SCRIITOR - […] La Editura Herald am descoperit cărți valoroase pe care nu cred că le mai găsim la nicio editură românească.…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: