Currently Browsing: Literatura suedeza

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman (recenzie)

Autor: Fredrik Backman

Naționalitate: suedeză

An apariție: 2012 (la noi, în 2020, la Editura Art)

Gen carte: ficțiune, literatură contemporană

Număr pagini: 433

Nota goodreads: 4.36

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.

PĂREREA MEA

Fredrik Backman este autor suedez și a scris numeroase romane cu mult succes la publicul de toate vârstele. Prima carte de la el pe care am citit-o a fost Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, citită în 2018. Nu i-am făcut o recenzie și chiar nu știu de ce, cu toate că i-am dat maxim de steluțe pe goodreads. Dar probabil că voi face și asta în curând.

Titlul este indiciul clar asupra identității personajului masculin principal – un bărbat ce poartă numele de Ove. Numele tuturor personajelor sunt suedeze, așa că dacă vi s-au părut greu de reținut, este ceva normal. Cine este acest Ove? Este un bărbat morocănos în vârstă de 59 de ani, conduce o mașină Saab la care ține enorm și este un personaj morocănos. Cartea tratează teme precum moartea, suferința, depresia, familia, iubirea, dar apare și o anumită doză de umor. După moartea soției sale, Sonjia, Ove decide că viața sa nu mai are niciun rost și vrea cu tot dinadinsul să se sinucidă.

Încercările sale de a-și lua viața sunt însă întrerupte de anumite evenimente sau personaje. Nu vreau să dau spoilere sau să vă povestesc detalii despre carte care ar strica farmecul lecturii, însă cred că este bine să știți că este posibil ca această carte să vă poarte printr-o mulțime de stări. Am trecut de la râs la plâns după doar câteva pagini. Există anumite scene din carte care nu au cum să te sensibilizeze. (mai mult…)

Moartea lui Ahasverus – Par Lagerkvist (recenzie)

Autor: Par Lagerkvist

Naționalitate: suedeză

An apariție: 1960

Număr pagini: 118

Titlu original: Ahasverus död

Nota mea: 3/5

De la bibliotecă

PREZENTARE

Pär Lagerkvist este scriitorul care a îmbogățit palmaresul cultural al Suediei cu un premiu Nobel pentru literatură pe care l-a câștigat în anul 1951. A debutat ca poet, dar de-a lungul anilor și-a completat interesele literare cu povestiri, romane, eseuri și piese de teatru. Recunoașterea a cunoscut-o după apariția romanului “Piticul”, publicat în 1944. “Moartea lui Ahasverus” e un roman în care întrebările despre bine și rău își găsesc răspuns în gesturile mici pe care un străin le citește în comportamentul unor pelerini aflați în drum spre țara Sfanta. Un han, un străin și credincioșii de toate culorile devin în romanul suedezului filtre pentru analiza subtila a îndemnurilor legiuite de scriptura. Pentru vigoarea artistica și adâncă originalitate cu care a cautat în creația sa răspunsuri la veșnicele întrebări ale omenirii, aceasta este motivația juriului pentru premiul Nobel acordat în 1951 suedezului Pär Lagerkvist, după apariția romanului sau “Barabas”. Motivația rămâne pe deplin potrivită și pentru “Moartea lui Ahasverus”, povestea unor pelerini într-un ev sălbatic, aflați în drum spre Ierusalim și a unui necunoscut care îi însoțește vremelnic. În simplitatea aproape austeră a acestei capodopere se ascunde profunzimea unei sfâșietoare meditații despre păcat, credință, ispășire și despre eliberarea de suferința care vine odată cu darul morții.

PĂREREA MEA

Am luat acest micuț roman de la bibliotecă deoarece mi-am dorit să mai citesc o carte apărută în colecția de la Cotidianul. Am fost atrasă mai ales de titlul neobișnuit și m-am gândit că voi citi foarte repede. Este o carte subțirică, de vreo 118 de pagini, care uimește însă prin complexitatea sa. După ce am terminat cartea mi-a fost greu să îmi dau seama despre ce am citit. Este o carte și puțin ciudățică și poate de aceea. Inițial nu am vrut să îi fac o recenzie, dar cred că merită totuși să vă vorbesc în linii mari despre ea.

Este un roman scris la persoana a III-a care nu are multe personaje și care nu are nici o intrigă complicată. Ceea ce are deosebit însă este amestecul a două teme importante: religia și filosofia. Nu am cunoștințe de filosofie, așa că nu prea mă pot pronunța legat de ideile găsite în carte.

Nu este o carte ușoară și chiar dacă am citit-o repede, cam la fel de repede am uitat detalii care m-au impresionat în timpul lecturii. Dintre personaje cel mai mult m-a impresionat Străinul, un personaj misterios care aduce farmec cărții. Un alt element al cărții care mi-a plăcut au fost descrierile destul de vaste. Prea multe despre acest roman nu vreau să vă dezvălui, așa că invit să o citiți.

Deși eu nu am rezonat foarte bine cu stilul autorului și mă așteptam la cu totul altceva, vă invit totuși să o citiți. S-ar putea să vă placă.

CITATE

S-ar putea să nu fie cel mai greu dintre toate lucrurile să urci un deal și să te lași sacrificat.