Autor: Cella Serghi
Naționalitate: română
An apariție: 1991
Nota mea: 4/5
Alte cărți de aceeași autoare: Panza de paianjen, Cartea Mironei
De Cella Serghi am mai citit Cartea Mironei și Pânza de păianjen, două romane deosebit de frumoase care mi-au rămas întipărite în minte și suflet pentru totdeauna. Mi-a plăcut foarte mult această carte și cred că dacă ar fi să menționez câteva motive pentru care m-a impresionat, cred că nu mi-ar ajunge o zi întreagă. Mai întâi, personajele frumos și abil construite care îți lasă impresia că sunt cât se poate de reale. Nu am putut să nu remarc ca scriitoarea le atribuie cu o subtilă ironie, însușiri de multe ori amuzante.
Disperată, Clemansa dă să puie ceaşca pe pianină, dar, ezitând, de teamă că ar putea s-o păteze, s-o strice, observă că, în stratul de praf, e desenată o mână cu un deget care indică un drum, ca la dentist. O ia într-acolo şi, când ajunge la divan, după ce se împiedică de un covor şi mai varsă un pic de lapte, descoperă samovarul în dosul unei măsuţe turceşti.
Personaje avare, femei în vârstă (Artemiza și Clemansa) care parcă nu se pot resemna cu gândul că viața lor a trecut, un tânăr (Victor) care oscilează între sentimente pentru Voica și pentru Nicoleta. Eu cred că de fapt Victor a iubit-o mereu pe Voica și nu am putut nicio clipă să înțeleg de ce aceste personaje și-au tratat trăirile cu atâta imaturitate și superficialitate. O altă iubire care merge în paralel cu cea dintre Victor și Voica este cea dintre sora geamănă a Voicăi, Geta și Horia, un tânăr cu o personalitate la fel de controversată ca de altfel a multor personaje din roman. (mai mult…)