Grizzly, stăpânul munților – James Oliver Curwood

Autor: James Oiver Curwood

Naționalitate: americană

Titlu original: The Grizzly King: A Romance of the Wild

An apariție: 1915

Nota mea: 5/5

Ecranizare: The Bear (1988)

James Oliver Curwood este un autor profund pasionat de vânătoare, care pornește în aventura vieții sale scriind o carte despre un personaj emblematic, ce nu mai are nevoie de nicio introducere: ursul grizzly. În mod întâmplător, anul trecut am văzut ecranizarea acestui roman – filmul se intitulează The Bear și vi-l recomand cu toată căldura. Am fost iremediabil cucerită de film și extrem de încântată când, nu demult, am descoperit că o carte micuță, rătăcită prin calculatorul meu, este chiar povestea care a stat la baza acestei ecranizări.

Doi vânători pornesc în sălbăticie cu scopul de a vâna animale sălbatice, în special urși. Însă Marele Thor, un urs grizzly impunător, dotat cu o inteligență animală ieșită din comun, nu se lasă prins sub nicio formă. Din contră, între el și vânători se declanșează o urmărire demnă de un film de aventură, al cărei deznodământ îl veți descoperi doar citind cartea. Un element aparte al poveștii îl constituie apariția micului Musckwa, un ursuleț negru rămas orfan de mamă.

Emoția profundă pe care am simțit-o în timpul lecturii se datorează în mare parte acestui pui lipsit de apărare, față de care am resimțit o milă copleșitoare. Nu știu cum reușește autorul, dar din momentul în care începi cartea, te prinde rapid și nu-ți mai dă drumul. Aventurile celor doi urși sunt impresionante: Thor îl învață pe Musckwa să vâneze, îi arată ce înseamnă lupta pentru supraviețuire și, mai presus de toate, îl protejează atunci când este nevoie.

Nu cred că există suficiente cuvinte pentru a descrie pe deplin această carte; cert este că, la final, vânătorii rămân cu o lecție esențială: cel mai bun vânător este acela care știe să lase viața să continue. Prietenia dintre animale și chiar legătura subtilă dintre om și animalele sălbatice sunt surprinzătoare și profund emoționante.

Am rămas cu impresia puternică faptul că animalele sălbatice sunt mult mai blânde decât ni le imaginăm; ele atacă doar atunci când se simt amenințate. Contrastul dintre instinctul matern al unei femele care nu își abandonează puii sub nicio formă și omul capabil, uneori, de gesturi extreme și lipsite de umanitate este pur și simplu tulburător.

Vă recomand cu drag atât cartea, cât și ecranizarea, și vă aștept aici cu o părere.