Currently Browsing: Literatura italiana

Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2015  (2018  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: La tentazione di essere felici

Număr pagini:  248

Nota goodreads: 4.09

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite.

PĂREREA MEA

Lorenzo Marone este un scriitor italian, iar de la el am citit până acum doar această carte. Mai am pe listă o altă carte de a sa, Mâine poate am să rămân. Era pe lista mea de ceva timp Tentația de a fi fericit, însă nu îmi făcusem curaj să o citesc. Despre acest roman am citit doar recenzii pozitive. A fost publicat prima dată în 2015, iar la noi în 2018, la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei. Are un număr redus de pagini (248) și are un stil captivant. A primit numeroase pagini premii literare în Italia (Premio Stresa 2015, Premio Caffe Corretto – Citta di Cave 2016, etc.)

Temele principale ale cărții sunt existența umană, iubirea, prietenia, moartea și bătrânețea. Personajul principal masculin este Cesare Annunziata, un bătrânel simpatic de 73 de ani. Mulți cititori l-au asemănat pe Cesare cu Ove al lui Backman, dar eu nu l-am citit încă, așa că nu îmi pot face o părere. Cartea mi s-a părut super captivantă,am alternat râsul cu plansul (da, este pe alocuri foarte emoționantă) și mi-a părut rău când s-a terminat. Facem cunoștință cu Dante și Sveva( copiii lui Cesare), cu Eleonora( bătrâna pisicărească sărită de pe fix), cu Emma (vecina tânără bătută de soț), cu Marino (vechiul și ramolitul său prieten) și cu Rosanna (femeia cu care are o relație fizică).

Cum mi s-a părut mie Cesare? Un personaj bine conturat și pe care ți-ai dori să îl ai de bunic. Este simpatic, dar este și ironic și acid în gândire. Îl leagă o frumoasă prietenie de ciudata pisicăreasă, deși aceasta nu pare deloc un personaj cu care s-ar împrieteni în mod normal Cesare. O prietenie de o viață îl leagă și de Marino, un bătrânel tot mai răvășit de vârstă, dar și o întâmplare care îi va schimba viața lui Annunziata. Dacă nu ați citit cartea încă, vă recomand călduros să o faceți. Este o carte deosebită care nu trebuie ratată. Dacă însă ați citit-o, vă aștept aici cu impresii.

CITATE

E adevărat, uneori, visele se prezintă la ușa ta, dar numai dacă ai avut grijă să le inviți. Altfel, poți fi sigur că vei petrece seara singur.

Ființa umană e maestră în învârtitul pe loc, numai ca nu atingă obiectivul care o terorizează.

 

Casa de pe colină – Cesare Pavese (recenzie)

cezare-pavese---casa-de-pe-colina-10247074

Autor: Cesare Pavese

Naționalitate: italiană

An apariție: 1948

Titlu original: La casa in collina

Nota mea: 2/5

Despre Pavese nu știam decât că este un scriitor italian destul de apreciat, iar despre carte am aflat mai multe când am citit-o. Am citit acest roman pe kindle și l-am ales aleatoriu dintr-o listă de cărți uriașă. Intenția mea era să citesc un scriitor nou ale cărui cărți îmi sunt total necunoscute. Zis și făcut, însă în ciuda dimensiunilor reduse ale cărții și a faptului că am citit-o destul de repede, nu pot spune că mi-a trezit trăiri anume. După titlu, Casa de pe colină pare că promite, dacă nu o poveste de dragoste ce se desfășoară într-un cadru rustic și minunat, cel puțin o poveste interesantă a unui destin. Nici una, nici alta.

Cândva spuneam colina aşa cum aş fi spus marea sau pădurea. Mă întorceam acolo seara, din oraşul care se întuneca, şi pentru mine colina nu era un loc printre altele, ci o înfăţişare a lucrurilor, un fel de a trăi. Astfel, nu vedeam nici o deosebire între aceste coline şi cele de odinioară unde m-am jucat, copil, şi unde acum trăiesc; acelaşi pământ accidentat şi întortocheat, cultivat şi sălbatic, aceleaşi drumuri, case ţărăneşti şi povârnişuri. Mă urcam acolo seara de parcă rugeam şi eu de furia nocturnă a alarmelor, şi drumurile forfoteau de oameni, bieţi oameni care se împrăştiau să doarmă fie şi prin poieni, ducându-şi salteaua pe bicicletă sau în spate, strigând şi discutând, îndărătnici, naivi şi nepăsători.

Tema cărții a fost, spre surprinderea mea, războiul și lupta pentru supraviețuire a personajului masculin principal, Corrado, într-o lume dominată de sărăcie și nenorociri. Cred că singurul lucru care nu m-a lăsat să abandonez cartea a fost el, Corrado, și asta pentru că vroiam să citesc până la final povestea vieții lui. Cartea nu m-a prins și în mare parte mi s-a părut că este lipsită de esență și acțiune. Dialogurile dintre personaje sunt banale și multe dintre personaje se înscriu în aceeași sferă a banalității. Nu spun că Pavese nu scrie bine, ci că poate am dat eu peste o carte cu care nu m-am conectat aproape deloc. Imaginea Italiei distrusă de război și a personajelor care își duc zilele cu frica în sân ar fi, după părerea mea, un punct mic forte al acestei cărți. (mai mult…)