Un singur cer deasupra lor- Ruxandra Cesereanu

un-singur-cer-deasupra-lor-top-10_1_fullsize

Autor: Ruxandra Cesereanu

Naționalitate: română

An apariție: 2013

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 248

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

Un roman-frescă despre transformările petrecute în Romania de la începuturile obsedantului deceniu comunist până după revoluția din 1989, în care micile istorii ale unor oameni aflați de partea puterii comuniste sau împotriva ei sunt înglobate ți dau contur istoriei mari. Luptători în munți, deportați, detinuți politici, opozanți, disidenți, frontieriști, revoluționari, dar și lideri ai Securității, președinți de stat, torționari, delatori și mulți alții – victime și opresori –, cu toții trăiesc sub același cer, între 1945 și 1991, limitele cronologice ale frescei epice la care autoarea a lucrat un deceniu. Ruxandra Cesereanu propune o sinteză narativă cu vieți și morți controlate de o istorie colectivă violentă, asemănătoare lumii zugrăvite de Varlam Salamov în Povestiri din Kolima.

PĂREREA MEA

Am primit acest volum spre recenzie de la librăria online Târgul Cărții.ro și cred că atunci când am primit cartea mă așteptam la o altfel de poveste, una mai dulce și clar nu despre comunism. Așa că subiectul cărții a fost pentru mine încă de la început o surpriză. Nu știu extrem de multe lucruri despre comunism, m-am născut chiar în 1989, anul în care comunismul a căzut. Așa că ceea ce știu despre acest regim crunt este de la familie, apropiați și televiziune.

Dar îi venea uneori să plece de tot, să lase lumea. Dar unde naiba să plece? Țara asta ca un tavan care îi cădea peste cap. Țara asta smolită de mizerie.

Scriitoarea Ruxandra Cesereanu ne propune în acest volum micuț (248) o incursiune în lumea comunismului și în viața mai multor tipologii de oameni care au trăit acele timpuri grele. Mâncarea pe cartelă, deportarea, Securitatea, lipsa libertății de exprimare, avorturile făcute pe ascuns sunt câteva dintre elementele pe care le veți întâlni în această carte deosebită. Un minus al cărții pe care eu l-am găsit (motiv pentru care i-am dat 4 din 5 steluțe pe goodreads) este faptul că mi-aș fi dorit mai puține personaje și o poveste care să le intersecteze existența, nu o prezentare separată.

Nu puteai să o iei la goană și ceilalți să nu știe, trebuia să spui unde te duci, când vii, ce vei face când te întorci.

Stilul cărții este destul de accesibil, deși de multe ori am avut impresia că mă pierd în atât de multe detalii. Cesereanu prezintă într-un mod exact cum au perceput și trăit românii perioada comunistă și cred eu că o face într-un mod cum nu mulți scriitori reușesc. Tema cărții este una istorico-socială, iar titlul face referire la existența dură a oamenilor care sălășluiesc în aceeași lume dominată de sărăcie, cruzime și absurditate. Pentru că după părerea mea, asta a însemnat comunismul: o perioadă groaznică în care mulți au murit nevinovați și în care libertatea nu exista.

Așa că stătea în cumpănă: copilul acesta fusese totuși făcut din dragoste ori, poate mai mult din poftă, dar chiar și așa era un copil care ar fi avut dreptul să trăiască. Dar, firește, decât să-l piardă definitiv pe Gabriel, decât să vadă cum plăcerile lor se duc la naiba-n praznic, Anda era dispusă să facă avort.

Personajele cărții sunt mai mult decât numeroase și poartă nume simple, la fel ca viața lor: Petru, Călin, Dănuț, etc. Fiecare dintre ei este unic, are povestea sa, propriile sale mici bucurii, griji și lipsuri. Anumite pagini ale cărții mi s-au părut totuși prea crude și vă recomand ca înainte să o citiți, să vă pregătiți psihic pentru ce urmează. Sunt convinsă că cei născuți înainte de 1989 vă veți regăsi în multe povești de viață ale cărții, așa că vă recomand călduros să o citiți și să reveniți cu păreri. Este o carte realistă, care nu omite nicio latură a comunismului și cred cu tărie că merită citită.

Mulțumesc Târgul Cărții.ro pentru exemplar! Pe site-ul lor găsiți cărți noi și aproape noi la prețuri foarte bune.

No Responsesto “Un singur cer deasupra lor- Ruxandra Cesereanu”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Top cărți 2016 – STIL DE SCRIITOR - […] Un singur cer deasupra lor – Ruxandra Cesereanu […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: