Autor: Dan Lungu
Naționalitate: română
An apariție: 2004 (la Editura Polirom)
Gen carte: ficțiune
Număr pagini: 240
Nota goodreads: 4.02
Nota mea: 3/5
DESCRIERE
Ne aflăm la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceaușiste, cu putin timp inaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionară, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub regimul “puterii populare”, primește un telefon de la Alice, fiica sa, emigrată în Canada, prin care este îndemnată “să nu voteze cu foștii comuniști”. Acest telefon, urmat de alte discuții în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul și căutându-și justificări, în ochii ei și ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor si (auto)ironie, ne intoarcem spre copilaria și adolescența Emiliei, intrăm în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură, pulsăm în ritmurile vietii cotidiene și întelegem din interior problemele epocii.
PĂREREA MEA
Dan Lungu este scriitor și profesor universitar la UAIC Iasi, la catedra de Sociologie. A scris numeroase romane, iar Sunt o babă comunistă este primul roman pe care eu l-am citit. Cu siguranță nu va fi ultimul. Mai am pe listă Raiul găinilor, Fetița care se juca de-a Dumnezeu și În iad toate becurile sunt arse.
Deși am citit cartea în luna ianuarie, mi-a luat destul timp ca să mă adun și să scriu o recenzie. Adevărul este că s-au strâns multe lecturi despre care eu nu am scris niciun rând. Și e păcat, deoarece am descoperit cărți bune care merită recomandate. Revenind la cartea lui Dan Lungu, a fost o lectură destul de plăcută, iar tema abordată (comunismul și viața din timpul său) nu are cum să nu te atragă.
Naratoarea este Emilia Apostoae, o femeie în vârstă care rememorează atât scene de după comunism, cât și din timpul său. Aceasta ne oferă detalii despre Alice, fiica plecată în Canada și care urmează să se mărite cu un canadian, cât și despre vizita făcută de cei doi în România. Stilul este încărcat de umor. dar am remarcat și o ironie fină.
Eu m-am născut fix în 1989, cu câteva luni înainte de căderea comunismului, așa că tot ce știu despre asta este de la rude și apropiați. Probabil că cei care au trăit în timpul acestui regim dur și plin de restricții se regăsesc mai multe în cele scrise de autor. Cartea are un aer de povestire, de rememorare și poate fi o lectură potrivită dacă vrei să afli punctul de vedere ale babei comuniste despre acele timpuri. Însă există și momente de nostalgie, în care Emilia își amintește de copilărie, de viața grea de la țară și de faptul că vrea să locuiască la oraș. Sunt chiar și câteva secvențe interesante legate de cum l-a cunoscut pe soțul ei.
În linii mari, cartea mi-a plăcut, dar cumva simt că nu mi-a întrunit așteptările. Mă așteptam la ceva mai mult decât o carte sub forma unor memorii. Poate la un fir narativ mai complex. Sunt aduse în prim-plan detalii care nu sunt relevante și omise altele care erau importante. Spre exemplu, bancurile despre Ceaușescu nu mi s-au părut relevante, mai ales că multă lume le cunoaște deja. Dar eu sunt subiectivă și acesta este doar punctul meu de vedere.
Dacă nu l-ați citit încă pe Dan Lungu, vă recomand să o faceți. Eu cu siguranță voi mai citi și altceva scris de dânsul, mai ales pentru că vreau să îmi fac o părere mai clară despre cărțile sale. Nu cred că poți citi doar o carte și gata, știi dacă un autor îți place sau nu. Pe goodreads i-am oferit 3 steluțe (ar fi undeva la 3.5) și asta pentru că mă așteptam la mai mult. Eu simt că romanul a fost prea scurt și putea fi ceva mai dezvoltat.
Lasă un răspuns