Educație sentimentală – Gustave Flaubert (recenzie)

Autor: Gustave Flaubert

Naționalitate: franceză

Titlu original: L’Education sentimentale

An apariție: 1869

Nota mea: 3/5

Prima carte a lui Flaubert pe care am citit-o în liceu a fost Doamna Bovary și țin minte că îmi plăcuse stilul scriitorului. După lectura romanului Educație sentimentală am înțeles că gusturile în materie de lectură se mai pot schimba. Nu spun că este o carte rea, ci dimpotrivă. Este bine scrisă( având în vedere că apare în 1869), iar Flaubert a îmbinat teme majore: politica, istoria, iubirea și prietenia.

Romantica din mine a citit cu nesaț paginile în care apăreau Frederic Moreau și iubirile sale, dar cum nu mi-a plăcut niciodată istoria, acele pagini despre revoluție și combatanți, m-au lăsat rece. Am citit și acest roman greu, în vreo 5 zile  și la final am răsuflat ușurată că s-a terminat. Istoria și politica din carte începeau să mă facă să îmi pierd interesul pentru carte. Multe pagini sunt în plus, iar societatea franceză din acele timpuri este prezentată într-un mod aparte. Titlul cărții mi s-a părut puțin ambiguu, și asta pentru că nu este un manual care cuprinde sfaturi legate de sentimentele umane, ci mai degrabă istoria unei vieți complexe, cum este cea a lui Frederic.

Frederic trăiește o dramă existențială și certitudini diverse: caută iubirea, dar nu o găsește acolo unde trebuie, are probleme financiare și înșală femeile. La inceputul romanului, l-am perceput pe Frederic ca un tânăr care ar putea avea un viitor strălucit, dar mai apoi mi-am dat seama că Flaubert i-a rezervat un alt destin. Despre ce este vorba, vă las să aflați dacă veți citi cartea.

Romanul este unul clasic și conține pagini întregi în care sunt descriși oameni și locuri într-un mod aparte. Această carte mi-a amintit de stilul cărților lui Balzac și Zola. Și într-o anumită măsură de Dama cu camelii a lui Dumas. Balzac, Zola, Dumas și Flaubert vin cu o prezentare a unei societăți decăzute, în care prostituția era realizată fățiș. Existau femei întreținute care nu aveau sentimente pentru nimeni, ci numai iubire fată de avere, lux și bani. Acesta cred că este elementul inedit care m-a fascinat la Educație sentimentală: descrierea societății franceze a secolului al XIX-lea. Vă invit să citiți cartea și să reveniți aici cu o opinie!

CITATE

Sena, gălbuie, ajungea până aproape de planşeul podurilor. Răspândea răcoare. Frédéric o aspiră din toate puterile, savurând acel aer bun al Parisului, care pare a conţine efluvii de iubire şi emanaţii intelectuale; se înduioşa când văzu prima trăsură. Îi plăceau până şi pragurile acoperite cu paie ale negustorilor de vin, până şi lustragiii cu cutiile lor, până şi băieţii de băcănie care îşi scuturau tigăile de prăjit cafea. Femei mergeau cu paşi mărunţi sub umbrele; se apleca să le vadă faţa, o întâmplare ar fi putut-o face să iasă pe doamna Arnoux.

„Şi totuşi, îşi iubeşte nevasta!” se gândea Frédéric, pe când se întorcea acasă; şi îl socotea un om necinstit. Îi reproşa lui duelul, ca şi cum pentru dânsul îşi riscase adineauri viaţa. Dar îi era recunoscător lui Dussardier pentru devotamentul său; comisul, la insistenţele sale, ajunse în curâncí să vină la el în fiecare zi.

Catherine, în gelozia ei, se aştepta să nu poată suferi copila. Dimpotrivă, o iubi. O copleşi cu îngrijiri, atenţii şi mângâieri, ca să-i înlocuiască mama şi să o facă odioasă, lucru uşor pentru că doamna Éléonore o neglija complet pe fetiţă, preferind să trăncănească cu furnizorii. A doua zi după căsătoria ei chiar, se duse să facă o vizită la subprefectură, nu mai tutui servitoarele şi crezu că trebuie, ca să aibă maniere frumoase, să fie severă cu copilul ei. Stătea de faţă la lecţii; profesorul, un bătrân funcţionar de la primărie, nu se pricepea.