Autor: Bernard Malamud
Naționalitate: americană
Titlu original: The Magic Barell and Other Stories
An apariție: 1950
Nota mea: 4/5
Număr pagini: 232
Premii: National Book Award for Fiction (1959)
Tip carte: povestiri
Bernard Malamud a fost profesor și autor a 8 romane și volume de povestiri. Deși până acum nu citisem nimic de el și nici măcar nu auzisem nimic de acest scriitor, am avut plăcuta surpriză să dau peste volumul său de povestiri intitulate Lada fermecată. Sinceră să fiu, nu prea am citit multe povestiri din literatura universală și asta pentru că prefer de o mie de ori romanele, care au mai multe personaje și au o acțiune mai complicată. Însă acest volum de povestiri chiar mi-a plăcut și m-a impresionat profund. Valorile sociale, omul de rând sau frământările sufletești sunt câteva dintre temele incluse în aceste povestiri, acestea având rolul de a-l purta pe cititor într-o lume aparte.
Latura camerei din apropierea lui era înţesată cu scaune rupte, birouri vechi, o masă cu trei picioare, rafturi cu ustensile de bucătărie şi tot felul de aparate casnice. Dar nu se vedea nici urmă de Salzman sau de lada sa fermecată, care fusese şi ea rodul imaginaţiei acestuia. Dar un miros de de peşte prăjit i-a înmuiat picioarele lui Leo.
Lada fermecată se dovedește a fi o carte care te poartă într-o lume ireală, în care fiecare personaj își duce soarta grea cum poate. Cartea are 13 povestiri, una mai surprinzătoare ca alta! Una dintre ele poartă chiar numele volumului, Lada fermecată. Lada fermecată apare abia la finalul volumului și știți cum se spune: ce e mai bun, vine la urmă. În această povestire interesantă este urmărită relația dintre Leo Finkle (un rabin necăsătorit) și Pinye Salzman (care se ocupă cu aranjarea căsătoriilor). Primul este în căutarea unei soții, iar cel de al doilea vine cu tot felul de soluții la dorința sa. Lada fermecată este o metaforă pentru locul în care Pinye ține tot felul de fotografii cu posibile mirese pentru clienții săi.
Ignace urmări cum uşa se deschise încet. Spre surpriza sa se trezi că este speriat de apariţia bătrânului, în timp ce deschidea uşa, părea că este un cadavru care îşi reglează capacul coşciugului. Dar deşi părea mort, vocea sa era cât se poate de reală. I se ridica din gât, extrem de aspră, aruncând blesteme asupra tuturor anilor vieţii lui Ignace. Ochii îi erau înroşiţi, obrajii supţi, iar smocul de barbă îi tresaltă agitat. Părea că slăbeşte pe măsură ce strigă.
Acest volum de povestiri este cu totul altfel decât orice am citit până acum și vă spun cu mâna pe inimă că ador stilul acestui scriitor. Mi se pare remarcabil felul în care scrie și creează personajele în jurul cărora țese povești de viață deosebite. Însă dacă m-ați întreba care povestire mi-a plăcut mai mult, v-aș spune că aceasta este Bocitoarele, a doua povestire a cărții. Așadar, dacă v-am făcut curioși, nu ezitați să citiți cartea!
— Eva, i-am spus, eşti o tânără femeie drăguţă, ai doar treizeci şi opt de ani. Nu-ţi irosi viaţa aici. Nu o arunca la gunoi – scuză-mă că îţi spun astfel – pentru amărâta asta de mie de dolari de la soţul tău mort. Crede-mă, cunosc câte ceva despre astfel de magazine. După treizeci şi cinci de ani de experienţă, recunosc un loc fără speranţă când văd unul. Mai bine du-te undeva şi caută-ţi un loc de muncă. Eşti încă tânără. Poate vei întâlni pe cineva şi te vei recăsători.
Lasă un răspuns