Frumuseți monstruoase – Marina Neagu (recenzie)

Autor: Marina Neagu

Naționalitate: română

An apariție: 2016

Număr pagini: 213

Gen carte: fantasy

Puteți găsi cartea AICI

Primită de la : Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Lara ştie că, pentru ea, tentaţiile întunecate sunt foarte mari. Crescută şi protejată de un preot–gardian, reuşeste până la vârsta de 18 ani să îşi ţină în frâu pornirile demonice. Dar când se mută în Valea Îngerilor, Lara află că existenţa ei nu este întâmplătoare.
Gardienii, soldaţi ai îngerilor, sunt crescuţi şi instruiţi să distrugă toate umbrele, fiice ale demonilor. Şi Lara este una dintre ele. Cu toate că a reuşit să se ascundă de gardieni timp de 18 ani, odată cu noua ei mutare, se trezeşte nu numai înconjurată de aceştia, dar şi nevoită să accepte o legătură specială cu unul dintre ei.
Noua alianţă îi oferă Larei prima dragoste, dar şi riscul de a plăti cu propria viaţă şansa de a elimina definitiv umbrele.

PĂREREA MEA

De Marina Neagu am aflat abia atunci când am primit coletul de la Editura Quantum Publishers, colet ce cuprindea și cărțile lui Theo Anghel (Chaos, Întoarcerea și Rochia aurie). Spre surprinderea mea, deși nu am citit prea multe cărți fantasy până acum, nu am putut să las cartea din mână până la final.

Chiar îmi imaginam după vreo 20 de pagini cum ar fi ca această carte să aibă o ecranizare. Cred că ar fi ceva excelent, deoarece povestea din carte este atât de captivantă și cuprinde atât de mult mister și acțiune, încât pare ireal că toate astea încap în doar 213 pagini. Cred că puteam citi și 2000 de pagini, nu cred că m-aș fi plictisit nicio secundă. Am două mari regrete: faptul că a fost mult prea scurtă (îmi doream mai multe pagini) și tare mult mi-aș dori o continuare.

Titlul cărții este intrigant: frumusețile monstruoase sunt niște ființe supranaturale ce poartă numele de umbre și, pe cât de atrăgătoare sunt la suprafață, pe atât de putrede sunt în interior. Nu au suflet, inimă și nici sentimente omenești. Nu am să încep acum să vă povestesc subiectul cărții, ci vreau să încerc să vă împărtășesc părerea mea sinceră despre acest roman fantastic.

Mi-a plăcut extrem de mult, lucru de care nu eram foarte sigură la început. Când dau peste un autor nou pentru mine sunt de obicei sceptică, însă de această dată (ca și în cazul lui Theo Anghel) am avut surpriza și bucuria să fac cunoștință (la modul virtual) cu o scriitoare româncă tânără și talentată.

Tema cărții este fantastică, dar alături de fantastic mai sunt surprinse și relațiile de dragoste (Lara și Adrian), relațiile dintre părinți și copii (Adrian și părinții lui), relațiile dintre frați (Vlad și Adrian), relațiile de prietenie (Clarisa și Lara), etc.

Lara este personajul feminin al cărții, jumătate înger și jumătate umbră, o ființă care încearcă din răsputeri să stea izolată și să se ascundă de oameni. Toate acestea până se mută la o școală nouă și o cunoaște pe excentrica Clarisa. Vă pot spune doar că dacă la început am admirat-o pe Clarisa, spre final am detestat-o. Cei care ați citit cartea, știți de ce spun asta.

Cum am mai spus deja, există foarte mult mister și suspans în toate acele 200 și un pic de pagini și nu cred că a fost vreun moment în care să observ o acțiune banală. Dimpotrivă. Personajele sunt destul de numeroase și fiecare este construit într-un mod aparte. Lupta dintre bine și rău (gardieni, îngeri și umbre) face din acest roman o carte mirifică despre care vei putea vorbi o zi întreagă și pe care nu o vei uita vreodată. Cel puțin așa va fi în cazul meu. Nu a fost nimic în carte care să nu îmi placă.

Așadar vă recomand din suflet această carte și aș aprecia dacă ați lăsa aici păreri despre carte. Pentru cei care ați citit cartea, v-a plăcut?

CITATE

Îngerii nu coborau printre oameni, decât pentru a crea un gardian și nicidecum să întrețină relații amoroase cu aceștia. Rolul gardienilor era bine stabilit și acest rol se limita la a fi intermediari între cei de sus si restul.

Ochii i s-au deschis și, când și-a îndreptat privirea spre mine, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Privirea lui mă ardea. Apoi s-a desprins de perete și a intrat în casă, fără să se uite înapoi.

Oasele îi trosneau în timp ce făcea asta, de parcă atunci se adunau, sudându-se din nou în locurile în care fuseseră frânte, iar rânjetul de pe fața ei schimonosită de durere zbârlea tânărului părul de pe ceafă.