Currently Browsing: Literatura italiana

Mâine poate am să rămân – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2017 (2020  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: Magari domani resto

Număr pagini:  328

Nota goodreads: 3.90

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Într-un Napoli descris cu atâta vivacitate și culoare, încât pare să se audă în fundal muzica lui Pino Daniele, romanul Mâine poate am să rămân aduce în prim-plan, pe lângă personaje savuroase și complexe, o concretețe a cotidianului care îl face deseori pe cititor să creadă că și el e protagonist în această poveste din Cartierele Spaniole. În 2017 a primit Premio Selezione Bancarella.

Luce di Notte (adică „lumină de noapte“, un oximoron onomastic impus de un tată aventurier), o tânără avocată în blugi și mereu călare pe legendara Vespa portocalie, se revoltă împotriva tuturor: a unei mame tăcute și conservatoare, a iubitului care a părăsit-o, a amintirii tatălui plecat de acasă nu se știe de ce, a proprietarului biroului de avocatură unde lucrează, care crede că poate ține bătrânețea departe seducând cât mai multe femei. Își pune tot mai des problema să părăsească orașul Napoli și, asemenea fratelui ei, să urmeze visul italian de a se stabili în nord. Viața ei însă începe să capete alte înțelesuri din clipa în care se ivesc trei prietenii mai puțin obișnuite: cu un câine de pe stradă, cu vecinul său, un fost om al mării, ajuns într-un scaun cu rotile, dar mai ales cu un copil de șapte, opt ani, pe care și-l dispută părinții aflați în divorț. Dar poate dragostea adevărată să apară în acest oraș din care Luce își dorește să evadeze?

PĂREREA MEA

Deși am citit cartea asta la începutul lui 2022, în ianuarie, mi-a luat ceva timp ca să mă adun și să scriu câteva cuvinte despre ea. Nu a fost o lectură proastă, dar comparând-o cu alt roman citit de la Marone, mult inferior. Dacă vreți să citiți impresiile mele despre Tentația de a fi fericit, o carte de 5 steluțe, o puteți face aici.

Scriitor italian de succes, Lorenzo Marone mai are un roman tradus la noi la care sper să ajung într-o zi, Un băiat ca toți ceilalți. Și în acest roman, la fel ca în Tentația de a fi fericit, accentul se pune pe destinul uman și pe suișurile și coborâșurile pe care viața ni le rezervă. Titlul bine ales mă duce cu gândul la alegerile pe care de multe ori suntem nevoiți să le luăm. Uneori trebuie să rămâi sau să pleci. De ce se numește romanul așa și care este de fapt contextul – vă invit să citiți cartea și să descoperiți. (mai mult…)

Tentația de a fi fericit – Lorenzo Marone (recenzie)

Autor: Lorenzo Marone

Naționalitate: italiană

An apariție: 2015  (2018  la editura Humanitas)

Gen carte: ficțiune, roman

Titlu original: La tentazione di essere felici

Număr pagini:  248

Nota goodreads: 4.09

Nota mea: 5/5

DESCRIERE

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul său la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite.

PĂREREA MEA

Lorenzo Marone este un scriitor italian, iar de la el am citit până acum doar această carte. Mai am pe listă o altă carte de a sa, Mâine poate am să rămân. Era pe lista mea de ceva timp Tentația de a fi fericit, însă nu îmi făcusem curaj să o citesc. Despre acest roman am citit doar recenzii pozitive. A fost publicat prima dată în 2015, iar la noi în 2018, la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei. Are un număr redus de pagini (248) și are un stil captivant. A primit numeroase pagini premii literare în Italia (Premio Stresa 2015, Premio Caffe Corretto – Citta di Cave 2016, etc.)

Temele principale ale cărții sunt existența umană, iubirea, prietenia, moartea și bătrânețea. Personajul principal masculin este Cesare Annunziata, un bătrânel simpatic de 73 de ani. Mulți cititori l-au asemănat pe Cesare cu Ove al lui Backman, dar eu nu l-am citit încă, așa că nu îmi pot face o părere. Cartea mi s-a părut super captivantă,am alternat râsul cu plansul (da, este pe alocuri foarte emoționantă) și mi-a părut rău când s-a terminat. Facem cunoștință cu Dante și Sveva( copiii lui Cesare), cu Eleonora( bătrâna pisicărească sărită de pe fix), cu Emma (vecina tânără bătută de soț), cu Marino (vechiul și ramolitul său prieten) și cu Rosanna (femeia cu care are o relație fizică).

Cum mi s-a părut mie Cesare? Un personaj bine conturat și pe care ți-ai dori să îl ai de bunic. Este simpatic, dar este și ironic și acid în gândire. Îl leagă o frumoasă prietenie de ciudata pisicăreasă, deși aceasta nu pare deloc un personaj cu care s-ar împrieteni în mod normal Cesare. O prietenie de o viață îl leagă și de Marino, un bătrânel tot mai răvășit de vârstă, dar și o întâmplare care îi va schimba viața lui Annunziata. Dacă nu ați citit cartea încă, vă recomand călduros să o faceți. Este o carte deosebită care nu trebuie ratată. Dacă însă ați citit-o, vă aștept aici cu impresii.

CITATE

E adevărat, uneori, visele se prezintă la ușa ta, dar numai dacă ai avut grijă să le inviți. Altfel, poți fi sigur că vei petrece seara singur.

Ființa umană e maestră în învârtitul pe loc, numai ca nu atingă obiectivul care o terorizează.

 

Lovebook – Simona Sparaco (recenzie)

Autor: Simona Sparaco

Naționalitate: italiană

An apariție: 2009 (2012 la Editura Allfa )

Gen carte: roman, dragoste, chick lit, ya

Număr pagini: 211

Nota goodreads: 3.32

Nota mea : 4/5

PREZENTARE

Solidea îl întâlnește pe Edoardo pe băncile școlii și se îndrăgostește iremediabil, fără a ajunge să aibă o relație adevărată. Cincisprezece ani mai târziu, după ce a fost părăsită în mod umilitor după o relație amoroasă de nouă ani, Solidea își conștientizează brusc condiția: fără iubit, fără studii superioare, fără slujbă sau carieră de succes lucrând ca vânzătoare în papetăria înființată de străbunicul ei. Totuși, speranța renaște odată cu descoperirea Facebook-ului și a posibilităților oferite de această vastă rețea. Gratie tehnologiei, vechea sa iubire își face apariția din nou, aducând cu sine un final neașteptat. Iar când în calea celor doi îndrăgostiți apar obstacole reale, asemenea perfidei iubite a lui Edoardo, Claudia, e nevoie de mai mult decât de soartă și de o rețea de socializare pentru ca cei doi să se poată reuni.

PĂREREA MEA

Dacă doriți să citiți o carte draguță, amuzantă și care să vă prindă de la prima pagină, Lovebook este fix ceea ce căutați. Pe goodreads nu are o notă promițătoare, ba am dat și peste câteva reviewuri ale nemulțumiților, dar mie mi-a plăcut. Depinde mult de gustul fiecăruia, bineînțeles. Nu e capodoperă, nu e foarte complexă, dar a mers la sufletul meu și acolo a rămas.

Printre temele cărții se numără iubirea, dar și relațiile de familie, iar ambele teme sunt destul de bine conturate. Titlul este legat de facebook, care în carte a luat denumirea de lovebook, un fel de carte a iubirii. Povestea începe simplu și se încheie frumos. Cartea este prezentată alternativ din două perspective: cea a lui Sole și cea a lui Edoardo. Fiecare își povestește viața și întâmplările prin care trece.

O cunoaștem pe Solidea, o tânără care se vrea liberă și cu o viață a sa, dar care este prinsă captivă în amintirile unei relații de 9 ani, la care este nevoită să renunțe. Familia are prejudecăți, gândire obtuză și da, o generație care nu îi înțelege pe cei tineri. Sole vrea altceva, convinsă fiind că viața este un vârtej care se tot învârte cu ea continuu. Matteo, fostul iubit al fetei, mi s-a părut un personaj care nu știe ce vrea de la viață și perfect imatur.

Sora lui Sole și cea mai bună prietenă a sa, Federica, sunt cele care o introduc pe Solidea în lumea misterioasă a facebook-ului. Ei bine, un alt personaj, dacă pot să îl numesc așa, este Matita, cățelușa grasă a lui Sole, extrem de haios și delicios. Nu face excepție nici prietenul gay, un bărbat cu capul în nori, mereu în belele și veșnic îndrăgostit.
(mai mult…)

Gramatica lui Dumnezeu – Stefano Benni (recenzie)

nemira-3938

Autor: Stefano Benni

Naționalitate: italiană

An apariție: 2016 (la editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:264

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Domnul Remo și câinele Boomerang se avântă într-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste și îi îngrozește pe însoțitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat într-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevrează pe cai de neînțeles viețile oamenilor. Iar „dintre zeii plăsmuiți de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singurătăți a făcut o zi de fericire“.

Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii și mai ales al singurătăților. Comicul infernal, grotescul și absurdul se întâlnesc în 25 de povești în care trăiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, șarlatani, divinități antice și multe creaturi enigmatice, iar viața își vede liniștită de frumusețile și de cruzimile ei.

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la editura Nemira care este cel mai nou colaborator al blogului și căreia țin să îi mulțumesc pentru seriozitate și promptitudine. Când am primit cartea am crezut că este un roman, nicidecum o carte de povestiri.

Până de curând nu eram fana povestirilor, dar a fost suficient să dau peste câteva cărți interesante care să îmi schimbe părerea. Acest volum de nici 300 de pagini a fost pentru mine o adevărată surpriză și una extrem de plăcută. Cum să nu vrei să îl citești când are un  titlu atât de sugestiv și o copertă atât de luminoasă?

Volumul de față cuprinde 25 de povestiri, unele mai scurte, altele mai lunguțe. Recunosc însă că nu m-au captivat chiar toate, o parte dintre ele fiind parcă prea scurte.

Tema principală a povestirilor este singurătatea și este surprins felul în care fiecare personaj al povestirilor caută să scape de ea. În prima povestire a cărții, Boomerang, întâlnim un bărbat care dorește să scape de câinele său, dar ca un dat al sorții, va fi urmărit de acesta până în ultima sa clipă. Aparent pare o povestire banală, dar are un final care te trezește brusc la realitate. Așa se întâmplă și cu celelalte povestiri: fiecare are un final care tulbură. (mai mult…)

Casa de pe colină – Cesare Pavese (recenzie)

cezare-pavese---casa-de-pe-colina-10247074

Autor: Cesare Pavese

Naționalitate: italiană

An apariție: 1948

Titlu original: La casa in collina

Nota mea: 3/5

Despre Pavese nu știam decât că este un scriitor italian destul de apreciat, iar despre carte am aflat mai multe când am citit-o. Am citit acest roman pe kindle și l-am ales aleatoriu dintr-o listă de cărți uriașă. Intenția mea era să citesc un scriitor nou ale cărui cărți îmi sunt total necunoscute. Zis și făcut, însă în ciuda dimensiunilor reduse ale cărții și a faptului că am citit-o destul de repede, nu pot spune că mi-a trezit trăiri anume. După titlu, Casa de pe colină pare că promite, dacă nu o poveste de dragoste ce se desfășoară într-un cadru rustic și minunat, cel puțin o poveste interesantă a unui destin. Nici una, nici alta.

Cândva spuneam colina aşa cum aş fi spus marea sau pădurea. Mă întorceam acolo seara, din oraşul care se întuneca, şi pentru mine colina nu era un loc printre altele, ci o înfăţişare a lucrurilor, un fel de a trăi. Astfel, nu vedeam nici o deosebire între aceste coline şi cele de odinioară unde m-am jucat, copil, şi unde acum trăiesc; acelaşi pământ accidentat şi întortocheat, cultivat şi sălbatic, aceleaşi drumuri, case ţărăneşti şi povârnişuri. Mă urcam acolo seara de parcă rugeam şi eu de furia nocturnă a alarmelor, şi drumurile forfoteau de oameni, bieţi oameni care se împrăştiau să doarmă fie şi prin poieni, ducându-şi salteaua pe bicicletă sau în spate, strigând şi discutând, îndărătnici, naivi şi nepăsători.

Tema cărții a fost, spre surprinderea mea, războiul și lupta pentru supraviețuire a personajului masculin principal, Corrado, într-o lume dominată de sărăcie și nenorociri. Cred că singurul lucru care nu m-a lăsat să abandonez cartea a fost el, Corrado, și asta pentru că vroiam să citesc până la final povestea vieții lui. Cartea nu m-a prins și în mare parte mi s-a părut că este lipsită de esență și acțiune. Dialogurile dintre personaje sunt banale și multe dintre personaje se înscriu în aceeași sferă a banalității. Nu spun că Pavese nu scrie bine, ci că poate am dat eu peste o carte cu care nu m-am conectat aproape deloc. Imaginea Italiei distrusă de război și a personajelor care își duc zilele cu frica în sân ar fi, după părerea mea, un punct mic forte al acestei cărți.

(mai mult…)

« Older Entries