În acest an mi-am propus să citesc un număr mai mic de cărți față de anii precedenți, iar pe goodreads am setat 5o de cărți. Și am reușit să citesc un număr de 51 de cărți. Ceea ce nu este rău, deoarece am multe cărți groase citite (de peste 500 sau 700 de pagini chiar). În acest an am descoperit autori noi, am citit literatură clasică (care este prima mea dragoste în materie de cărți) sau am citit thrillere și cărți captivante. Cred că am acoperit multe genuri literare, dar asta probabil într-un alt mini-articol.
Am făcut așadar un top 10 al cărților citite în acest an, după cum urmează. Dacă doriți să citiți impresiile mele, puteți citi fiecare recenzie făcând click pe linkuri:
Toate cărțile au primit 5/5 steluțe pe goodreads.
Autor: John Steinbeck
Naționalitate: americană
An apariție: 1939 (2013 la Editura Polirom)
Gen carte: ficțiune, literatura clasică, familie, dramă
Număr pagini: 600
Titlu original: The Grapes of Wrath
Nota goodreads: 3.98
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Este un roman realist american scris de John Steinbeck și publicat în 1939 de Editura Viking. A primit National Book Award și Premiul Pulitzer pentru ficțiune și a avut un rol proeminent în acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 1962.
Are loc în timpul marii crize economice, romanul se concentrează asupra familiei Joad, o familie săracă de fermieri. Aceștia au ajuns să fie arendași acasă în Oklahoma din cauza secetei, a dificultăților economice, a schimbărilor din industria agricolă și a executărilor silite ale băncilor care îi obligă pe arendași să nu mai lucreze. Datorită situației lor aproape fără speranță și, în parte, pentru că sunt prinși în Dust Bowl, au plecat în California, împreună cu alte mii de „Okies” după locuri de muncă, pământ, demnitate și viitor.
PĂREREA MEA
John Steinbeck este un autor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. De la acest autor am mai citit până acum Perla (4/5 ♥), La Răsărit de Eden ( 4/5 ♥), Șoareci și oameni (3/5 ♥) și Iarna vrajbei noastre (2/5 ♥). Să zicem că cel mai mult mi-a plăcut La Răsărit de Eden, pe care doresc să o recitesc la un moment dat.
Fructele mâniei a apărut prima dată în 1939 și este un roman realist care prezintă fapte din timpul marii crize economice. Ca teme, întâlnim tema realistă, cu tot ce cuprinde ea, de la moarte, suferință, boală, crimă, violență, până la opresiuni de tot felul. Titlul este o metaforă pentru suferințele îndurate de personajele cărții, dar există și o referință biblică (iar astfel de referințe apar des în carte, deoarece unul dintre personaje este un fost preot).
Cadrul acțiunii este reprezentat de America, mai exact Oklahoma și California (pentru multe dintre personaje, un tărâm al făgăduinței). Personal, am citit cartea în vreo 10 zile. Și din cauza stilului complex, dar și din cauza perioadei aglomerate. Cartea are un număr generos de pagini (ediția de la Polirom are 600) și ne este prezentată povestea tragică a familiei Joad. Romanul are foarte multe personaje, iar majoritatea mi s-au părut super bine construite. (mai mult…)
Autor: Isabel Allende
Naționalitate: chiliană
An apariție: 2006 (2009 la editura Humanitas)
Gen carte: ficțiune, roman istoric, realism magic
Număr pagini: 312
Nota goodreads: 3.95
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Nimic nu părea să o predestineze pe Inés Suárez, o croitoreasă spaniolă frumuşică şi modestă, unei vieţi ieşite din comun. Însă Inés se hotărăşte să-şi regăsească soţul, plecat la război dincolo de Ocean, şi astfel tânăra ajunge în Americi, unde o aşteaptă o nouă iubire, dar şi o viaţă plină de lupte grele şi rare momente de fericire. Alături de căpitanul Pedro de Valvidia, această eroină a Spaniei de care istoria s-a ocupat atât de puţin ajunge adevărata întemeietoare a Regatului Chile. Povestea de iubire dintre Pedro şi Inés, ce durează mai bine de treizeci de ani, e trăită cu întreaga disperare şi intensitate conferite de o existenţă mereu primejduită de iminenţa unui război cu indienii mapuche. Trecând prin toate primejdiile imaginabile, convertindu-se deopotrivă în sfetnic, strateg, infirmieră improvizată, dar şi în mamă spirituală a coloniștilor, Inés îşi asumă un ultim rol, pe cel de cronicar al evenimentelor care au precedat întemeierea statului Chile, şi îşi relatează povestea de dragoste şi trădare.
PĂREREA MEA
Isabel Allende este o autoare chiliană faimoasă care a scris nu mai puțin de 21 de cărți. De la Allende am citit până acum Zorro, Casa spiritelor și Amantul japonez; mai am în plan să citesc cât de curând Paula și O lungă petală de mare. Ines a sufletului meu a fost publicată prima dată în 2006, iar la noi a apărut în 2009 la editura Humanitas. Cartea are 312 pagini și se parcurge destul de ușor, deși recunosc că nu sunt fana paginilor cu prea mlte descrieri. Însă trebuie să știți, mai ales dacă nu sunteți familiarizați cu stilul lui Allende, că descrierile minuțioase sunt parte importantă din stilul autoarei.
Ca teme importante, întâlnim iubirea, războiul, călătoria. Acțiunea cărții se petrece în secolul al XVI-lea și ne este prezentată lunga și anevoioasa întemeiere a statului Chile. Tânăra Ines Suarez, personajul feminin al acestui roman, părăsește Spania și se îmbarcă spre Lumea Nouă. Ines este un personaj puternic bine conturat care va ajunge dintr-o simplă croitoreasă la o adevărată eroină. Dorind să își caute soțul plecat, femeia ajunge să cunoască adevărata iubire, pe Pedro Valdivia. Povestea de dragoste a celor doi va fi încărcată de multã pasiune, dar și de un dramatism puternic. (mai mult…)
Autor: Hiro Arikawa
Naționalitate: japoneză
An apariție: 2020 (2012 la Editura Humanitas)
Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură japoneză
Titlu original: 旅猫リポート
Număr pagini: 256
Nota goodreads: 4.29
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei. Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.
PĂREREA MEA
Hiro Arikawa este o autoare japoneză a mai multor cărţi, iar romanul său, bestseller-ul Memoriile unui motan călător, s-a bucurat încă de la început de un succes răsunător. Este o carte sensibilă şi mie, ca iubitoare de animale şi posesoare de două pisici năzdrăvane (Piciu, un motan negru şi fiţos, şi Aria, o tărcată superbă şi răsfăţată), a reuşit să îmi atingă o coardă foarte sensibilă. Cartea a apărut în 2020 la editura Humanitas, in colecţia foarte dragă mie, Raftul Denisei.Are 256 de pagini şi să ştiţi că se citeşte repede. Ca teme, întâlnim călătoria, amintirile, animăluţele (pisicile, în special), prietenia, ataşamentul reciproc. Titlul ne oferă detalii sau indicii despre călătoria pe care motanul nostru o va face pe parcursul cărţii.
Romanul este scris la persoana I, iar cel care narează este însuşi Nana, motanul din titlu. La început acesta nu are nume, apoi este botezat aşa de Satoru. Numele lui vine de la cuvântul nana, care în japoneză înseamnă cifra şapte (codiţa motanului avea forma acestei cifre). Pisica este la început una vagaboandă şi este adoptată de Satoru după ce este găsită rănită. Nana nu este o simplă pisică, ci una foarte vocală, încăpăţânată şi independentă.M-am amuzat copios la unele reacţii ale ei referitor la cei din jur şi la felul în care se încăpăţîna să primească dovezi de afecţiune sau ajutor.
Nana – motanul povestitor
Unul dintre plusurile cărţii este reprezentată de descrierile fascinante ale locurilor prin care cei doi prieteni călătoresc, dar şi construcţia lui Nana ca personaj. De observat aici imaginaţia vividă a autoarei japoneze. Deşi la început îl respinge pe Satoru, se crează repede un ataşament reciproc.Satoru porneşte cu Nana într-o călătorie aparte, dorind să îi găsească acestuia un alt stăpân. Motivul? Adevăratul motiv va fi dezvăluit în finalul romanului. Satoru reia legătura cu vechi prieteni şi retrăieşte vechi amintiri. Un fapt care mi s-a părut interesant este faptul că bărbatul a avut în copilărie un motan, Hachi, care semăna foarte bine cu Nana.
Ca minus, am observat că acţiunea alertă de la început începe să lâncezească uşor şi interesul tău pentru carte scade puţin. De exemplu, mi-aş fi dorit să ajung mai repede la acea parte în care aflăm de ce Satoru doreşte să îi găsească motanului alt stăpân. Şi cred că întrebarea asta şi-a pus-o fiecare cititor care a citit romanul.Au fost introduse pe parcursul cărţii alte personaje, mult dialog, iar toate astea m-au plictisit puţin. Nu mă înţelegeţi greşit, este o carte extraordinară, dar eu spun doar ce mi-aş fi dorit eu de la această carte. Acest roman este dovada vie că nu doar căţeii pot fi cei mai buni prieteni ai omului, ci şi pisicile. Şi din experienţă proprie, aşa este.
Memoriile unui motan călător este o carte sensibilă, cu multe momente triste, dar care oferă şi multă speranţă. De asemenea, prezintă lungul drum prieteniei şi cunoaşterii de sine, ceea ce mi s-a părut extraordinar.Personajul meu preferat a fost…cine credeţi? Nana, fără doar şi poate. M-a amuzat, m-a întristat, mi-a stors lacrimi şi zâmbete şi mă bucur nespus că l-am cunoscut prin intermediul aceste cărţi minunate.
Recomand cartea?
Cu siguranţă! Eu i-am oferit 4 steluţe din 5 pe goodreads. Vă recomand călduros să o citiţi şi să reveniţi cu impresii.
CITATE
Am ajuns aşadar la final, dar să nu credeţi că v-am spus o poveste tristă! Dimpotrivă, cronica aceasta m-a făcut să-i amintesc de momentele frumoase din călătorie şi mi-a dat curaj să pornesc iar la drum.
Nu zău! Crezi că un motan vagabond, care trăieşte pe apucate, îşi permite să facă pe cusurgiul? Important este să-şi pună burta la cale!
