Casa de pe țărm – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

An apariție: 1969

Număr pagini: 350

Titlu original: The House on the Strand

Nota mea: 4/5

PREZENTARE

Doi prieteni își propun să testeze proprietățile unui medicament preparat de către unul dintre ei. Efectele consumului acestui produs sunt uimitoare. Ele permit un salt în trecut, la viața secolului al XIV-lea. Cei doi, Dick si Magnus, plănuiesc să meargă împreună în călătoria temporală, dar ultimul este victima unui accident, iar Dick cunoaște adevărata cauză a producerii lui.

PĂREREA MEA

Aveam cartea asta în bibliotecă de un an de zile, fiind  un roman pe care eu l-am cumpărat acum vreun an de pe libris. Atunci prinsesem o reducere la niște cărți pe care mi le doream și am zic că de ce nu, hai să cumpăr o altă carte scrisă de Daphne du Maurier.

Pentru cei care nu știu, eu sunt acomodată cu stilul acestei scriitoare, în sensul că am mai citit încă 4 romane scrise de du Maurier. Este vorba despre Rebecca, Verișoara mea – Rachel, Golful francezului și Hanul Jamaica. Dacă faceți click pe titluri, veți putea citi fiecare recenzie făcută. Față de celelalte 4 romane care au în prim plan o femeie, Casa de pe țărm, aduc în prim plan povestea unui bărbat. De fapt, povestea a doi bărbați care sunt prieteni și fac împreună un experiment. Sinceră să fiu, ideea cărții este destul de interesantă, dar eu mă așteptam  la mult mai mult.

Până pe la jumătatea cărții acțiunea bate pasul pe loc, urmând ca abia spre final să capete mai mult contur și să îți dorești să afli ce se întâmplă de fapt. Printre temele cărții se numără și călătoria în timp, undeva cu 600 de ani în urmă față de prezentul cărții. Cumva nu mi s-a părut atât de bine nuanțată această temă, deoarece personajele istorice nu prea impresionează în mod deosebit. Titlul cărții face referire la locul misterios în care se va petrece mare parte din acțiune.

Personajele sunt destul de numeroase, iar multe dintre ele sunt cele istorice: boieri, cavaleri, domnițe. Dick și Magnus sunt doi buni prieteni care la descoperirea lui Magnus a unei substanțe care te ajută să călătorești în timp, au parte de tot felul de situații și cunosc fel de fel de personaje pe care altfel nu ar fi avut cum să le cunoască. Mi s-au părut destul de obositoare descrierile din trecut și prezentarea personajelor, mai ales că la un moment dat nu mai înțelegeam care cu cine e rude sau în ce relație se află. Este o carte destul de bună, dar nu excelentă.

Dintre personaje, cel mai simpatic mi s-a părut Dick, personajul principal al cărții. Prins între problemele căsniciei și curiozitatea descoperii unui trecut ciudat, trece prin stări ciudate și face anumite lucruri de care nu e mândru. Vita, soția lui, mi s-a părut foarte antipatică și un pic sclifosită.

Un fapt care trebuie menționat este acela că eu am citit ediția de la Editura Orizonturi, iar un lucru pe care l-am observat și la alte cărți apărute tot la ei, este sumedenia de greșeli gramaticale și de scriere. Iar asta face din carte una care tinde să își piardă oarecum valoarea. Așa că dacă găsiți Casa de pe țărm în altă ediție, go for it!

Mai multe nu vreau să dezvălui, așa că vă invit să citiți romanul și să reveniți cu păreri!

CITATE

Pot face față oricând furiei și mă simt îndreptățit să întorc lovitură pentru lovitură. Nu rezist însă la nefericire.

Dacă întâlnești o ființă din alt veac, să n-o atingi pentru nimic în lume. Obiectele neînsuflețite nu contează, dar dacă încerci să intri în contact cu cei vii, legătura se întrerupe și ești proiectat înapoi în prezent, E foarte neplăcut, am încercat și știu.

 

Hanul Jamaica – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamaica Inn

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic, ficțiune istorică

Ecranizare: 1939

Acest superb roman este a patra carte citită de mine din tot ce a scris du Maurier și deși a fost dificil să îl parcurg și să îl înțeleg (deoarece a fost citit în original, în limba engleză), mi-a plăcut foarte mult. De aceeași autoare am reușit să citesc Rebecca, Golful francezului și Verișoara mea, Rachel. Nu prea pot să fac un top al acestor cărți în ordinea preferințelor dar, așa cum mulți dintre voi cred că îmi împărtășiți părerea, Rebecca este cel mai bun și cel mai interesant dintre toate aceste romane.

Hanul Jamaica este primul roman scris de autoare și am observat că față de celelalte trei romane citite de mine scrise ulterior, este un roman de debut care promite destul de mult. De ce am ales să citesc acest roman? Pentru că de când am descoperit-o pe du Maurier în 2014 (citind Verișoara mea, Rachel), am fost tot mai curioasă să extind numărul cărților citite. Și cred că am făcut foarte bine.

Titlul romanului oferă numeroase indicii despre locul în care se va petrece majoritatea acțiunii cărții. Hanul Jamaica este un loc misterios în care se vor petrece cele mai odioase crime și va fi un loc de care oamenii de bună-credință se vor feri și vor sfătui și pe alții să facă același lucru. Acțiunea romanului decurge lin, debutează cu călătoria întreprinsă de Mary Yellan, eroina principală a cărții, spre han, locul în care aveau să locuiască unchiul Joss Merlyn și mătușa Patience. Totul se precipită după ce tânăra Mary ajunge la han și observă atmosfera sinistră ce domină puternic acel loc.

Daphne du Maurier este o naratoare foarte pricepută, care povestește frumos și care a reușit să mă introducă deplin în atmosfera misterioasă a cărții. Sunt anumite momente ale cărții care îți lasă pur și simplu fiori pe șira spinării, iar nodurile pe care le simți în gât se înmulțesc odată cu fiecare pagină parcursă.

Personajele sunt memorabile și se împarte în pozitive (Mary Yellan, pastorul și mătușa Patience) și negative (unchiul Joss, Jem și ceilalți răufăcători). Personajul meu preferat este Mary, tânăra care se maturizează brusc după ce ajunge la han și care, chiar dacă are parte de momente de disperare, luptă cu tărie până la final.Dacă Mary câștigă însă această luptă cu sinele său, vă las să citiți și să aflați singuri. Mătușa Patience (în engleză, patience=răbdare) are un nume semnificativ ce denotă chiar trăsătura de caracter predominantă și anume, răbdarea. Este genul de femeie constrânsă la o existență precară, dar care rezistă cu stoicism la toate încercările vieții.

Recomand această carte celor pasionați de literatura clasică britanică, celor care vor să citească un roman plin de mister și cei care vor să citească o carte ce își lasă puternic amprenta asupra ta. De altfel, recomand și celelalte romane scrise de du Maurier deja amintite.

CITATE

Când sufla vântul peste dealuri, fluiera trist printre crăpăturile de granit şi câteodată tremura ca un om bolnav. Suflau vânturi stranii din senin; se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi-apoi amuţea din nou.

Cu umerii imenşi şi puternici, cu braţele lungi, care ajungeau până mai jos de genunchi şi cu pumnii mari cât două jamboane, părea să aibă forţa unui cal. Faţă de conformaţia sa fizică atât de mare, capul părea mic de tot, vârât între umeri. Adus de spate, cu sprâncenele negre şi claia de păr de pe cap, dădea impresia unei gorile uriaşe.

Ea se ghemui jos, cu capul sub masă, nemaiauzind nimic altceva decât bătăile propriei inimi, încet, se întoarse spre ea şi o privi fix câteva momente, fără să vorbească. Când îl auzi, vocea îi era încordată şi răguşită, puţin mai tare decât o şoaptă.

Voia să plece acum și să scape de el, ca să rămână singură cu gândurile ei. 

Se simțea prinsă acolo ca o pasăre într-un laț și, oricât s-ar zbate nu va scăpa niciodată. Dacă vroia să fie liberă, trebuia să plece acum, să se lase în jos pe fereastră. 

Golful francezului – Daphne du Maurier (recenzie)

golful fr

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

An apariție: 1941

Titlu original: Frenchman’ Creek

Nota mea: 5/5

Alte cărți citite de aceeași autoare: Rebecca și Verișoara mea, Rachel

De Daphne du Maurier am citit deja două romane și mă bucur că am citit și Golful francezului. Vă spun din start că această carte nu se poate descrie în puține cuvinte, deoarece este mult prea complexă și încărcată de trăiri la fel de intense. Am ales să citesc această carte în urma unei vizite la anticariat. Citisem Rebecca și Verișoara mea, Rachel și eram foarte curioasă să citesc și Golful francezului. Dintre cele trei, preferata mea este și cred că va rămâne mereu Rebecca, cartea care m-a emoționat puternic și mi-a transmis o sensibilitate aparte. Apoi ar urma în top Golful francezului, o carte scrisă în același stil ca celelalte două și care se aseamănă mult cu Rebecca.

Nu vreau ca această recenzie să fie o comparație între cele trei cărți, ci doar vreau să fac o observație: toate cele trei personaje feminine principale din cele trei cărți se aseamănă. Atât Rebecca, Rachel și Dona sunt ființe sensibile în căutare de frumos și trăiri. Sunt deosebite prin multe trăsături, dar au și acel ceva comun.

Revenind la cartea noastră, aflați că este vorba despre o tânără căsătorită cu doi copii, Dona, care se retrage departe de agitația Londrei și pornește alături de piratul francez în călătoria vieții sale. Cartea are un pic peste 200 de pagini și am devorat-o pagină cu pagină.

Dona este un personaj foarte bine construit și ce mi-a plăcut la ea este tocmai felul său de a fi și vitalitatea debordantă de care dă dovadă în preajma francezului. Acest bărbat este pentru Dona poarta spre un alt fel de lume, cu mult diferita de lumea ei de până atunci. Povestea lor este unică și mi-a făcut plăcere să descopăr în această carte minunată personaje care nu uită să trăiască! (mai mult…)

Rebecca – Daphne de Maurier (recenzie)

571245

Autor: Daphne de Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Rebecca

An apariție: 1938

Nota mea: 5/5

Ecranizare: 1940

Tip carte: roman clasic, roman de dragoste

Există o continuare a cărții: Lady de Winter (de Susan Hill)

Daphne du Maurier (n. 13 mai 1907 – d. 19 aprilie 1989) a fost o scriitoare britanică. Multe dintre operele sale au fost adaptate în filme, inclusiv romanele Rebecca (adaptarea cinematografică a câștigat Premiul Oscar in 1941) Hanul Jamaica si povestirile scurte Pasările si Nu privi acum.A mai scris Verișoara mea Rachell, Generalul Regelui și Golful Francezului. Primele trei adaptări au fost regizate de către Alfred Hitchcock iar ultimul de Nicolas Roeg.Un roman gotic, plin de intrigi, care amintește de opere celebre cum ar fi Jane Eyre – Charlotte Brontëși La răscruce de Vânturi – Emily Brontë. Bunicul ei a fost scriitorul George Du Maurier iar tatăl ei actorul Gerald Du Maurier. Sora ei mai mare Angela a devenit și ea la rândul ei scriitoare iar sora mai mică Jeanne a fost pictor.

Am terminat această carte de doar câteva ore și nici nu știu cu ce să încep în prezentarea ei. După lectura unui alt roman de aceeași scriitoare (Verișoara mea, Rachel), am rămas curioasă să citesc și alte cărți scrise de Daphne de Maurier. Ambele mi-au plăcut enorm, dar Rebecca m-a cucerit iremediabil.

Rebecca nu este o carte scurtă, dar paginile sale te ademenesc atât de tare, încât nici nu știi cum dai pagina. Mi-a luat vreo 5 zile ca să o citesc, dar singura scuză este că nu am avut mult timp la dispoziție pentru asta. Și urăsc asta!

După cum vă puteți da seama din titlu, Rebecca este unul dintre personajele principale ale cărții, numai că ea nu este decât un personaj fantomatic care influențează viețile celorlalți. Despre cea care nareaza evenimentele cărții, proaspăta doamnă de Winter, nu știm decât că debutează în societate ca domnișoară de companie a unei doamne distinse. Atunci când îl întâlnește pe proprietarul Manderley-ului, Maxim de Winter, viața sa ia o cu totul altă întorsătură.

Rebecca nu este doar un personaj misterios, ci și motorul întregii acțiuni din carte. Pe ea o obsedeaza permanent noua doamnă de Winter cu prezența sa fictivă și mi-a fost extrem de milă de ea, de noua soție a lui Maxim. Cât timp am citit cartea, aveam impresia că tot ce se întâmplă este foarte real și puteam să văd cu ochii minții moșia de la Manderley, pe cei doi soți, pe doamna Danvers pe care începusem să o urăsc.

Cartea m-a cucerit iremediabil și cred ca aș vrea să o recitesc peste câțiva ani…aș fi curioasă să văd dacă o percep în alt mod. Max de Winter este un bărbat puternic care ascunde un secret incredibil, iar la final, din iubire pentru soția sa, îl va dezvălui. Acesta este un moment în care cititorul este bombardat de mii de întrebări la adresa cărții și a personajelor. Cert este că finalul cărții rămâne incert: mi-ar fi plăcut să mai existe o continuare, să mai aflu câte ceva despre felul în care relația dintre soții de Winter va evolua.

Iubesc această carte și o trec pe lista celor mai bune cărți ale anului 2015 pe care eu le-am citit!

CITATE

Totul se petrecu foarte repede. Prea repede, ca să pot înţelege ce făcea Maxim. Dar îl văzui pe Favell clătinandu-se, împiedicîndu-se de braţul divanului şi întinzîndu-se pe jos. Iar Maxim sătea în picioare lîngă el. Mă simţeam foarte prost. Era ceva umilitor în faptul că Maxim îl lovise pe Favel. Aş fi preferat să nu fi asistat la asta. Colonelul Julyan nu zise nimic. Era foarte întunecat la faţă. El le întoarse spatele şi veni spre mine.

Robert ieşi din cameră. Mă întrebam ce aş putea să-i spun într-adevăr căpitanului Searle. Probabil că era ceva în legătură cu vasul eşuat. Nu înţelegeam ce l-ar putea privi pe Maxim asta. Ar fi fost cu totul altceva dacă vasul ar fi eşuat în golf, care era proprietatea Manderley-ului. Atunci ar fi fost poate nevoie să se ceară lui Maxim încuviinţarea de a se arunca stîncile în aer, sau să se ia orice altă măsură trebuincioasă ta să se urnească vasul. Dar largul golfului si îngrămădirea de stînci nu-i aparţineau lui Maxim. Căpitanul Searle îşi pierdea vremea venind să mă vadă.

Aş fi vrut să stau aşa, fără să vorbesc,fără să-i ascult pe ceilalţi, păstrînd această clipă preţioasă pentru totdeauna pentru că eram toţi liniştiţi, mulţumiţi şi chiar cam somnoroşi, ca albina care bîzîia în jurul nostru. Peste cîtva timp o să fie altfel; o să vină mîine, apoi poimîine, .apoi anul viitor. Şi poate o să fim schimbaţi, n-o să ne mai regăsim .niciodată stand astfel.

Verișoara mea, Rachel – Daphne du Maurier (recenzie)

p

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: My cousin Rachel

An apariție: 1951

Tip carte: roman clasic, roman de dragoste

Nota mea: 5/5

Este vorba despre o carte pe care o am de mult timp în biblioteca și deși nu i-am acordat până acum multă atenție, am reușit în sfârșit să o citesc. Vă spun din start că mi-a plăcut enorm. Este un roman scris la persoana I care curge melosios și chiar place.Și chiar nu mă așteptam să mă fascineze atât de mult. Philip si Ambrose Ashley sunt doi veri care au o legătură specială. Philip rămâne orfan de mic și este crescut doar de vărul său, față de care se simte extrem de atașat. (mai mult…)