Albastrul dintre cer și ape – Susan Abulhawa (recenzie)

15095114_1386303938055986_350597239686636310_n

Autor: Susan Abulhawa

Naționalitate: palestiniană

An apariție: 2015 (2016 la Editura Polirom)

Titlu original: The Blue Between Sky and Water

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Număr pagini: 230

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

O poveste despre supraviețuire și dragoste într-o lume pustiită de război

În micul sat palestinian Beit Daras, toată lumea le cunoaște pe femeile din familia Baraka: pe îndrăzneața Nazmiyeh, pe surioara ei clarvăzătoare, Mariam, precum și pe mama lor, Um Mamdouh, cea posedată de djinni înspăimântători. Atunci când familia este silită de nou-înființatul stat Israel să-și părăsească străvechiul cămin, doar Nazmiyeh și fratele ei supraviețuiesc călătoriei până în Gaza. Ducându-și cu greu traiul într-o tabără de refugiați, Nazmiyeh, capul familiei, reușește să treacă peste greutăți. Ea se va îngriji de soarta micii comunități de surori, fiice și nepoate, în timp ce fratele ei emigrează în America, unde rămâne până la moarte. Va lăsa în urmă doar o nepoată, Nur cea cu „un ochi normal și unul colorat”, care tânjește să-și caute originile în Gaza. Susan Abulhawa explorează în această saga de familie consecințele unei politici brutale de evacuare în masă de-a lungul mai multor continente și generații, urmărind totodată poveștile unor femei curajoase care reușesc, cu incredibile sacrificii, să insufle magie prezentului vitreg.

PĂREREA MEA

V-am mai zis că nu obișnuiesc să citesc prea multe recenzii despre cărții, iar cum despre acest volum nu știam nimic, am ales să îl citesc doar pentru titlul interesant și coperta sugestivă.

Nu știu însă cât de bine aș putea descrie această carte, deoarece m-a tulburat atât de tare, încât lasă urme adânci. Imaginea Palestinei în plin război, moartea, boala, suferința, sunt toate elemente ale unei cărți greu de descris, dar atât de frumos construită. Mari așteptări nu pot spune că aveam, deoarece autoarea și stilul său de a scrie îmi erau total necunoscute. Dar să știți că am descoperit apoi o carte de care nu m-am mai putut dezlipi.

Acțiunea cărții se întinde pe parcursul mai multor ani și mai multor generații care trec prin foarte multe. Personajele cărții sunt numeroase și fiecare dintre ele m-a impresionat în primul rând prin tăria de caracter și puterea de a trece peste momentele grele. Copilăria unor personaje este descrisă cu bune și rele, iar scenele în care anumite personaje dispărute își fac apariția în viața celorlalți, te uimesc și chiar șochează.

Este o carte cu imagini crude, o carte îndrăzneață  cu care mai mult ca sigur mulți cititori vor rezona. Pentru noi, cei care nu am fost martorii războaielor, este practic imposibil să împărtășim trăirile personajelor cărora războaiele le-au schimbat viața.

Albastrul dintre cer și ape este o carte magică, de multe ori tulburătoare, dar care îți promite o fascinantă aventură într-o lume diferită de a noastră. Mie mi-a plăcut enorm, mi-au plăcut absolut toate personajele cărții, chiar dacă pe unele le-am condamnat la un moment dat pentru alegerile făcute. Este o carte despre destin, despre alegeri, care are un titlu metaforic deosebit de captivant.

Tema cărții este ficțională, dar conține adevăruri din viața palestinienilor care au trăit clipe de coșmar în război. Mi-ar lua foarte mult timp să descriu fiecare personaj în parte, așa că mă voi referi la Nur, copila care se va maturiza și care va afla că destinul îi rezervă surprize neașteptate. Am fost impresionată de atașamentul său față de bunicul său și de faptul că descoperă ce înseamnă să te întorci în mediul în care te-ai născut, să te întorci la origini.

Un lucru este clar: nu mă așteptam ca această carte să fie atât de frumoasă și nici să mă captiveze atât. Așa că vă recomand călduros să o citiți pentru că, deși este tristă, există destul momente frumoase de care cu siguranță vă veți aminti. Este o lecție de viață din care aveți ce învăța. Vă aștept cu impresii!

CITATE

Nur ieși din spital, cu brațele ei micuțe întinse în sus ca să o țină de mână pe Nzinga. Își întoarse capul, instinctiv, să vadă dacă bunicul ei a ieșit din salon și a coborât cu liftul în hol ca să-i spună la revedere. Însă el nu era acolo și asta îi îndureră inima.

Viața e magică și ne oferă o a doua șansă care ar trebui sărbătorită.

Chinuiți de răbdarea epuizantă și iubirea nerecompensată, în cele din urmă conveniră că nu e un păcat să se țină de mână, iar din delicatețea împletirii, strângerii, apucării și mângâierii degetelor, mâinile lor au creat un limbaj amoros care vorbea despre complicitate și promisiune.

Păzitoarea tainei – Kate Morton (recenzie)

pazitoarea tainei

Autor: Kate Morton

Naționalitate:australiană

An apariție: 2012

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 484

Nota mea: 5/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

PREZENTARE

1961: Într-o superbă zi de vară, când familia ei organizează un picnic pe malul pârâului ce străbate terenul fermei Greenacres, adolescenta Laurel se ascunde de părinți și de surori. Are 16 ani și vrea să viseze în voie la prima ei iubire, rebelul Billy, și la luminile rampei, care o așteaptă la Londra, departe de cadrul bucolic al copilăriei. Însă, până la apusul soarelui, Laurel va fi martora unei crime terifiante, care o va marca toată viața.

2011: Acum actriță consacrată, Laurel Nicolson se întoarce acasă pentru a-și sărbători, împreuna cu surorile ei, mama nonagenară, al cărei sfârșit este aproape. De veghe la căpătâiul lui Dorothy, Laurel este copleșită de amintirile traumatizante din adolescență, iar vorbele șoptite de bătrână la hotarul dintre somn și trezie îi oferă o pistă de investigație. Asemenea unui detectiv, Laurel începe să cerceteze trecutul familiei, aducând la lumină întâmplări incredibile, petrecute în Londra zguduită de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

PĂREREA MEA

Este a doua carte scrisă de Kate Morton pe care eu o citesc, înainte de asta am mai citit Grădina uitată, o carte fascinantă cu un stil superb. Am observat în ambele romane o înclinație a autoarei pentru mai multe planuri narative și pentru personaje numeroase și interesante.

Aveam așteptări ridicate de la această carte și nu pot descrie în cuvinte cât de mult mi-a plăcut! Are un stil aparte, o acțiune complicată și dacă e să vorbim despre final, aflați că vă va tulbura la culme. Este o ficțiune inspirată din realitatea cotidiană, iar titlul se referă la ipostaza în care se află unul dintre personaje, aceea de păstrătoare a unui secret teribil.

Personajele sunt numeroase, bine puse la punct și frumos conturate. Trebuie să remarc detaliile deosebite și răbdarea cu care scriitoarea scrie fiecare pagină și dă viață fiecărui personaj în parte. Dintre toate personajele cărții, cel mai mult am admirat-o pe Laurel, prezentată în ipostaza de adolescentă și apoi de femeie matură. Martoră la un incident grav, Laurel nu înțelege crima la care a fost martoră și nici ce amestec are mama sa în toată povestea asta. Dar peste ani, când Dorothy se află la finalul vieții, Laurel află un secret șocant la care nici eu personal nu mă așteptam. Tocmai finalul este cel care m-a hotărât să dau cărții 5 din 5 steluțe.

S-ar putea să nu aveți mereu răbdare să parcurgeți descrierile vaste, dar vă asigur că este o carte ce merită citită. Veți afla povești de viață complexe și secrete de familie. Mi-a plăcut mult de tot acest roman frumos și vreau să îl recomand tuturor celor pasionați de povestiri deosebite de viață.

CITATE

Laurel și-a întors privirile spre mama ei, care dormea. Era chiar locul unde stătuse mama în timpul războiului, în casa din Campden Grove. Dar oare cine îi trimisese o cartolină cu mulțumiri cu mai bine de zece ani mai târziu și de ce?

Abia acum i-a trecut prin cap lui Laurel că fusese prea preocupată de sine ca să se gândească sau chiar să o întrebe pe mama cum fusese ea la 17 ani, ce își dorise, ce greșeli pe care nu voia să le repete fiica ei făcuse.

Apoi cuțitul acela special s-a înfipt în pieptul omului. Timpul părea că și-a încetinit curgerea. Bărbatul a strigat și chipul i s-a schimonosit surprins, de durere și groază. Laurel nu-și putea lua ochii de la el, privindu-i mâinile care cuprinseseră plăselele de os ale cuțitului, în locul unde sângele îi păta cămașa, urmărindu-l cum se prăbușește, în timp ce adierea caldă a vântului îi rostogolea pălăria în țărână.

Lorelei – Ionel Teodoreanu (recenzie)

lorelei-ionel-teodore-anu_8576_1_1323792858

Autor: Ionel Teodoreanu

Naționalitate: română

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Gen carte: roman clasic, roman de dragoste

Alte cărți de același autor : La Medeleni, Bal mascat

DESPRE AUTOR

Ionel Teodoreanu este celebrul autor român al romanelor din ciclul La Medeleni, o adevărată frescă a copilăriei, adolescenții și maturității. A mai scris romanele Lorelei, Bal mascat, Drumuri, Între vânturi, Ulița copilăriei, etc.

PĂREREA MEA

De Ionel Teodoreanu am mai citit până acum doar La Medeleni (de două ori) și Bal mascat, cărți care m-au impresionat și m-au marcat profund. Sunt la a doua lectură a romanului Lorelei și îmi dau seama că în ultima perioadă, cum am mai spus și în altă recenzie, recitesc multe cărți ale adolescenței mele. Lorelei este una dintre aceste lecturi mirifice și minunate care pot fi citite de N ori, ideea este că odată cu trecerea timpului și cu mai multe lecturi la activ, observi lucruri ce ți-au scăpat la prima lectură.

Nu cred că mai este nevoie să vă spun că la vreo 10 ani de la prima lectură (aveam atunci 17 ani) percep altfel romanul, atunci neavând cine știe ce cărți citite la activ. Abia în liceu am descoperit mai profund cărțile și am început să fiu pasionată de ele.

Stilul cărții este un stil pe care îmi este foarte greu să îl descriu, și asta pentru că este o carte ce seamănă cu o poezie transpusă în proză. Sau cu o imagine transformată într-un text. Fetele, gările, oamenii, peisajele din carte sunt amănunte ce oferă o imagine superbă ochilor cititorului.

Lorelei este un roman interbelic ce apare la 8 ani distanță de ciclul La Medeleni și a fost foarte bine primit de criticii vremii respective. Este un roman de dragoste, dar care în afară de tema iubirii, prezintă atent și relațiile de familie sau prietenie.

Lorelei – romanul unei iubiri adolescentine

Titlul cărții, după cum cred că vă puteți da ușor seama, este dat de numele personajului feminin principal, Lucia Novleanu, cunoscută și Lorelei. Este alintată astfel de prietena sa cea mai bună, Gabriela Nei (Găbica).Personajele sunt numeroase, alături de Lorelei și prietena sa, facem cunoștință și cu familia primei, dar și cu Catul Bogdan, bărbatul care va pune pe jar inimile celor două fete. Nu am insist pe detaliile legate de acțiunea cărții, ci doar vreau să subliniez că mi-a fost foarte greu să las acest roman din mână.

De la prima până la ultima pagină a cărții există o acțiune destul de alertă care te ține cu sufletul la gură. Lorelei este un personaj foarte bine conturat și pe tot parcursul romanului mi-o imaginat mică, sensibilă și cu un suflet uriaș. Tot ce i se întâmplă și toată relația tumultuoasă pe care o are cu Catul Bogdan au marcat-o decisiv. Dovadă și finalul cărții, final în care viața tinerei Luli va lua o întorsătură neașteptată.

Pe Catul Bogdan l-am perceput mai rece, mai distant și l-am antipatizat pentru că nu a avut grijă cum trebuia de soția lui. Putea fi puțin mai dulce cu ea, mai sensibil și putea comunica mai mult. Însă cred că scriitorul a creat intenționat acest personaj, un opus al lui Lorelei…altfel ce farmec mai avea povestea lor de dragoste?

Conflictul cărții este unul puternic și se desfășoară pe mai multe planuri: într-un plan se află relația dintre Lorelei și Gabriela, iar în al doilea plan relația dintre Catul și Lorelei. (mai mult…)

Teodosie cel Mic – Răzvan Rădulescu (recenzie)

teodosie-cel-mic-de-razvan-radulescu-2006-p30758-0

Autor: Răzvan Rădulescu

Naționalitate: română

An apariție: 1996

Număr pagini: 440

Nota mea: 4/5

Tip carte: fantasy

Răzvan Rădulescu este absolvent al Facultății de Litere, și al secției de Regie de operă a Academiei de Muzică. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de Mircea Martin. În perioada 1991-1994, a fost lider de opinie al cenaclului Central și apoi al cenaclului Litere condus de poetul și prozatorul Mircea Cărtărescu.

Am citit prima dată acest roman în 2008, în primul an de Litere pentru un un curs de literatură comparată. Țin minte că îmi plăcuse, mă fascinase destul de mult, dar până de curând am avut impresia că i-aș putea găsi acestui roman și câteva minusuri. Și cred că acum, la cea de a doua lectură a acestei cărți, am clarificat câteva îndoieli pe care le aveam. Nu doresc să fac o recenzie negativă, ci mai degrabă să spun sincer ce cred eu despre acest roman fantasy. Romane fantasy nu prea am citit până acum și nu pot spune că sunt specialistă în acest domeniu, dar după umila mea părere, acest roman putea fi construit un pic mai bine.

Stilul cărții mi s-a părut puțin greu și spun asta pentru că mi-a fost greu la un moment dat să urmăresc dialogul fără noimă al unor personaje. Dacă la prima lectură aveam impresia că acest roman este unul extrem de bun, acum cred că este bun, dar cu mici excepții.

Tema cărții este una fantastică, urmărindu-se destinul interesant al lui Teodosie cel Mic, moștenitorul la tron. Este îngrijit de Pisicâinele Gravril, un fel de hibrid pisică-câine-om, care o face pe dădaca și nu ezită să îl tragă de mânecă pe acest copil inocent și naiv. Multe dintre personaje sunt neobișnuite și țin de sfera fantasticului, iar tot ce fac acestea ține de aceeași sferă. Spre exemplu, bufnița Kaliopi (înzestrată cu calități omenești) deține o căpșunărie în care experimentează tot ce ține de căpșuni. Pe de altă parte, minotaurul Samoil deține o ciupercărie, loc în care există tot felul de ciuperci ciudate. Fantoma Otilia nu este de fapt o fantomă, ci o creatură destul de extravagantă pentru un spirit. Se va isca la un moment dat în carte un conflict aparte care va schimba viața multor personaje. (mai mult…)