Radiografia clipei – Leonard Oprea (recenzie)

16402564_1920526918177065_4648047094988206633_o

Autor: Leonard Oprea

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Tracus Arte)

Gen carte: povestiri

Număr pagini: 367

Nota mea: 3/5

Puteți găsi cartea AICI

Primită de laEditura Tracus Arte

PREZENTARE

“Radiografia clipei ne pune în faţa unui scriitor de mare talent şi unei literaturi pe care o aşteptăm cu înfrigurare de la 22 decembrie încoace. Ceea ce n-au izbutit cele mai multe dintre cărţile polemice, scrise şi tipărite în specia, în deceniul al nouălea, reuşeşte cu simplitate columbiană volumul lui Leonard Oprea.

Dezastrul, despre care cartea vorbeşte, nu este căutat în pasta cotidianului, ci în mizeria morală. Personajele lui Leonard Oprea sunt indivizi din mai toate categoriile sociale, fiinţe traumatizate, scindate, atomizate. Nu despre dedublare este vorba aici, ci despre agonia lentă a personalităţii. Etapa kafkiană, ca să o definim generic, este istoriceşte depăşită. Fiinţa umană, înstrăinată într-o lume absurdă, din care Dumnezeu e alungat, mai are încă şansa unei regresiuni în nebunie. Dincoace, fiinţa este fărâmiţată în reacţii discontinui, este redusă la instincte bestiale; nu numai Dumnezeu este alungat din lume, ci şi omul. În locul lui rămâne o colectivitate hăituită, pe care prozatorul o surprinde în dezarticularea ei, punând sub lupă câteva exemplare alese, parcă, la întâmplare. Povestirile lui Leonard Oprea nu restituie o lume în articulaţiile ei fundamentale, ci pleacă dinlăuntru spre în afară, prefigurând un caz de mutilare colectivă. Personajul generic al prozelor lui Leonard Oprea este omul deceniului nouă, bântuit de angoase, deposedat de individualitatea lui, pus în faţă cu stihia istoriei. Imaginea aceasta, derizorie în fond, spune mai multe despre o dramă colectivă decât o bună parte a literaturii polemice şi decât parabolele prozei esopice.” (Val Condurache – România literară, 49/1990)

PĂREREA MEA

Am primit această carte pentru recenzie de la Editura Tracus Arte și țin să le mulțumesc mult pentru asta. De la dânșii am primit mai multe cărți, toate au recenzie, mai puțin asta. Recunosc că mă gândesc de câteva săptămâni cum să scriu această recenzie și îmi dau seama că îmi este foarte dificil. Practic este o carte atât de complexă, încât nici nu pot să o descriu cum ar trebui. Chiar aș putea spune că este genul de carte despre care numai un critic literar avizat ar putea să scrie. Am să încerc totuși să vă spun care este umila mea părere despre acest volum. (mai mult…)

Rătăcit în casa oglinzilor – John Barth (recenzie)

15937003_1905587413004349_5603403818365748804_o

Autor: John Barth

Naționalitate: britanică

An apariție: 1968 ( în 2007 la Editura Nemira)

Titlu original: Lost in the Funhouse

Gen carte: povestiri, ficțiune, postmodernism

Număr pagini: 390

Nota mea:3/5

Primită de la: Librăria-anticariat online Printre Cărți.ro

PREZENTARE

Rătăcit în casa oglinzilor este o colecție de povestiri fără de care literatura contemporană și-ar pierde din forța ideii transpuse în tipare nonconvenționale. Primul lucru pe care John Barth îl cere cititorului atunci când acesta deschide Rătăcit în casa oglinzilor este să taie o fâșie de hârtie pe care au fost tipărite cuvintele “A fost o data ca niciodată” și “O poveste care începea”. Încă din primul moment, deci, lucrurile o iau razna, în special, pentru ca Barth continuă să dea indicații prin care cititorul va dezvolta împreună cu scriitorul o demonstrație vizuală a teoriilor care stau în spatele povestirilor din colecție.

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la un colaborator nou al blogului, librăria-anticariat online Printre Cărți.ro care mi-a oferit ocazia să aleg cărțile pe care vreau să le citesc. Alături de alte câteva cărți, am ales și volumul de povestiri Rătăcit în casa oglinzilor, de John Barth. La început nu știam că este un volum de povestiri și nu știam nimic despre personaje sau acțiune. Cartea a fost pentru mine o adevărată surpriză, deoarece am descoperit că este cu totul altceva decât ce mă așteptam eu. Mă așteptam la o lectură ușoară pe care să o înțeleg și să îmi placă. Mi-a plăcut destul de mult, dar a fost prea grea pentru mine. S-ar putea ca alți cititori să o considere mai accesibilă, dar pentru mine nu a fost.

Nu este o carte slabă, ci pentru mine a fost o provocare. O provocare în sensul că multe pagini m-au atras, iar altele mi s-au părut prea greoaie. Cartea este o ficțiune postmodernistă și este total diferită față de tot ce am citit eu până acum, fiind extrem de complexă. Eu m-am luptat mai multe zile cu ea și am avut impresia că o voi citi foarte repede. Spre dezamăgirea mea, nu a fost așa, dar nici nu e o lectură pe care o regret, ci îmi doresc să revin într-o zi la ea. (mai mult…)

Café au lait – Julian Barnes (recenzie)

15110846_1386304254722621_6608152784900039460_o

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: Cross Channel

An apariție: 1996 (în 2015 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:250

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Un nobil britanic își trăiește în Franța ultimele zile de viata. Calea ferată franceză e un coșmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiștii din Franta, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise…

Cum se vede Franța prin ochii englezilor? Cum trăiește un englez în țara de dincolo de Canalul Mânecii? Ce înseamnă să fii englez în Franța?

Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în Café au lait, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.

PĂREREA MEA

De Julian Barnes am auzit pe blogul Cristinei Boncea care spunea că este un autor ce nu trebuie ratat. Întâmplarea face ca minunata Editură Nemira să îmi trimită una dintre cărțile lui Barnes și anume, Cafe au lait. Abia după ce am terminat-o de citit am aflat că de fapt nu este cea mai bună carte a lui și că merită să citești (clar!) mai mult de o carte scrisă de el. Și eu sunt sigură că nu mă voi limita la atât. Când am primit cartea de la editură nu știam că de fapt sunt povestiri, și nu un roman. Mai exact, sunt 10 povestiri ce tratează diferite teme, precum destinul uman. (mai mult…)

Gramatica lui Dumnezeu – Stefano Benni (recenzie)

nemira-3938

Autor: Stefano Benni

Naționalitate: italiană

An apariție: 2016 (la editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri

Număr pagini:264

Nota mea: 5/5

Puteți găsi cartea AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de laEditura Nemira

PREZENTARE

Domnul Remo și câinele Boomerang se avântă într-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste și îi îngrozește pe însoțitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat într-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevrează pe cai de neînțeles viețile oamenilor. Iar „dintre zeii plăsmuiți de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singurătăți a făcut o zi de fericire“.

Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii și mai ales al singurătăților. Comicul infernal, grotescul și absurdul se întâlnesc în 25 de povești în care trăiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, șarlatani, divinități antice și multe creaturi enigmatice, iar viața își vede liniștită de frumusețile și de cruzimile ei.

PĂREREA MEA

Am primit această carte de la editura Nemira care este cel mai nou colaborator al blogului și căreia țin să îi mulțumesc pentru seriozitate și promptitudine. Când am primit cartea am crezut că este un roman, nicidecum o carte de povestiri.

Până de curând nu eram fana povestirilor, dar a fost suficient să dau peste câteva cărți interesante care să îmi schimbe părerea. Acest volum de nici 300 de pagini a fost pentru mine o adevărată surpriză și una extrem de plăcută. Cum să nu vrei să îl citești când are un  titlu atât de sugestiv și o copertă atât de luminoasă?

Volumul de față cuprinde 25 de povestiri, unele mai scurte, altele mai lunguțe. Recunosc însă că nu m-au captivat chiar toate, o parte dintre ele fiind parcă prea scurte.

Tema principală a povestirilor este singurătatea și este surprins felul în care fiecare personaj al povestirilor caută să scape de ea. În prima povestire a cărții, Boomerang, întâlnim un bărbat care dorește să scape de câinele său, dar ca un dat al sorții, va fi urmărit de acesta până în ultima sa clipă. Aparent pare o povestire banală, dar are un final care te trezește brusc la realitate. Așa se întâmplă și cu celelalte povestiri: fiecare are un final care tulbură. (mai mult…)

Hanul lui Finn – James Joyce

hanul 1

 

Autor: James Joyce

Naționalitate: irlandeză

An apariție: 1923

Gen carte: ficțiune

Număr pagini: 157

Nota mea: 4/5

Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro

De James Joyce nu citisem până acum decât Portretul artistului din tinerețe și citind cartea prin liceu, nu îmi mai aduc aminte bine acțiunea cărții. Dar cred că o să o recitesc într-o zi. Am primit acest volum de la târgulcărții.ro și eram foarte convinsă că dimensiunea redusă a sa (un pic peste 150 de pagini) va face din el o lectură facilă. Însă aici m-am cam înșelat. Cred că James Joyce nu este un scriitor atât de facil și necesită o profundă documentare ca să îl înțelegi.

Hanul lui Finn este un volum de povestiri, mai exact 10 povestiri foarte scurte, iar mare parte din el este alcătuit din studiul introductiv realizat de Mihai Miroiu (James Joyce și certitudinile modernismului), din tabelul cronologic, prefața realizată de Danis Rose și introducerea făcută de Seamus Deane. Cred că nu întâmplător acestea au fost adăugate în cuprinsul volumului, deoarece oferă foarte multe informații despre Joyce și opera sa, adăugând și multe lămuriri.

Tristul ei amoreza a arătat spre gazdele siderale. El a rugat-o să jure pe acestea, cele care au fost, sunt și vor fi, cele car presară bolta în tăcere, cele care strălucesc surpinzător. (Spre cer în lumea stelelor)

Titlul Hanul lui Finn are un corespondent real: este locul în care locuia și lucra cea care îi va deveni soție scriitorului James Joyce, femeie cu care irlandezul va avea o relație deosebită. Cred că tema cărții este cea socială, deoarece sunt prezentate aspecte precum religia, iubirea, generozitatea, destinul uman, etc. (mai mult…)

« Older Entries