Confesiunile unei fete rele – Anays M. (recenzie)

Autor: Anays M.

Naționalitate: română

An apariție: 2018

Număr pagini: 128

Titlu original: Confesiunile unei fete rele

Nota mea: 3/5

Primită de la: autoare

Puteți găsi cartea AICI

DESCRIERE

Sunt Anays M. Așa mi se spune aproape dintotdeauna. Parcă nici nu-mi mai știu numele real. Dar nu-mi pasă. Nu-mi trebuie un nume gol. Îmi trebuie un trup gol. Cred că în jurul acestei nevoi mi-am construit o mare parte din viață. Un trup gol în care să bată o inimă impulsivă. Asta caut. Asta vânez. Nu, nu aștept, precum alte femei, să fiu văzută, băgată în seamă și, eventual, cucerită. Eu mă duc la țintă, eu știu ce vreau și ce-mi trebuie. Îmi iau singură, nu stau ca nimeni să-mi dea ceva pe tavă, fie ea tavă de argint. Nu mai fac de mult greșeala să gândesc despre mine că sunt o reprezentantă a sexului slab și să mă împăunez cu debilitățile lui.

PĂREREA MEA

Cartea este scurtă (are 128 de pagini), se citește foarte repede și la asta ajută și stilul său. Îmbracă forma unui jurnal, în cadrul căruia facem cunoștință cu Anays, o femeie hotărâtă care găsește puterea să pună punctul pe i și să își trăiască viața total lipsită de prejudecăți. Cum mi s-a părut mie cartea? Pe lângă faptul că am citit-o în vreo 2 ore, am găsit în ea multe idei în care cred că orice persoană de gen feminin s-ar recunoaște. Titlul mi s-a părut bine ales, deoarece Anays își arată mult în această carte fața de fată rea, fata care face ce dorește, când dorește și cum. Relațiile sale cu bărbații sunt un pic tumultoase, iar anumite scene din carte cred că au fost prea erotice pentru gustul meu. Sunt un om mai pudic, mai rezervat și recunosc că unele scene m-au făcut să roșesc puțin.

Sufletul mort e mai greu decât trupul mort. Sufletul meu e mort. Iar eu trebuie să-l car după mine, peste tot, în fiecare clipă.

O temă a cărții vizează relațiile dintre femeie și bărbat, iar un aspect care mi-a plăcut la această carte a fost faptul că fiecare bărbat despre care vorbește este păstrat anonim și i se oferă, în loc de nume, doar o inițială. Este un roman despre oameni, relații, erotism și recunosc că e primul roman îndrăzneț ca stil pe care eu îl citesc. Nu voi începe să dau detalii din carte, ci doar vreau să vă spun că este genul de carte care are priză doar la un anumit fel de public. Dacă sunteți amatorii genului erotic, lipsit de prejudecăți și vă place acest gen de carte, atunci este pentru voi. În niciun caz nu este o carte pentru minori, ci este recomandată adulților.

Dacă o rănești, femeia care te iubește va străbate dintr-un singur pas distanța de la dragoste nebună la ură profundă.

Cum mi s-a părut mie personajul Anays? Destul de hotărâtă, dorește să spună lucrurile verde în față, lipsită de sfiiciune, uneori prea tupeistă. Eu nu m-am regăsit în acest personaj și cumva această carte a fost un duș rece pentru mine. Este greu să vorbesc despre această scriere, mai ales că prezintă perspective cu care eu în mod normal nu sunt de acord. Spre exemplu, nu sunt adepta relațiilor multiple sau a relațiilor trecătoare și nici nu cred în joaca de-a sentimentele. Oricum, este o carte ok, i-am dat pe goodreads 3 din 5 steluțe, dar cam atât. Eu mă așteptam la ceva mai mult. Vă recomand să o citiți, poate va fi o carte pe gustul vostru, iar dacă în mod normal nu obișnuiți să ieșiți din zona de confort cu astfel de cărți, atunci cred că merită o șansă. Nu se știe niciodată ce descoperim într-o carte sau putem învăța. Mulțumesc autoarei pentru carte!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: