Iubire cu i mic – Francesc Miralles

Iubire cu i mic – Francesc Miralles


DESCRIERE

Autor: Francesc Mirrales

Naționalitate: spaniolă

An apariție: 2006( 2017 la Editura Humanitas)

Gen carte: roman, ficțiune, romance

Număr pagini: 248

Titlu original: Amor en minúscula

Nota goodreads: 3.53

Nota mea : 5/5

Puteti găsi cartea AICI

Primită de la: Târgul Cărții
PĂREREA MEA

Francesc Miralles este un autor spaniol ce a scris mai multe cărți excepționale. Una pe care eu am citit-o și mi-a plăcut super mult este Cel mai frumos loc din lume este chiar aici, o carte scrisă alături de Care Santos). Iubire cu i mic este o carte foarte frumoasă, ușor de citit și are numai 248 de pagini. Un amănunt pe care eu l-am aflat abia la finalul cărții este faptul că are o continuare, Wabi-Sabi și plănuiesc să o citesc în viitorul nu foarte îndepărtat. Revenind la cartea noastră, vreau să vă mai spun că aceasta a apărut la editura Humanitas în 2017, într-o colecție foarte dragă mie, Raftul Denisei. Am citit mai multe cărți de acolo și mi-au plăcut mult. Legat de titlul romanului, pot să vă spun că are legătură cu proiectul unuia dintre personaje și mi s-a părut un titlu mai mult decât sugestiv. Practic acesta m-a determinat să aleg cartea și să o citesc.

De aceea, uneori e bine să nu vrei să le știi pe toate.

M-am tot gândit de ce este iubire cu i mic și ce semnificație poate avea. Spre marea mea surpriză, una la care nu mă așteptam. Titlul ne prezintă și mai multe ipostaze ale iubirii și dacă veți citi cartea, veți afla mai multe detalii. Printre temele abordate aici de Miralles se numără, alături de iubire, și cariera, atașamentul față de animale (pisici), descoperirea sinelui. Cartea de fapt este mai complexă decât pare la prima vedere. Și da, are și o pisică drăgălașă, pe Mishima, care va schimba un destin…sau mai multe chiar. Capitolele sunt destul de scurte și au titluri sugestive (Pulbere selenară, Revelații, Alice în orașe, etc).

Orice îndrăgostit e tentat să exploreze trecutul persoanei iubite. E un mod de a o înțelege mai bine și, pe cât posibil, de a nu o dezamăgi.

Cartea asta are o frumusețe aparte și nu știu dacă pot evidenția suficient de bine cât de valoroasă este. Atmosfera cărții a fost de multe ori atât de captivantă, încât nu prea am putut-o lăsa din mână. Și din păcate asta nu s-a întâmplat cu prea multe cărți citite în ultima perioadă. Personajele cărții sunt și ele interesante; îl cunoaștem pe personajul masculin al cărții, Samuel de Juan, un tânăr profesor universitar, cu o cultură generală complexă, care duce aparent o existență banală. Apariția lui Mishima, pisicul intrus, va da viața acestuia total peste cap. Și chiar în moduri surprinzătoare.. Pe lângă Samuel, îi mai cunoaștem pe Valdenar, Titus, Gabriela, etc. Care este relația lui cu aceste personaje și cum va evolua propriul destin, vă las să descoperiți singuri. Este o carte absolut fascinantă și merită fiecare rând. Așa că o recomand din toată inima tuturor categoriilor de cititori. Mulțumesc prietenilor de la Târgul Cărții.ro pentru minunatul exemplar!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.