Autor: Hiro Arikawa
Naționalitate: japoneză
An apariție: 2020 (2012 la Editura Humanitas)
Gen carte: ficțiune, literatură contemporană, literatură japoneză
Titlu original: 旅猫リポート
Număr pagini: 256
Nota goodreads: 4.29
Nota mea: 4/5
DESCRIERE
Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei. Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.
PĂREREA MEA
Hiro Arikawa este o autoare japoneză a mai multor cărţi, iar romanul său, bestseller-ul Memoriile unui motan călător, s-a bucurat încă de la început de un succes răsunător. Este o carte sensibilă şi mie, ca iubitoare de animale şi posesoare de două pisici năzdrăvane (Piciu, un motan negru şi fiţos, şi Aria, o tărcată superbă şi răsfăţată), a reuşit să îmi atingă o coardă foarte sensibilă. Cartea a apărut în 2020 la editura Humanitas, in colecţia foarte dragă mie, Raftul Denisei.Are 256 de pagini şi să ştiţi că se citeşte repede. Ca teme, întâlnim călătoria, amintirile, animăluţele (pisicile, în special), prietenia, ataşamentul reciproc. Titlul ne oferă detalii sau indicii despre călătoria pe care motanul nostru o va face pe parcursul cărţii.
Romanul este scris la persoana I, iar cel care narează este însuşi Nana, motanul din titlu. La început acesta nu are nume, apoi este botezat aşa de Satoru. Numele lui vine de la cuvântul nana, care în japoneză înseamnă cifra şapte (codiţa motanului avea forma acestei cifre). Pisica este la început una vagaboandă şi este adoptată de Satoru după ce este găsită rănită. Nana nu este o simplă pisică, ci una foarte vocală, încăpăţânată şi independentă.M-am amuzat copios la unele reacţii ale ei referitor la cei din jur şi la felul în care se încăpăţîna să primească dovezi de afecţiune sau ajutor.
Nana – motanul povestitor
Unul dintre plusurile cărţii este reprezentată de descrierile fascinante ale locurilor prin care cei doi prieteni călătoresc, dar şi construcţia lui Nana ca personaj. De observat aici imaginaţia vividă a autoarei japoneze. Deşi la început îl respinge pe Satoru, se crează repede un ataşament reciproc.Satoru porneşte cu Nana într-o călătorie aparte, dorind să îi găsească acestuia un alt stăpân. Motivul? Adevăratul motiv va fi dezvăluit în finalul romanului. Satoru reia legătura cu vechi prieteni şi retrăieşte vechi amintiri. Un fapt care mi s-a părut interesant este faptul că bărbatul a avut în copilărie un motan, Hachi, care semăna foarte bine cu Nana.
Ca minus, am observat că acţiunea alertă de la început începe să lâncezească uşor şi interesul tău pentru carte scade puţin. De exemplu, mi-aş fi dorit să ajung mai repede la acea parte în care aflăm de ce Satoru doreşte să îi găsească motanului alt stăpân. Şi cred că întrebarea asta şi-a pus-o fiecare cititor care a citit romanul.Au fost introduse pe parcursul cărţii alte personaje, mult dialog, iar toate astea m-au plictisit puţin. Nu mă înţelegeţi greşit, este o carte extraordinară, dar eu spun doar ce mi-aş fi dorit eu de la această carte. Acest roman este dovada vie că nu doar căţeii pot fi cei mai buni prieteni ai omului, ci şi pisicile. Şi din experienţă proprie, aşa este.
Memoriile unui motan călător este o carte sensibilă, cu multe momente triste, dar care oferă şi multă speranţă. De asemenea, prezintă lungul drum prieteniei şi cunoaşterii de sine, ceea ce mi s-a părut extraordinar.Personajul meu preferat a fost…cine credeţi? Nana, fără doar şi poate. M-a amuzat, m-a întristat, mi-a stors lacrimi şi zâmbete şi mă bucur nespus că l-am cunoscut prin intermediul aceste cărţi minunate.
Recomand cartea?
Cu siguranţă! Eu i-am oferit 4 steluţe din 5 pe goodreads. Vă recomand călduros să o citiţi şi să reveniţi cu impresii.
CITATE
Am ajuns aşadar la final, dar să nu credeţi că v-am spus o poveste tristă! Dimpotrivă, cronica aceasta m-a făcut să-i amintesc de momentele frumoase din călătorie şi mi-a dat curaj să pornesc iar la drum.
Nu zău! Crezi că un motan vagabond, care trăieşte pe apucate, îşi permite să facă pe cusurgiul? Important este să-şi pună burta la cale!
DESCRIERE
Autor: Fadia Faqir
Naționalitate: iordaniană
An apariție: 1996 (2009 la Editura Leda )
Gen carte: roman, ficțiune
Titlu original: Pillars of Salt
Număr pagini: 300
Nota goodreads: 3.75
Nota mea: 5/5
Primită de la: Editura Leda
Puteți găsi cartea AICI
Dacă ați ști de cât timp îmi doream eu cartea asta, nu v-ar veni să credeți. De ani de zile o urmăresc. Și în sfârșit am primit-o, am citit-o și m-am blocat la recenzie. Am terminat-o de vreo săptămână, dar nu mi-am găsit cuvintele și aveam impresia că va ieși o recenzie forțată pe care eu nu o vreau așa. Așa că am mai stat puțin, m-am gândit și am ajuns la câteva impresii finale. Cartea nu e vastă (are 300 de pagini), dar este extrem de complexă. Este acel de gen de carte pe care o iubești, vrei să o citești lent și uneori vrei să nu te mai tulbure atât. Cum să vă descriu eu acest roman? Este un roman al suferinței și povestea combinată a două femei a căror destin se leagă în ospiciu. Atât de multă suferință în cartea asta, încât cele două femei cedează psihic. Nu am putut să cred ochilor atunci când am citit unele pagini. De multe ori, după 20-30 de pagini, luam câte o mică pauză.
Cartea asta m-a durut. M-a durut sufletul și am simțit neputință, furie și frustrare. De ce se cheamă Stâlpi de sare? Este o metaforă și în carte apar referiri la cadavrele de pe fundul Mării Moarte care s-a transformat în sare.
Cum se poate ca o femeie să fie atât de rău tratată? Să fie o vită de povară care trebuie să sufere? Pe ea cine o apără? Vorbim despre Iordania, o țară în care am înțeles, sper să mă înșel, nici acum lucrurile nu stau prea roz. Maha, una dintre cele două femei, mi se pare o adevărată martiră. Are un frate abuziv, se căsătorește, pierde multe, are și unele bucurii, dar mereu o ia de la capăt. M-a înduioșat un anumit moment din viața ei, petrecut în livada de lămâi și portocali. Căci da, acela era locul în care se refugia și îngrijea cu atâta dragoste niște copăcei.Și relația dintre ea și bietul ei tată, o relație deosebită și exemplu real de devotament. Am plâns și am suferit alături de Maha. Plus că mentalitatea personajelor mi se pare extrem de primitivă și ridicolă de multe ori. Ce poate face o femeie care nu poate rămâne însărcinată? Citiți cartea și aflați. Veți fi șoc (mai mult…)
Autor: Parinoush Saniee
Naționalitate: iraniană
An apariție: 2002
Număr pagini: 392
Notă goodreads: 4.30
Titlu original: Sahm-e man
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Povestea romanului Cel care ma așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndrăgostește de un tânăr, în drumul ei spre școală.
Deși relația lor este inocenta – cei doi abia dacă îndrăznesc sa schimbe câteva priviri –, iubirea ii este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care ii permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din propria ei familie, nu încearcă sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă ca soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și ca idealurile și obiectivele sale politice ii pun viata în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.
PĂREREA MEA
Aveam cartea de mult timp pe lista mea, mereu am amânat-o, nu știu de ce, mai ales că am auzit doar păreri pozitive despre ea. Cu ocazia unui club de carte de pe internet, m-am hotărât să îi dau o șansă. Am plecat la drum cu așteptări ridicate și vreau să vă zic că am fost extrem de surprinsă de cât de mult mi-a plăcut! Temele cărții sunt multiple, de la destinul uman, substratul social și politic până la relațiile de dragoste și familie. Titlul este aparent neclar, dar abia la final aflăm de fapt de ce se numește așa.
Cartea asta m-a fermecat pur și simplu, m-a șocat la unele scene, mi-a adus lacrimi în ochi, atât de tristețe, cât și de bucurie. Personajele sunt numeroase, nu le voi enumera pe toate, ci doar mă voi axa pe cele care mi s-au părut simbolice.
Cartea are cam tot ce vrei: povești de familie și de dragoste, suspans, mister, acțiune alertă, multe momente în care stai cu sufletul la gură, nerăbdător să afli ce urmează. Stilul cărții este captivant, iar cartea este scrisă la persoana I, naratoarea fiind Masumeh sau Masum, personajul feminin principal.
Eram chinuită de gândul fix că trebuie să‑mi petrec tot restul vieţii cu străinul acela. Şi apoi, unde plecase în miezul nopţii ? Poate la părinţi acasă, să se plângă că‑l respinsesem… Şi dacă mama lui ar fi venit să mă întrebe de ce‑l alungasem, ce i‑aş fi răspuns ?
Autor: Kendare Blake
Naționalitate: coreeană
An apariție: 2011 (2015 la Editura Leda )
Gen carte: roman, ficțiune, horror, young adult, fantasy
Număr pagini: 320
Nota mea: 5/5
Primită de la: Editura Corint
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi. La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii. Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide. În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise. Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.
PĂREREA MEA
Încă de la primirea acestui roman așteptările mele au fost uriașe, mai ales pentru că eram aproape sigură că nu o să mă dezamăgească și că mă va captiva. Eram de ceva vreme atrasă de coperta sugestivă și de titlul care promite o lectură misterioasă și posibil, sângeroasă. Vă spun de la început că este un roman horror, plin de mister, cu multe personaje, pe care l-am citit pe nerăsuflate. Stilul cărții mi s-a părut captivant, se parcurge repede și odată începută, nu o mai poți lăsa din mână. Acțiunea cărții este foarte concentrată, iar personajele trec prin tot felul de situații stranii la care eu sincer nu mă așteptam.
Tema cărții este fantastică și se referă la vânătoarea de fantome la care ia parte unul dintre personaje, Cas Lowood. Este ajutat și de mama sa, care face tot felul de licori magice, iar ca tabloul să fie complet, există în carte și un motan negru bizar. Mi-a plăcut prezența motanului negru în carte, mai ales că am și eu unul, în vârstă de 10 luni (îl puteți vedea în fotografia cărții).
Pe cât de sângeroasă se anunță acțiunea cărții, pe atât de frumoasă mi s-a părut. Din titlu ne putem da seama că Anna nu este nimeni altul decât un personaj care joacă un rol important în acțiunea cărții. E drept că sunt multe scene mai horror, dar cartea nu este alcătuită doar din astfel de pagini. Vorbește și despre familie, prietenie, iubire sau sentimente profunde. Personajele cărții mi s-a părut foarte simpatice, foarte vii și cred că fiecare a avut rolul său bine determinat în roman.
Mi-a plăcut mult de Cas, am admirat tăria sa de caracter, loialitatea și maturitatea sa, deși era un simplu adolescent. Un alt personaj de care mi-a plăcut mult este Anna, tânăra ucisă care se va transforma într-o entitate ucigașă. Ea nu este doar o ucigașă, ci chiar poate deveni un personaj foarte simpatic. Nu vreau să dau spoilere, așa că nu vă zic de ce ea poate fi și simpatică. Oricum, Anna este un personaj foarte bine construit și am adorat fiecare rând din această carte.
Deși eu nu prea am citit atât de multe cărți de groază (deși am văzut până acum vreo 4 ani foarte multe filme horror) acesta mi-a plăcut mult de tot. Nu vă sfiiți să achiziționați cartea și să o citiți. Poate nu vă plac romanele de groază, dar să știți că acesta e chiar simpatic și chiar nu imposibil de citit pentru cei mai fricoși. Eu îl recomand călduros și aștept de la voi impresii. Pe mine personal m-a ținut cu sufletul la gură și mă bucur mult că l-am citit.
CITATE
Orașul ăla e bântuit ca naiba, și așa îi trebuie. Nimeni pe lume nu-și iubește fantomele mai mult decât orașul ăla.
O parte din mine știe că ea n-a meritat nimic din ce i s-a întâmplat, și mi-aș dori să-i pot oferi mai mult decât veranda asta fărâmată. Mi-aș dori să-i ofer o întreagă viață: toată viața ei, dată înapoi, cu începere de astă-seară.
Autor: Sahar Delijani
Naționalitate: iraniană
An apariție: 2013
Număr pagini: 270
Nota mea: 4/5
Gen carte: roman
PREZENTARE
Am ales să citesc acest roman pentru că m-a atras titlul cărții şi nu mai citisem nimic de această autoare! Este o carte destul de scurtă (270 de pagini) şi în mod normal se citeşte foarte repede. Nu a fost însă şi cazul meu (m-am căsătorit, iar apoi am fost în luna de miere), deoarece am apucat să o citesc printre picături şi acest lucru nu a fost în avantajul meu.
Vă spun de la început că nu este o carte veselă, ci ai putea chiar avea anumite stări neplăcute, multe dintre ele de tristețe. Este o carte complexă, destul de bine construită şi o adevărată lecție de viață. Tema cărții este una socială şi se pune accentul mult pe personaje şi destinul lor. Cu toții cunoaştem, sau ar trebui să cunoaştem, că nu demult au existat conflicte aprinse între Irak şi Iran, iar acest roman preia atmosfera tulbure a războiului, iar autoarea se inspiră de aici în construirea personajelor.
Titlul cărții mi s-a părut cel mai interesant, deoarece face referire la personajele mai mult sau mai puțin interesante ale romanului. Cine sunt oare aceşti copii ai arborelui de jacaranda şi cum este viața lor de zi cu zi? Am plâns la anumite secvențe ale cărții, cum ar fi imaginea femeii care a fost nevoită să nască în închisoare. Oamenii au luptat pentru țelurile lor, dar cei de la conducere s-au răzvrătit, au închis oameni inocenți, au ucis şi au distrus vieți şi familii.
Personajele sunt foarte multe, puternic individualizate şi fiecare dintre ele m-a impresionat profund. Acțiunea cărții se desfăşoară pe mai multe planuri care alternează, iar acest lucru mi s-a părut puțin derutant. Dar în ansamblu este o carte bună, sinceră, care reuşeşte să îl impresioneze pe cititor. Doar dacă ai fi de piatră nu te-ar impresiona. Această carte este una dintre cele mai frumoase citite până acum în 2017, chiar dacă nu este veselă. Aş putea scrie mult şi bine despre Copiii arborelui de jacaranda, dar totuşi nu aş putea descrie tot ce am simțit pe parcursul lecturii.
Vă recomand călduros să o citiți şi să pătrundeți într-un altfel de univers. Clar nu unul vesel, dar unul aparte. Aştept impresii dacă ați citit cartea!
CITATE
Pentru că nu ştie ce să simtă şi ce să creadă şi ce să facă. Pentru că istoria a prins-o în sfârşit din urmă.
Cu legătura la ochi, se simțise incompletă, mutilată, blocată într-o lumea vulnerabilității fizice, unde se putea întâmpla orice fără ca ea să se poată apăra. Acum i se părea că o privire ar fi fost de ajuns să se elibereze de frica paralizantă care o făcea să se simtă neîntreagă, neom.