Hanul Jamaica – Daphne du Maurier (recenzie)

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamaica Inn

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic, ficțiune istorică

Ecranizare: 1939

Acest superb roman este a patra carte citită de mine din tot ce a scris du Maurier și deși a fost dificil să îl parcurg și să îl înțeleg (deoarece a fost citit în original, în limba engleză), mi-a plăcut foarte mult. De aceeași autoare am reușit să citesc Rebecca, Golful francezului și Verișoara mea, Rachel. Nu prea pot să fac un top al acestor cărți în ordinea preferințelor dar, așa cum mulți dintre voi cred că îmi împărtășiți părerea, Rebecca este cel mai bun și cel mai interesant dintre toate aceste romane.

Hanul Jamaica este primul roman scris de autoare și am observat că față de celelalte trei romane citite de mine scrise ulterior, este un roman de debut care promite destul de mult. De ce am ales să citesc acest roman? Pentru că de când am descoperit-o pe du Maurier în 2014 (citind Verișoara mea, Rachel), am fost tot mai curioasă să extind numărul cărților citite. Și cred că am făcut foarte bine.

Titlul romanului oferă numeroase indicii despre locul în care se va petrece majoritatea acțiunii cărții. Hanul Jamaica este un loc misterios în care se vor petrece cele mai odioase crime și va fi un loc de care oamenii de bună-credință se vor feri și vor sfătui și pe alții să facă același lucru. Acțiunea romanului decurge lin, debutează cu călătoria întreprinsă de Mary Yellan, eroina principală a cărții, spre han, locul în care aveau să locuiască unchiul Joss Merlyn și mătușa Patience. Totul se precipită după ce tânăra Mary ajunge la han și observă atmosfera sinistră ce domină puternic acel loc.

Daphne du Maurier este o naratoare foarte pricepută, care povestește frumos și care a reușit să mă introducă deplin în atmosfera misterioasă a cărții. Sunt anumite momente ale cărții care îți lasă pur și simplu fiori pe șira spinării, iar nodurile pe care le simți în gât se înmulțesc odată cu fiecare pagină parcursă.

Personajele sunt memorabile și se împarte în pozitive (Mary Yellan, pastorul și mătușa Patience) și negative (unchiul Joss, Jem și ceilalți răufăcători). Personajul meu preferat este Mary, tânăra care se maturizează brusc după ce ajunge la han și care, chiar dacă are parte de momente de disperare, luptă cu tărie până la final.Dacă Mary câștigă însă această luptă cu sinele său, vă las să citiți și să aflați singuri. Mătușa Patience (în engleză, patience=răbdare) are un nume semnificativ ce denotă chiar trăsătura de caracter predominantă și anume, răbdarea. Este genul de femeie constrânsă la o existență precară, dar care rezistă cu stoicism la toate încercările vieții.

Recomand această carte celor pasionați de literatura clasică britanică, celor care vor să citească un roman plin de mister și cei care vor să citească o carte ce își lasă puternic amprenta asupra ta. De altfel, recomand și celelalte romane scrise de du Maurier deja amintite.

CITATE

Când sufla vântul peste dealuri, fluiera trist printre crăpăturile de granit şi câteodată tremura ca un om bolnav. Suflau vânturi stranii din senin; se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi-apoi amuţea din nou.

Cu umerii imenşi şi puternici, cu braţele lungi, care ajungeau până mai jos de genunchi şi cu pumnii mari cât două jamboane, părea să aibă forţa unui cal. Faţă de conformaţia sa fizică atât de mare, capul părea mic de tot, vârât între umeri. Adus de spate, cu sprâncenele negre şi claia de păr de pe cap, dădea impresia unei gorile uriaşe.

Ea se ghemui jos, cu capul sub masă, nemaiauzind nimic altceva decât bătăile propriei inimi, încet, se întoarse spre ea şi o privi fix câteva momente, fără să vorbească. Când îl auzi, vocea îi era încordată şi răguşită, puţin mai tare decât o şoaptă.

Voia să plece acum și să scape de el, ca să rămână singură cu gândurile ei. 

Se simțea prinsă acolo ca o pasăre într-un laț și, oricât s-ar zbate nu va scăpa niciodată. Dacă vroia să fie liberă, trebuia să plece acum, să se lase în jos pe fereastră. 

Anna și sărutul franțuzesc – Stephanie Perkins (recenzie)

anna-si-sarutul-frantuzesc_1_fullsize

Autor: Stephanie Perkins

Naționalitate: americană

Titlu original: Anna and the French Kiss

An apariție: 2010

Nota mea:5/5

Gen carte: Young Adult

Trilogie: da

Despre Stephanie Perkins nu auzisem nimic până să citesc această carte și am avut plăcuta surpriză să constat că scrie cărți drăguțe, amuzante și foarte romantice. Anna și sărutul franțuzesc este prima carte dintr-o trilogie amuzantă și sper ca foarte curând să citesc și celelalte două cărți.

Subiectul cărții se rezumă astfel: adolescenta Anna Oliphant este trimisă la Paris să studieze și acolo ajunge să trăiască întâmplări care îi vor marca viața. În Paris îl va cunoaște pe Etienne St. Clair, un tânăr simpatic care îi va pune inima pe jar. Cartea are un romantism aparte, iar toate personajele alcătuiesc un tablou unic. Mi-a plăcut mult de Anna și am admirat felul ei de a fi, cât și faptul că reușește să se acomodeze destul de ușor cu viața din Franța. În afară de partea romantică, scriitoarea prezintă în acest roman și aspecte ale relațiilor de familie, cu bune și cu rele.

Anna oscilează între dorul de casă, de părinți și sentimentul tot mai puternic pe care îl are față de arătosul Etienne. Întregul roman este un fel de cronică a adolescenței și ceea ce cred că mi-a plăcut foarte mult este întreaga atmosferă. Acțiunea decurge lin, personajele sunt surprinse în deplină evoluția, iar finalul cărții este unul cât se poate de interesant. (mai mult…)

Ultima licornă – Peter S. Beagle (recenzie)

coperta1

Autor: Peter S. Beagle

Naționalitate: americană

Titlu original: The Last Unicorn

An apariție: 1968

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman fantastic

Prima dată când am citit această carte a fost acum vreo 6 ani, în primul an de facultate, pentru un curs de literatură comparată. Prima impresie la prima lectură a fost una foarte bună și am fost vrăjită de povestea ultimei licorne. Acum câteva zile am recitit cartea și am vrut foarte mult să văd dacă o să îmi placă la fel de mult. Mi-a plăcut mult mai mult!

Licorna trăia, singuratecă, într-o pădure de liliac. Era foarte bătrână, deşi ea nu ştia asta – trupul nu-i mai era de culoarea nestatornică a spumei de mare, ci părea mai mult ca zăpada ningând noaptea în bătaia lunii. Însă avea ochii limpezi, netulburaţi de oboseală, şi se mişca precum umbrele alunecând peste mare. Nu arăta câtuşi de puţin ca un cal cu corn, cum sunt adesea zugrăviţi unicornii; era mai mică, şi avea copitele despicate, şi în toate mişcările ei se simţea o graţie străveche şi sălbatecă, aşa cum n-au avut niciodată caii, graţia din care căprioarele arată doar o asemuire timidă, subţiratecă, şi pe care o maimuţăresc în dansurile lor ţapii.

Ultima licornă este un roman fantastic complex și extrem de interesant care are în centrul povestea ultimei licorne ce pornește la drum să își caute suratele. De la prima pagină și până la ultima, atmosfera este una feerică, de basm. M-am simțit excelent ținând această minunată carte în mână și deși nu mai țineam minte mult din acțiunea cărții, m-am simțit din nou vrăjită ca la prima lectură a sa. Licorna este o ființă magică, albă ca spuma laptelui, de o frumusețe rară și pe care muritorii nu o văd de obicei. În drumul său află detalii potrivit cărora celelalte licorne ar fi fost capturate de Taurul Sacojiu ce își are sălașul în ținutul regelui Haggard. Ei bine, planurile licornei sunt date puțin peste cap atunci când este prinsă de Baba Fortuna, cea care conduce Bâlciul de la Miezul Noptii. (mai mult…)

Impresii lectură NOIEMBRIE 2015

1888497-1366x768-[DesktopNexus.com]

În luna noiembrie 2015 am citit 8 cărți, una mai frumoasă ca alta. Două dintre aceste cărți sunt lecturate a doua oară. Vi le prezint în ordine cronologică:

  • Curcubeul – D. H. Lawrence – este un roman al literaturii clasice britanice pe care l-am citit în vreo 5 zile și deși mi-a plăcut, nu îl pot considera romanul preferat scris de acest autor.

12301561_1119961108023605_4533379527832806746_n (mai mult…)

Nunta – Nicholas Sparks (recenzie)

373310

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

Titlu original: The Wedding

An apariție: 2003

Nota mea: 5/5

Tip roman: roman de dragoste

Alte cărți de același autor: Dragă John, Jurnalul unei iubiri, Nopți în Rodanthe, Refugiul

De Nicholas Sparks am citit până acum 5 romane și dacă m-ați întreba care dintre ele mi-a plăcut cel mai mult, aș spune că toate, însă cel mai mult și mai mult mi-a plăcut Jurnalul unei iubiri. Este un roman special pentru sufletul meu care m-a tulburat profund și cred că va continua să facă asta mult timp de acum încolo. Acest scriitor american scrie niște romane de dragoste încărcate de o sensibilitate aparte și eu, romantică din fire, nu am putut să le ocoles

Nunta este romanul ce continuă povestea din Jurnalul unei iubiri, cu mențiunea că personajele principale se schimbă și este spusă povestea altor generații, cu un destin cel puțin la fel de interesant ca în primul roman. Noah Calloun, personajul masculin principal din Jurnalul unei iubiri ajunge în romanul Nunta să fie bunic și deși ajunge să locuiască în continuare la azil, își trăiește viața alături de mici bucurii. Cum ar să meargă în fiecare zi să hrănească o lebădă de lângă lac.

Personajele principale din acest roman sunt soții Lewis, Jane și Wilson. Jane este fiica lui Noah și soția adorată a lui Wilson. Însă cum multe căsnicii se destramă sau sunt cuprinse de rutină, căsnicia celor doi începe să scârțâie, odată ce Wilson uită fără să vrea de cea de a 29-a aniversare a căsniciei lor. Acțiunea cărții nu este una foarte complexă și nici povestea nu pare cine știe ce la prima vedere. Dar dacă aveți răbdare să parcurgeți acest frumos roman până la capăt, veți găsi un final pe măsură. Pe mine finalul cărții m-a impresionat până la lacrimi. (mai mult…)

« Older Entries Next Entries »