Autor: Anne Bronte
Naționalitate: britanică
An apariție: 1847
Titlu original: Agnes Grey
Gen carte: roman de dragoste, social
Număr pagini: 200
Nota mea: 5/5
Primită de la: Librăria online Târgul Cărții.ro
Puteți găsi cartea AICI ( în limita stocului disponibil)
PREZENTARE
„Agnes Grey este „narațiunea în proza desăvârșită a literaturii engleze. […] Dacă Anne Brontë ar mai fi trăit încă zece ani, ea ar fi ajuns sa ocupe un loc alături de Jane Austen sau poate chiar mai sus. […] Agnes Grey este o narațiune simplă și frumoasă ca o rochie de muselină, […] singura poveste din literatura engleză în care stilul, personajele și subiectul sunt în deplină armonie.“ – George Moore
„Agnes Grey mi se pare incredibil de modernă. Aproape nimic nu pare să se întâmple. Rezultatul este ca toate umilințele vieții unei guvernante, precum și năzuințele și resentimentele care o macină pe eroină capătă dimensiuni copleșitoare. Ele au o încărcătură la fel de puternică precum toate aventurile de roman gotic ale lui Charlotte și Emily. […] Despre Anne se crede, îndeobște, că este cea mai de pe urmă dintre surorile Brontë. Dar Agnes Grey este o capodoperă.“ – Victoria Glening, Daily Telegraph
PĂREREA MEA
Iubesc literatura clasică încă din liceu și mereu va fi preferata mea. Pe surorile Bronte le-am descoperit abia în facultate, când am citit Jane Eyre (scrisă de Charlotte Bronte) și La răscruce de vânturi ( scrisă de Emily Bronte). Toate cele trei surori au un stil minunat, iar de Anne Bronte am mai citit doar Necunoscuta de la Wildfell Hall care mi-a plăcut destul de mult.
Am primit cartea Agnes Grey de la Târgul Cărții.ro și am fost extrem de nerăbdătoare să o citesc cât mai repede. Este un roman clasic de 200 de pagini pe care l-am citit în vreo 3 zile și singurul regret pe care îl am este că a fost atât de scurtă. Temele cărții sunt iubirea și relațiile sociale, iar titlul se referă la personajul feminin principal, tânăra guvernantă Agnes Grey.
Dar dacă vreun părinte ar reține câte un sfat folositor, ori o biată guvernantă ar trage cel mai ic folos, voi fi cu prisosință răsplătită pentru toate amărăciunile mele.
Conflictul cărții nu este unul foarte dezvoltat, ci se pune accentul mai mult pe viața lui Agnes și pe activitatea acesteia ca guvernantă. Această ocupație era foarte la modă în secolul al IX-lea și implică lecții particulare cu elevii și supraveghere strictă. Stilul cărții este unul foarte atractiv și față de multe romane clasice greu de citit și înțeles, acesta este cu totul altfel.
Avem o înclinare firească să iubim ceea ce ne face plăcere și ce e mai frumos decât un chip frumos. O fetiță iubește o pasăre. De ce? Pentru că e o viețuitoare, trăiește și simte, este neputincioasă și neajutorată?
Personajele sunt numeroase, iar personajul meu preferat este Agnes, cum este și de așteptat. Autoarea subliniază moralitatea acestui personaj și comportamentul său în contrast puternic cu alte personaje, cum ar fi Rosalie sau Matilda Murray. Nu doar că multe dintre personajele cărții mi-au fost antipatice, dar acestea m-au determinat să o îndrăgesc și mai tare pe Agnes. Deși viața fetei este plină de lipsuri și trece prin multe, destinul nu o ocolește și îi rezervă și surprize. Finalul cărții mi s-a părut parcă prea brusc, dar mi-a plăcut. (mai mult…)
Autor: Guillaume Musso
Naționalitate: franceză
An apariție: 2009 (2011 la Editura Allfa)
Gen carte: ficțiune, mister, roman de dragoste, acțiune
Număr pagini: 290
Nota mea: 5/5
Alte cărți citite de același autor: După 7 ani, Salvează-mă
PREZENTARE
Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus în peste treizeci de țări și s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare.
Inima lui Gabrielle este sfâșiată între două feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei și cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un polițist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoț celebru. Însă amândoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă.
Într-o buna zi, la aceeași ora, tatăl rătăcitor și iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viața ei. Curând, Gabrielle își dă seama că cei doi sunt prinși într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze și pe cine să piardă?
PĂREREA MEA
Am primit această carte de la viitorul meu soț căruia îi mulțumesc din suflet pentru surpriză și vreau să vă spun că mi-a plăcut mult, mai ales cea de a doua parte a cărții. La început ești puțin indus în eroare de anumite secvențe ale cărții, dar mai apoi se face lumină și înțelegi mai bine ce se întâmplă.
Este genul de carte care începe lent, faci treptat cunoștință cu personajele, ca la final totul să ia o altă întorsătură și să fii peste măsură de uimit. De același autor eu am mai citit încă două romane, După 7 ani și Salvează-mă, iar ambele mi-au plăcut mult.Când vine vorba de lecturi relaxante, Musso este pentru mine alegerea potrivite. Are un stil asemănător cu al Ceceliei Ahern, o altă scriitoare pe care o iubesc.
Temele cărții sunt în primul rând iubirea, dar și relații de familie. Titlul cărții face referire la o iubire imposibilă, cea dintre Gabrielle și Martin, personaje ale căror drumuri se despart brusc. Cum viața ia de multe ori întorsături neașteptate, același lucru și se întâmplă și lor: un vis de iubire se destramă brusc. Dar viața oferă și surprize și de multe ori o a doua șansă. Personajele cărții nu sunt foarte numeroase, iar în centrul acțiunii stau Martin, Gabrielle și Archibald. Prea multe din acțiunea cărții nu o să vă dezvălui, dar vreau să vă spun că aceste personaje sunt foarte imprevizibile și vă pot rezerva surprize.
Gabrielle evoluează treptat și se maturizează, iar același lucru se întâmplă și cu Martin. Archibald este cel care completează acest triunghi al relațiilor, dar aici vă las să vedeți singuri despre ce e vorba. Este o lectură ușurică, relaxantă, cu personaje interesante și cu o acțiune destul de interesantă. Mi-a plăcut mult povestea iubirii dintre Gabrielle și Martin, dar și felul în care Archibald le influențează la final destinele. Vă recomand cu drag acest roman interesant li de fapt, toate cărțile lui Musso. Sunt povești de viață interesante care merită cunoscute.
Eu abia aștept să mai citesc o altă carte a sa. Pe lista mea se află un alt roman al său, Mâine. Voi ce cărți scrise de Musso ați citit?
CITATE
Când o femeie îți spune “nu”, asta înseamnă de cele mai multe ori “da, dar mi-e teamă!”
Dar nu poți trăi o viață întreagă fiindu-ți teamă.
Pentru că viața e complicată și pentru că de multe ori se distrează, scoțându-și în cale omul potrivit, la momentul nepotrivit.
Autor: Boris Vian
Naționalitate: franceză
An apariție: 1947 ( în 2004 la Editura Univers)
Titlu original: L’Automne à Pékin
Gen carte: ficțiune, roman
Număr pagini: 250
Nota mea: 4/5
Primită de la: Anticariatul online Printrecărți.ro
PREZENTARE
• Boris Vian este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial. Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor și cântăreț de șansonete – Vian are o carieră năucitor de diversă și o faimă pe măsura insolitului.
• „Toamna la Pekin are toate calitățile care-l vor ajuta sa devina un clasic al genului.” (Alain Robbe-Grillet)
Contrar așteptărilor create de titlul-capcana, Toamna la Pekin nu face nici cea mai mica aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraș chinezesc, ci se constituie mai curând ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite. Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectata pe decorul unui desert imaginar – numit simbolic Exopotamia –, unde se construiește o cale ferata fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare – un funcționar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care își numără cu grijă pacienții uciși, o femeie cu pielea ca arama și un călugăr ce nu poarta nimic pe sub sutană – sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cit se construiește.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestui roman de la noul colaborator al blogului, anticariatul online Printrecărți.ro și am ales această carte deoarece am fost atrasă în primul rând de titlu, iar în al doilea rând numele scriitorului, despre care auzisem ceva, dar nu mai citisem nimic de el. Trebuie să vă spun că îmi este greu să formulez câteva impresii despre carte, deoarece are un stil bizar și greoi. Deși are în jur de 250 de pagini, nu am citit cartea pe cât de repede mi-aș fi dorit. Am câteva sute de cărți citite până acum, dar un asemenea stil nu am mai întâlnit. Este o carte ce se înscrie cu succes în literatura absurdului și este musai să îl citiți pe Vian. Dacă nu ați citit măcar o carte de a sa, citiți degeaba. Deși aceasta este prima sa carte pe care eu o citesc, trebuie să recunosc că are totuși un stil fascinant.
Tema cărții este greu de identificat, dar dacă ar fi să mă întrebați care cred eu că este, aș spune că este cea a destinului uman, dar și una a iubirii. Însă o iubire bizară și privită tot într-un mod absurd. Cred cu tărie că toate cărțile lui Vian sunt scrise în acest gen și cred că folosește acest stil pentru a-l zăpăci un pic pe cititor. Cartea asta are anumite mesaje ascunse, printre care și o ironie subtilă la adresa anumitor categorii de oameni, cum sunt preoții, șoferii sau inginerii.
Titlul cărții nu mi s-a părut că are în vreun fel legătură cu cartea, deoarece nu apare toamna și nici vreo referire la orașul Pekin, așa că alegerea titlului a rămas pentru mine un mister. Personajele sunt bizare, fac tot felul de lucruri ciudate, se comportă în aceeași manieră și unele chiar au parte de lucruri oribile. După cum v-am mai spus, nu este o carte ușoară și nici nu se citește repede, dar cu toate astea, nu o poți lăsa din mână. Nu pot să zic că am un personaj preferat, dar pot să vă spun ce personaj am antipatizat cel mai tare. În primul rând mi-a fost antipatic încă de la început Amadis Dudu, un personaj care va fi de la început până la sfârșit unul ciudat. Angel a fost puțin simpatic la un moment dat, dar când l-am descoperit mai bine, m-am răzgândit.
Personajele feminine ale cărții (Aramie și Rochelle) sunt frivole și nu le-aș putea include nici pe ele în lista personajelor preferate. Unele scene ale cărții m-au șocat la propriu, așa că nu recomand cartea minorilor, deoarece veți găsi niște scene mai îndrăznețe.Mi-a plăcut limbajul cărții, se vede că scriitorul era o persoană cultă cu un vocabular foarte variat. Ca să nu mă întind prea mult vreau să vă spun că merită să citiți această carte, cu mențiunea să aveți răbdare și să fiți foarte atenți la ceea ce citiți. Vă recomand cu drag acest roman fascinant și aștept de la voi o părere despre această carte sau despre orice altceva ați mai citit de Boris Vian!
CITATE
Munca, leac puternic, îi dă omului facultatea de-a se sustrage temporar neliniștilor și sarcinilor vieții cotidiene.
Nu pot spune. Trebuie să scap de ideea asta cu Rochelle. E imposibil pentru că o iubesc. De altfel asta-i ideea. Vei fi de-ajuns, fără-ndoială, dar în acest moment sunt destul de disperat și nu pot afirma nimic. După Rochelle, pentru mine va urma o perioadă moartă și e păcat că ai venit chiar în acest moment.
Autor: Patti Smith (Patricia Lee Smith)
Naționalitate: americană
An apariție: 2015 ( în 2016 la Editura Polirom)
Titlu original: M train
Gen carte: nonficțiune, biografie, memorii, călătorii
Număr pagini: 256
Nota mea: 4/5
PREZENTARE
O carte măsurată în lingurițe de cafea
Volum de amintiri atipic, Trenul M este, în esență, o poveste despre curgerea vieții, relatată de o legenda a muzicii punk rock americane. Fie că vorbește despre rutina ei newyorkeză sau despre legăturile cu artiști precum William Burroughs sau Paul Bowles, Patti Smith rememorează pentru a înțelege, în acordurile unei melancolii temperate, ale unui umor subtil. Proza ei împletește realitatea cu visul și încearcă sa le descifreze rostul amândurora; tânjește după cafeneaua perfecta și după soțul ei decedat; merge pe urmele marilor artiști care i-au marcat existenta, în căutarea unui adevăr profund; susține concerte și conferințe, scrie, bea mereu cafea – drogul ei declarat – și are vise obsesive. Dar ceea ce captivează în primul rând în acest volum este personalitatea complexa a autoarei, ce reușește să își apropie cititorul și să îl facă părtaș la căutările, întrebările și răspunsurile ei, care definesc umanitatea.
PĂREREA MEA
Patti Smith este pe lângă scriitoare, și o legendă a muzicii punk americane și mă bucur nespus de mult că am reușit să citesc una dintre cărțile sale. Scriitoarea are o poveste de viață interesantă, iar această carte este formată din impresiile sale de călătorie, tabieturile la care apela atunci când scria ceva sau pur și simplu vorbește despre oamenii pe care i-a întâlnit. Deși și-a pierdut soțul în urma unui atac cerebral nefericit, Smith este un om puternic cu o tărie surprinzătoare de caracter. Dacă mulți în situația sa s-ar închide în casă pentru totdeauna, ea nu evită oamenii și preferă să călătorească cât de mult poate.
Cartea nu este un roman, ci mai degrabă o biografie și un volum de memorii deosebit de interesant. În general eu nu prea citesc nonficțiune, mi se pare că nu am răbdarea necesară, dar această carte chiar mi-a plăcut. Mai ales pentru că se bazează pe foarte multe detalii reale din viața scriitoarei. Folosindu-se de propriile impresii și amintiri, Smith dă viață unui personaj care adoră să călătorească și iubește cafeaua. Este fascinant faptul că nicio zi nu o începe fără cafeaua sa preferată și fără să viziteze o anumită cafenea în care se simte acasă. O altă pasiune a sa sunt serialele sau filmele. Este fascinată de literatură și mai ales de o carte anume a lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc, carte pe care eu am citit-o acum câțiva ani și mi s-a părut destul de greoaie.
Personajul este o femeie singură care a găsit în scris alinare și care prezintă cititorului momente care ar trebui să îi dea de gândit. Ar trebui să conștientizăm cât de bine e să ai o familie și o tinerețe în față. Stilul cărții este accesibil, impresiile sale sunt prezentate foarte detaliat și deși mi-a luat câteva zile să termin cartea, la final am rămas tulburată. În carte avem fotografii ale scriitoarei alături de soțul său sau alte personaje, dar și fotografii făcute de ea. Este de asemenea și o pasionată de fotografie, ceea ce mi s-a părut interesant. (mai mult…)
Autor: Livius Ciocârlie
Naționalitate: română
An apariție: 2016 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: memorialistică
Număr pagini: 282
Nota mea: 3/5
PREZENTARE
„Nu există titlu mai nimerit decât Cuvinte potrivite. Asta e literatura. Prin urmare, chestiunea e simplă. Nu-ţi trebuie nu ştiu ce imaginaţie, ce «idei şi sentimente». Totul e să găseşti cuvintele care ţi se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ţi s-au dat.”
Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. (Livius Ciocârlie)
PĂREREA MEA
Livius Ciocârlie este un eseist, scriitor, critic literar, memorialist și profesor universitar. Printre operele sale se numără Realism și devenire poetică în literatura franceză, Mari corespondențe, Clopotul scufundat, etc. Nu știu cu siguranță dacă această carte este roman sau scriere memorialistică, dar eu am încadrat-o în categoria memorii, deoarece cuprinde nenumărate amintiri ale scriitorului. Este o carte de memorii în care autorul abordează diferite subiecte și povestește frânturi din propriile amintiri. Abordează subiecte ca politica, literatura, filosofia, psihologia sau pictura.
De asemenea, sunt prezentate impresii de lectură, idei proprii și scurte analize ale unor opere literare care l-au marcat. După titlu, mă așteptam la un roman cu un conflict bine pus la punct, dar am avut surpriza să descopăr o carte de memorii complexă și bine scrisă. Chiar dacă ideile din carte par să nu se lege, ele au totuși un punct comun: fac parte din viața scriitorului și din ceea ce reprezintă el ca om.