Prin liceu îmi doream foarte mult biblioteca mea si cred ca atunci aveam doar vreo 40-50 de volume, dar foarte valoroase pentru mine, ca cititor.
Am ajuns studenta la Litere, am mai achiziționat câteva, am împrumutat și multe cărți de la biblioteca universității și când am ajuns la catedră, am zis că trebuie să lucrez la visul meu măreț mai mult.
Am obținut cărți din colaborările pentru recenzie, am mai pândit reducerile și ofertele de Black Friday și mai nou, fac schimburi de cărți pe diferite grupuri de pe facebook. Iar asta este uimitor. Să nu uit nici de multe cărți achiziționate din anticariate.
Ultima dată când le-am numărat, aveam vreo 400 de volume.
Acum cred că am peste 500. Pe multe le țin în biblioteca mea din casa părinților, iar o parte în casa mea, unde deocamdată mai am nevoie de câteva corpuri de bibliotecă.
Într-un alt mini-articol m-am gândit să vă vorbesc și despre ce gen de cărți îmi plac.
Voi câte cărți aveți în bibliotecă?
Ideea acestui mini-articol mi-a venit azi, când am început să citesc o nouă carte a Agathei Christie, Întâlnire cu moartea. Cartea a început frumos, cu personaje memorabile și curând apare și faimosul Hercule Poirot.
De ce îmi place Agatha Christie? Pentru că este o autoare super inteligentă care a dat viață unor romane inedite. Plus că l-a creat pe faimosul belgian Hercule Poirot. De la ea am citit foarte multe romane, peste 15 la număr. Prin liceu aș fi strâmbat din nas când auzeam de persoane care o citesc. Oare de ce? Nici măcar nu o citisem și nu știu de ce, dar aveam impresia că scrie romane banale. Prima carte pe care am citit-o a fost Penița otrăvită, un roman scurt găsit în biblioteca unui vecin. M-a captivat profund stilul său și de atunci, în fiecare an, descopăr alte și alte cărți.
Romanele care m-au fascinat cel mai tare sunt Zece negri mititei, Crăciunul lui Poirot, Moarte pe Nil, Loc de întâlnire: Bagdad, Crimă în Mesopotamia, 13 la cină, etc. Găsiți pe blog recenziile la aceste cărți, plus la multe altele citite de mine.
Prin ce se deosebește, așadar, stilul Agathei Christie?
Ce ați adăuga? Vouă vă place stilul Agathei? Ce cărți ați citit de la ea?
Incep astăzi o serie de mini-articole despre cărți, autori, idei, călătorii și ce mai cred eu că este interesant.
Încep prin a vă spune că am citit până acum doar 3 volume din seria Harry Potter și la un moment dat nu am mai continuat. Primul volum l-am citit în 2014 și următoarele două în 2016. Le-am făcut chiar și recenzie. Dar ceva s-a întâmplat. Nu sunt cărți rele, dar pe măsură ce am citit și alte cărți, nu am mai simțit nevoia să mă mai întorc la HP. Poate la un moment dat o voi face, dar nu cred să fie prea curand.
Urmăresc pe youtube tot felul de booktuberi care laudă seria HP și încerc să îmi dau seama ce i-a fascinat așa tare. Sau poate mă simt eu prea bătrână, deși am doar 31 de ani, și nu mai gust cu aceeași satisfacție multe lecturi.
Principalele mele motive ar fi:
1. Vârsta nepotrivită ( una e să citești seria la 15-16 ani și alta la 25-30 de ani)
2. Nu mă atrage genul fantasy (am citit puține cărți fantasy și nu pot spune că mă atrage)
3. Gurile rele (am citit multe reviewuri și critici legate la adresa seriei și asta m-a influențat)
4. Nu m-a atras stilul autoarei
5. Acțiunea este previzibilă (cu mici excepții, bineînțeles)
6. Prefer să îmi petrec timpul cu lecturi mai “serioase” (da și nu)
7. Consider că e o carte pentru copii ( în principiu, da; însă te poate captiva și ca adult)
8. ……
Vouă cum vi s-a părut seria? V-a plăcut?Ați putea găsi un motiv la 8?
Autor: Lois Lowry
Naționalitate: americană
An apariție: 1989 (2015 la Editura Arthur )
Gen carte: roman, ficțiune, YA, al Doilea Război Mondial, holocaust
Titlu original: Number the Stars
Număr pagini: 142
Nota goodreads: 4.15
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
Numără stelele este o poveste tulburătoare despre iubire, curaj şi altruism, într-o lume stăpânită de frică.
Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viaţa în Copenhaga e un amestec de îndatoriri pentru şcoală, de lipsuri şi foamete, totul desfăşurându-se sub privirea atentă a soldaţilor germani aflaţi la fiecare colţ de stradă. Curajul pare să-şi mai găsească loc doar în poveştile pe care fetiţa i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti. Aflând de raziile autorităţilor germane pentru ridicarea populaţiei evreieşti, familia Johansen hotărăşte s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai bună prietenă a fiicei lor, dând-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns?
PĂREREA MEA
Lois Lowry este o autoare de origine americană care a scris numeroase cărți pentru copii și nu numai. Numără stelele este prima carte pe care am citit-o de la această autoare și mi-a plăcut enorm de mult. Nu mă așteptam să îmi placă atât de tare, sinceră să fiu. Romanul a primit și o medalie, Medalia Newbery în 1990. După copertă, pare a fi o carte pentru copii, însă este mai mult de atât. Acțiunea cărții se petrece în Copenhaga anului 1943, în timpul celui de al Doilea Război Monndial.
Deși este o carte subțirică (142 de pagini, varianta necartonata), este profundă și încărcată de semnificații. M-a fascinat la propriu cartea asta și vă voi spune și de ce. Cu toții am auzit sau am citit despre ororile din timpul celui de al Doilea Război Mondial (străbunicul meu din partea mamei și-a pierdut viața în acest război crunt, la o lună de căsătorie cu străbunica mea), iar această carte ne prezintă o latură a războiului crud, văzută prin ochii unui copil. Într-o lume stăpânită de frică, copiii tind să își păstreze inocența și curajul. Titlul are o semnificație simbolică, pe care nu vreau să o dezvălui aici, ca să nu stric farmecul cărții.
Personajele cărții sunt fascinante, iar cel mai mult mi-a plăcut Annemarie Johansen, o fetiță curajoasă care va își va înfrunta frica. Evreii sunt cei mai asupriți de ororile războiului, iar familia Johansen încearcă să își ajute prietenii aflați la nevoie, pe familia Rosen. M-a fascinat relația profundă dintre Annemarie și familia sa, în special dintre ea și sora mai mică, Kirsti, căreia îi citea mereu povești. Inocența surioarei mai mici o face pe sora mai mare să fie curajoasă și să lupte pentru familie.
Se petrec tot felul de evenimente, tot felul de răsturnări, iar cea care este pilonul de rezistență al cărții, mica eroină pe care am menționat-o, va da dovadă de foarte mult curaj și se va implica în salvarea prietenei sale, Ellen, și a familiei acesteia. Prietenia dintre cele două fete este una solidă și adevărată, iar asta mi-a plăcut foarte mult. Ceva interesant de remarcat este că părinții Annemariei sunt numiți de ea în carte cu Tată și Mamă, cu majuscule. Posibil pentru ea, cei doi să fie ființe primordiale care oferă securitate și la care ea se raportează zi de zi, și față de care nutrește sentimente puternice.
Am fost încântată de atmosfera deosebită a cărții și de personajele create, care m-au făcut să mă imaginez în mijlocul lor. Cartea are, bineînțeles, părți triste, dar îți oferă și speranță și te bucură anumite evenimente pozitive dintr-un context atât de crud. Este o carte despre familie, prietenie, iubire, curaj și solidaritate. Aveam cartea de ceva timp în biblioteca mea și credeam că este mai mult o carte potrivită copiilor, însă m-am înșelat. Cred că poate fi citită la orice vârstă.
Un lucru pe care l-am omis este faptul că îmi plac foarte mult cărțile de la Editura Arthur, iar această colecție mi se pare fascinantă (colecția violet – history). Dacă nu ați citit încă acest roman, vă recomand călduros să o faceți. Dacă sunteți adulți care au copii, vă rog să le-o citiți și lor. Este o carte deosebită care cu siguranță merită. I-am oferit 5 din 5 steluțe pe goodreads. Vă aștept cu opinii.
CITATE
Ea fusese dintotdeauna fascinată de poveștile din copilărie ale mamei sale. Își amintea numele tuturor verilor și al tuturor mătușilor. Știa de cutare că fusese pisălog, iar cutare ursuz…
Pericolele nu mai erau decât niște închipuiri stranii, asemenea poveștilor cu fantome pe care le inventează copiii ca să se sperie unii pe alții – lucruri care nu se pot întâmpla aievea.
Autor: Michael Ondaatje
Naționalitate: canadiană
An apariție: 1992 ( 2013 la Editura Polirom)
Gen carte: roman, ficțiune, clasic, istoric
Număr pagini: 300
Titlu original: The English Patient
Nota goodreads: 3.88
Nota mea : 5/5
Aveam de ceva timp această carte pe lista mea și mă așteptam să fie o carte interesantă și o poveste de dragoste aparte. Numai că eu nu prea am regăsit această mare dragoste. Și mă așteptam să mă atașez de personaje, să îmi pese de viața lor, de trecutul lor. Dar stilul, poate că el e de vină, te face să fii detașat până la final. Cartea nu prezintă iubirea, cu toate frumusețile și momentele sale bune, ci și o imagine tragică: cea a războiului. Anul 2019 a fost pentru mine anul cu multe lecturi legate de război, fie el Primul Război Mondial sau al Doilea Război Mondial, și se pare că, fără să îmi dau seama, descopăr și anul acesta astfel de cărți.
Patru personaje, patru destine și un mod ciudat în care destinele lor se întâlnesc. Hana, o tânără de 20 de ani, infirmieră, dedicată muncii sale acerbe. Caravaggio, un hoț extrem de versat în ocupația sa. Kip, un genist care mereu este la un pas de pericol. Și nu în ultimul rând, pacientul englez, de unde vine și numele cărții, asupra căreia planează misterul până la final. Un avion prăbușit, o poveste de dragoste cu o femeie măritată și un destin imprevizibil. Dacă mă gândesc la povestea dintre acest bărbat și amanta sa, nu aș spune că este o poveste de dragoste deosebită. Poate că am eu ceva cu iubirile din afara căsătoriei și de aceea nu am privit cu ochi buni relația lor.