Mâine e o nouă zi – Lori Nelson Spielman (recenzie)

Autor: Lori Nelson Spielman

Naționalitate: americană

An apariție: 2013 (la Editura Litera)

Gen carte: roman, ficțiune, romantic

Număr pagini: 320

Titlu original: The Life List

Nota goodreads: 4.07

Nota mea : 5/5

DESCRIERE

Brett Bohlinger pare să aibă totul: slujba perfectă, un apartament spațios și un iubit extraordinar de chipeș. Una peste alta, o viață de vis. Până când mama ei iubită moare, lăsând în testament o clauză importantă: pentru a-și primi moștenirea, Brett trebuie să atingă mai întâi țelurile de pe lista cu lucruri de făcut în viață, pe care ea a alcătuit-o când era o fată naivă de paisprezece ani.

Îndurerată, Brett înțelege cu greu decizia mamei – visurile din copilărie nu seamănă deloc cu ambițiile ei de la vârsta de treizeci și patru de ani. Unele par imposibile. Cum ar putea ea să aibă o relație cu un tată care a murit acum șapte ani? Alte țeluri (Să fiu o profesoară extraordinară!) i-ar impune să-și reinventeze întregul viitor.

Pe măsură ce Brett pornește într-o călătorie uimitoare în căutarea visurilor ei adolescentine, un lucru devine clar: uneori, cele mai plăcute daruri ale vieții se găsesc în locurile cele mai neașteptate.

PĂREREA MEA

Mâine este o nouă zi este un titlu care m-a fascinat încă de când am văzut cartea pe internet și în librării. Întâmplarea a fost să o primesc la un blind de cărți și bucuria mi-a a fost nespus de mare! Nu am putut să o citesc chiar imediat, dar până la urmă i-a venit rândul. M-a fascinat această carte și m-a făcut să fiu parte din viața personajelor și din acțiunea cărții. Și da, am avut așteptări foarte mari care din fericire, nu mi-au fost înșelate.

Are un număr de pagini generos (320 de pagini), dar am citit-o destul de repede. Doar timpul care e din ce în ce mai prețios și energia scăzută din ultima perioadă m-au oprit să o citesc foarte repede. Cartea are o notă optimistă, iar asta mi-a prins foarte bine. În ultima perioadă am citit cărți despre Auschwitz, despre război și durere. Și nu e chiar cel mai ok pentru un cititor care riscă să ajungă altfel într-un reading slump de toată frumusețea.

Mâine – o nouă zi să îţi urmezi visul

Revenind la acest roman, trebuie să vă spun că este un îndemn la regăsire și la a urma visuri. Deși acțiunea pornește într-o manieră sumbră, aflăm că lui Brett îi moare mama și ea suferă cumplit, totul ia o întorsătură neașteptată. Este pe punctul să clacheze, suferă, se izbește cu capul de pereți și își pune multe întrebări. Când în testamentul mamei sale se regăsesc zece lucruri de făcut în mai puțin de un an, viața ei este dată complet peste cap. Își pierde locul de muncă, familia se îndepărtează, plus secrete peste secrete care o vor schimba definitiv.

Dintre toate personajele, Brett a fost preferata mea. Este o tânără care ar trebui să ne fie model atunci când simțim că viața nu mai are rost și că totul e sfârșit. Îmi vine să scriu aici despre fiecare pagină în care inima mi-a tresăltat de emoție, bucurie sau indignare. Și să vă descriu tot ce s-a întâmplat în carte…dar nu ar mai avea sens să o citiți, nu?

Mi-a plăcut foarte mult stilul captivant al cărții și faptul că și cele mai rele lucruri sunt prezentate într-o manieră optimistă. Ăsta e chiar cuvântul potrivit pentru a o descrie: optimism. Cam fiecare personaj a fost bine construit în felul lui, chiar și iubitul enervant și egoist al tinerei noastre. Brett evoluează până la final și învață extrem de multe lucruri.

Finalul cărții m-a bulversat total. Știam că va rămâne cu cineva, dar nu m-am gândit la cel de la final. Dar oare reușește să îndeplinească toate dorințele mamei sale? Și cum anume? Dacă sunteți curioși, musai să citiți cartea asta! Este atât de captivantă, încât nu cred să vă dezamăgească. Eu i-am dat 5 din 5 steluțe pe goodreads și v-o recomand călduros. Sunt curioasă să văd dacă vouă v-a plăcut.

CITATE

Zâmbesc și îmi cercetez fața ultima dată. Dintr-o dată, în reflecția oglinzii, îmi apare întreaga viață. Mă întorc și porțile raiului se deschid.

Fă în fiecare zi ceva care te sperie. Continuă să te forțezi să faci acele lucruri care te sperie, draga mea. Asumă-ți acele riscuri și vezi unde te duc, pentru că ele sunt exact acele lucruri care fac această călătorie să merite efortul.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: