Autor: Livius Ciocârlie
Naționalitate: română
An apariție: 2016 (la Editura Tracus Arte)
Gen carte: memorialistică
Număr pagini: 282
Nota mea: 3/5
PREZENTARE
„Nu există titlu mai nimerit decât Cuvinte potrivite. Asta e literatura. Prin urmare, chestiunea e simplă. Nu-ţi trebuie nu ştiu ce imaginaţie, ce «idei şi sentimente». Totul e să găseşti cuvintele care ţi se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, e problema lor. Nu ai ce le face, astea ţi s-au dat.”
Cartea de faţă încheie o serie lungă, prea lungă, de însemnări, şi, foarte probabil, pune capăt scrisului meu. Motivul? Poate fi formulat într-o frază pe care mi-o repet de câte ori este cazul: ce-i prea mult e cam mult. (Livius Ciocârlie)
PĂREREA MEA
Livius Ciocârlie este un eseist, scriitor, critic literar, memorialist și profesor universitar. Printre operele sale se numără Realism și devenire poetică în literatura franceză, Mari corespondențe, Clopotul scufundat, etc. Nu știu cu siguranță dacă această carte este roman sau scriere memorialistică, dar eu am încadrat-o în categoria memorii, deoarece cuprinde nenumărate amintiri ale scriitorului. Este o carte de memorii în care autorul abordează diferite subiecte și povestește frânturi din propriile amintiri. Abordează subiecte ca politica, literatura, filosofia, psihologia sau pictura.
De asemenea, sunt prezentate impresii de lectură, idei proprii și scurte analize ale unor opere literare care l-au marcat. După titlu, mă așteptam la un roman cu un conflict bine pus la punct, dar am avut surpriza să descopăr o carte de memorii complexă și bine scrisă. Chiar dacă ideile din carte par să nu se lege, ele au totuși un punct comun: fac parte din viața scriitorului și din ceea ce reprezintă el ca om.
Deși nu sunt adepta non-ficțiunii, pot spune totuși că am descoperit aici idei interesante. Pentru autor literatura este formată din cuvinte potrivite, afirmație care m-a dus cu gândul la marele Arghezi. Tot autorul spune despre acest volum că este format dintr-o serie lungă de însemnări și că s-ar putea astfel să pună punct scrisului său. Aceasta s-ar putea să fie și din cauză că scriitorul consideră că a scris suficient. Dar din punctul meu de vedere, niciodată nu este suficient. Cel mai mult mi-a plăcut stilul său, limbajul destul de accesibil, dar și anumite idei interesante. Nu vreau să vă dezvălui prea multe, ci doar să vă recomand această carte de memorii, mai ales dacă preferați non-ficțiunea.
CITATE
Există o realitate a literaturii și o esență a ei. Realitatea este că cea veche nu se ,ai citește. Esența: multe scrieri vechi s-ar mai putea citi. S-ar vedea atunci că unele sunt mai bune, ori mult mai bune, decât cele care se citesc.
Deosebirea dintre a-l fi înjurat pe Ceaușescu acasă și a putea să-l înjuri pe Băsescu public este într-un fel neglijabilă, scrie un profesor universitar. Cât trăiești, înveți să nu te mai mire nimic.